Principalii factori de risc ,de accidentare si imbolnaviri

profesionale
Factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt factori (însuşiri,
stări, procese, fenomene, comportamente) proprii elementelor sistemului de muncă, care
provoacă, în anumite condiţii, accidente de muncă sau boli profesionale.
Rezultă că primul criteriu de clasificare a factorilor de risc care se impune este
cel al elementului generator, conform căruia distingem:
1) Factori de risc proprii executantului. Abaterea posibilă a executantului de la
linia ideală pe care trebuie s-o urmeze în îndeplinirea sarcinii de muncă reprezintă
întotdeauna o eroare, la nivelul uneia sau a mai multora dintre verigile de bază ale
activităţii de muncă, respectiv:
~ erori de recepţie, prelucrare şi interpretare a informaţiei;
~ erori de decizie;
~ erori de execuţie;
~ erori de autoreglaj.
Eroarea executantului se concretizează într-un comportament inadecvat din
punctul de vedere al securităţii muncii, sub forma unei acţiuni greşite sau
omisiuni(întârziere în execuţie, execuţie greşită etc.).

2) Factori de risc proprii sarcinii de muncă. Există două forme de manifestare a

factorilor de risc proprii sarcinii de muncă:

o conţinut sau structură necorespunzătoare a sarcinii de muncă în raport cu

scopul sistemului de muncă sau cu cerinţele impuse de situaţiile de
risc(operaţii, reguli, procedee greşite, absenţa unor operaţii, metode de
muncă necorespunzătoare);
o sub/supradimensionarea cerinţelor impuse executantului, respectiv
necorespunzătoare posibilităţilor acestuia.

3) Factori de risc proprii mijloacelor de producţie. După natura acţiunii lor,

factorii de risc proprii mijloacelor de producţie se pot manifesta sub următoarele forme:

* factori de risc mecanic, a căror acţiune constă în eliberarea bruscă,necontrolată

şi contraindicată, a energiei cinetice încorporate în mijloacele de producţie sau în părţi ale
acestora;

* factori de risc termic, în cazul cărora riscul este determinat de acţiunea energiei
termice încorporate în mijloacele de producţie la contractul sau manipularea acestora de
către executant;

* factori de risc electric, respectiv curentul electric, la care riscul este generat de
posibilitatea contractului direct sau indirect al executantului cu energia electrică
vehiculată de mijloacele de producţie;
 * factori de risc chimic, a căror acţiune este determinată de proprietăţile chimice
posibil generatoare de boli sau accidente, ale substanţelor utilizate în procesul de muncă;

* factori de risc biologici, cu acţiune de natură biologică, posibil generatoare de

boli sau accidente, în funcţie de caracteristicile microorganismelor utilizate în procesul de
muncă;

* factori de risc de sub/suprasolicitare a executantului datorită condiţiilor de

îndeplinire a sarcinii de muncă impuse de caracteristicile mijloacelor de producţie.

4) Factori de risc proprii mediului de muncă. Mediul fizic ambiant poate

prezenta factori de risc sub formă de depăşiri ale nivelului sau intensităţii funcţionale a
parametrilor specifici, precum şi de apariţii ale unor condiţii de muncă inadecvate:

o factori de risc chimic;

o factori de risc fizic(mecanic,termic,electric);
o factori de risc biologic;
o factori de risc de sub/suprasolicitare psihofiziologică a executantului.

Mediul social (ambianţa socială imediată) se caracterizează prin factori de risc de

natură psihică, al căror efect este suprasolicitarea executantului:

o neconcordanţe între statusuri şi roluri;

o relaţii primare necorespunzătoare;
o competenţe necorespunzătoare nivelului de responsabilitate;
o întreruperi sau relaţionări greşite în structura comunicaţională;
o neconcordanţa relaţiilor informale cu cele formale.

3) Bolile profesionale
Bolile profesionale apar tocmai ca rezultat al persistenţei, timp îndelungat, a unor
noxe profesionale, la care se adaugă insuficienţa măsurilor de protecţie sau nerespectarea
lor.
Dintre acestea putem enumera:
 silicozela
 pneumocoza
 saturnism
 surditatea profesională
 dermatoze
 intoxicaţii cu diverse substanţe…..
Intoxicaţiile accidentale profesionale
Diagnosticarea şi tratamentul de urgenţă în caz de intoxicaţii accidentale
profesionale sunt condiţionate de natura agentului toxic şi de modalitatea sa de a acţiona
asupra organismului.
A. Intoxicaţii cu substanţe iritante
In această categorie intră un număr mare de substanţe care pot produce asupra
organismului fenomene de iritaţie a căilor aeriene superioare, pneumonie toxică şi chiar
edem pulmonar acut. Putem enumera: acetona, acidul azotic, acidul clorhidric, acidul
sulfuric, acidul acetic, acidul formic, amoniacul, bioxidul de sulf, oxizii de azot,
hidrogenul sulfurat ş.a. De asemenea, beriliul, cadmiul, acidul cromic, manganul,
benzina produc pneumonie chimică.
B. Intoxicaţii cu substanţe ce acţionează asupra sistemului nervos central
In raport cu acţiunea lor toxică, sunt mai multe grupuri de substanţe:
1. In primul grup intră substanţele a căror acţiune se caracterizează prin aceea că
pot produce stări ebrionarcotice (asemănătoare beţiei alcoolice), care pot merge până la
pierderea cunoştinţei şi chiar pierderea vieţii accidentatului. Dintre substanţele toxice din
această grupă menţionăm: benzenul şi derivaţii lui, tetraclorura de carbon, alcoolul
metilic, etilic, omilie, bioxid de carbon ş.a.
2. In al doilea grup de substanţe toxice cu acţiune asupra sistemului nervos
central sunt cuprinse toxinele ce produc encefalopatie toxica. Dintre acestea menţionăm:
compuşi organici ai plumbului (oxizi, pulberi de metal),plumb tetraetilic, bromură de etil,
cadmiu, compuşi organici ai staniului, nichelul carbonic lichid ş.a.
3. În al treilea grup de substanţe cu acţiune asupra sistemului nervos sunt
cuprinse substanţe care produc acţiune convulsionantă (ex.: tresăriri şi mişcări bruşte ale
muşchilor până la accesul de epilepsie şi comă).
Dintre toxinele care produc acest tip de intoxicaţii menţionăm: insecticidele (DTT,
Aldrin, Gamexan), raticidele, combustibilii utilizaţi pentru motoarele cu reacţie şi
rachete, unele explozibile.
C. Intoxicaţii cu substanţe ce acţionează asupra respiraţiei
Prin folosirea deficitară a oxigenului, care fie că nu poate fi transportat la ţesuturi,
fie că nu poate fi utilizat la acest nivel. În grupa substanţelor care produc oprirea
respiraţiei prin acţiune la nivelul sângelui, menţionăm: oxidul de carbon, compuşii
daniei, oxizii de azot, nitroderivaţii, hidrocarburile aromatice etc.
Intoxicaţia cu oxid de carbon
Manifestările intoxicaţiei constau, pentru formele uşoare, în dureri de cap sub
forma unor zvâcnituri în tâmple, greaţă, vărsături, slăbiciune generală, tendinţa de
ameţeală, mai ales la eforturi; după scoaterea intoxicatului la aer curat, fenomenele
dispar, într-o fază mai avansată apare o stare de oboseală mai accentuată, agitaţie, slăbire
a memoriei, uneori culoarea roz a pielii, în acest caz bolnavii se restabilesc în câteva zile.
În intoxicaţiile grave,la concentraţii mari de oxid de carbon, respiraţia devine rapidă,
pulsul frecvent şi neregulat, musculatura devine rigidă. Poate surveni moartea prin
oprirea respiraţiei şi a circulaţiei. În intoxicaţiile cu oxid de carbon se produc modificări
la nivelul sângelui. Astfel, oxidul de carbon formează cu globulele roşii o substanţă care
nu mai permite transportul şi cedarea oxigenului către ţesuturile organismului, realizând o
stare de asfixie. Legătura dintre oxidul de carbon şi globulele roşii nu e fixă, astfel încât
la contactul cu aerul curat sau cu oxigenul pur oxidul de carbon se desprinde de pe
globulele roşii lăsându-le să-şi reia funcţia normală de cărăuşi ai oxigenului la ţesuturi.
4) Igiena locului de munca
In Monitorul Oficial nr. 739 din 30/08/2006 a fost publicata HG nr. 1091/2006,
privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă.
ANEXA Nr. 1
1. Observaţie preliminară
Obligaţiile menţionate în prezenta anexă se aplică ori de câte ori caracteristicile locului
de muncă, activitatea, împrejurările sau un risc impun acest lucru.
2. Stabilitate şi rezistenţă
Clădirile care adăpostesc locuri de muncă trebuie să aibă o structură şi o rezistenţă
corespunzătoare naturii utilizării lor.
3. Instalaţii electrice
Instalaţiile electrice trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să nu prezinte un
pericol de incendiu sau explozie.
Lucrătorii trebuie să fie protejaţi împotriva riscului de accidentare prin atingere directă
şi/sau atingere indirectă.
Proiectarea, construcţia şi alegerea materialului şi dispozitivelor de protecţie trebuie să
ţină seama de tensiunea nominală, influenţa condiţiilor externe şi de competenţa
lucrătorilor care au acces la părţile componente ale instalaţiei.
4. Căi şi ieşiri de urgenţă
4.1. Căile şi ieşirile de urgenţă trebuie să rămână în permanenţă libere şi să conducă în
mod cât mai direct posibil în aer liber sau în spaţii sigure.
4.2. în caz de pericol, trebuie să fie posibilă evacuarea rapidă şi în condiţii cât mai sigure
a lucrătorilor de la toate posturile de lucru.
4.3. Numărul, amplasarea şi dimensiunile căilor şi ieşirilor de urgenţă depind de utilizare,
de echipament şi de dimensiunile locurilor de muncă, precum şi de numărul maxim de
persoane care pot fi prezente.
4.4. Uşile de ieşire în caz de urgenţă trebuie să se deschidă spre exterior.
Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate sau fixate astfel încât să nu poată fi
deschise imediat şi cu uşurinţă de către orice persoană care ar avea nevoie să le utilizeze
în caz de urgenţă. Uşile glisante sau turnante nu sunt permise în cazul în care acestea au
destinaţia de ieşiri de urgenţă.
4.5. Căile şi ieşirile de urgenţă speciale trebuie semnalizate în conformitate cu prevederile
Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de
securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă.
Această semnalizare trebuie să fie suficient de rezistentă şi să fie plasată în locurile
corespunzătoare.
4.6. Uşile de ieşire de urgenţă nu trebuie să fie încuiate.
Căile şi ieşirile de urgenţă, precum şi căile de circulaţie şi uşile de acces spre acestea
trebuie să fie eliberate de orice obstacole, astfel încât să poată fi utilizate în orice moment
fără dificultate.
4.7. Căile şi ieşirile de urgenţă care necesită iluminare trebuie prevăzute cu iluminat de
siguranţă/urgenţă de intensitate suficientă, în cazul în care se întrerupe alimentarea cu
energie electrică.
5. Detectarea şi prevenirea incendiilor
5.1. În funcţie de dimensiunile şi destinaţia clădirilor, de echipamentele pe care acestea le
conţin, de proprietăţile fizice şi chimice ale substanţelor prezente şi de numărul maxim
potenţial de persoane prezente, locurile de muncă trebuie prevăzute cu dispozitive
corespunzătoare pentru stingerea incendiilor şi, dacă este cazul, cu detectoare de incendii
şi sisteme de alarmă.
5.2. Dispozitivele neautomatizate de stingere a incendiilor trebuie să fie uşor accesibile şi
simplu de manevrat.
Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
971/2006.
Aceste semnalizări trebuie să fie suficient de rezistente şi amplasate în locuri
corespunzătoare.
6. Ventilaţia locurilor de muncă în spaţii închise
6.1. La locurile de muncă în spaţii închise trebuie luate măsuri pentru a asigura suficient
aer proaspăt, avându-se în vedere metodele de lucru utilizate şi cerinţele fizice impuse
lucrătorilor.
În cazul utilizării unui sistem de ventilare forţată, acesta trebuie să fie menţinut în stare de
funcţionare.
Orice avarie trebuie semnalizată de un sistem de control, dacă acest lucru este necesar
pentru sănătatea lucrătorilor.
6.2. Dacă se utilizează instalaţii de ventilare mecanică sau de aer condiţionat, acestea
trebuie să funcţioneze astfel încât să nu creeze disconfort prin expunerea lucrătorilor la
curenţi de aer.
Orice depunere sau impuritate ce poate crea un risc imediat pentru sănătatea lucrătorilor
prin poluarea atmosferei trebuie eliminată fără întârziere.
7. Temperatura în încăperi
7.1. În timpul programului de lucru, temperatura din încăperile ce cuprind posturi de
lucru trebuie să fie adecvată organismului uman, ţinându-se seama de metodele de lucru
utilizate şi de cerinţele fizice impuse lucrătorilor.
7.2. Temperatura în camerele de odihnă, în încăperile pentru personalul de serviciu
permanent, în grupurile sanitare, în cantine şi în încăperile pentru acordarea primului
ajutor trebuie să corespundă destinaţiei specifice a acestor încăperi.
7.3. Ferestrele, luminatoarele şi glasvandurile trebuie să permită evitarea luminii solare
excesive la locurile de muncă, în funcţie de natura muncii şi de locul de muncă.
8. Iluminatul natural şi artificial
8.1. În măsura în care este posibil, locurile de muncă trebuie să aibă iluminat natural
suficient şi să fie prevăzut un iluminat artificial adecvat pentru sănătatea şi securitatea
lucrătorilor.
8.2. Instalaţiile de iluminat din încăperile cu posturi de lucru şi de pe căile de acces şi de
circulaţie trebuie amplasate în aşa fel încât să nu existe riscul de accidentare a lucrătorilor
ca rezultat al tipului de iluminat montat.
8.3. Locurile de muncă în care lucrătorii sunt în mod deosebit expuşi riscurilor în caz de
întrerupere a iluminatului artificial trebuie să fie prevăzute cu iluminat de
siguranţă/urgenţă de o intensitate suficientă.
9. Pardoseli, pereţi, plafoane şi acoperişuri ale încăperilor
9.1. Pardoselile locurilor de muncă trebuie să fie lipsite de proeminenţe, de găuri sau de
planuri înclinate periculoase şi trebuie să fie fixe, stabile şi nealunecoase.
Încăperile care cuprind posturi de lucru trebuie să fie izolate termic în mod
corespunzător, ţinându-se seama de tipul de întreprindere şi de activitatea fizică a
lucrătorilor.
9.2. Suprafeţele pardoselilor, pereţilor şi plafoanelor din încăperi trebuie să fie curăţate şi
renovate pentru a se obţine condiţii de igienă corespunzătoare.
9.3. Pereţii transparenţi sau translucizi, în special pereţii despărţitori realizaţi integral din
sticlă, din încăperi sau din vecinătatea posturilor de lucru şi a căilor de circulaţie trebuie
să fie semnalizaţi clar şi construiţi din materiale securizate sau să fie separaţi de aceste
posturi de lucru şi căi de circulaţie, pentru a preveni intrarea în contact a lucrătorilor cu
pereţii şi rănirea cauzată de spargerea lor în bucăţi.
9.4. Accesul pe acoperişurile construite din materiale cu rezistenţă insuficientă trebuie
permis numai dacă există echipamente care să asigure executarea lucrării în condiţii de
securitate.
10. Ferestre şi luminatoare
10.1. Lucrătorii trebuie să aibă posibilitatea să deschidă, să închidă, să regleze sau să
fixeze ferestrele, luminatoarele şi ventilatoarele în condiţii de securitate. Când sunt
deschise, acestea trebuie poziţionate şi fixate astfel încât să nu constituie un pericol
pentru lucrători.
10.2. Ferestrele şi luminatoarele trebuie să fie concepute în raport cu echipamentul sau
trebuie prevăzute cu dispozitive care să permită curăţarea lor fără riscuri pentru lucrătorii
care execută această muncă sau pentru lucrătorii prezenţi în clădire sau în jurul acesteia.
11. Uşi şi porţi
11.1. Poziţia, numărul şi dimensiunile uşilor şi porţilor, precum şi materialele care se
folosesc la construcţia acestora sunt determinate de natura şi ulilizarea încăperilor sau
incintelor.
11.2. Uşile transparente trebuie să fie marcate corespunzător, la înălţimea vederii.
11.3. Uşile şi porţile batante trebuie să fie transparente sau să aibă un panou transparent.
11.4. Dacă suprafeţele transparente sau translucide ale uşilor şi porţilor nu sunt construite
dintr-un material securizat şi dacă există pericolul ca lucrătorii să fie răniţi în cazul
spargerii unei uşi sau porţi, suprafeţele trebuie să fie protejate împotriva spargerii.
11.5. Uşile glisante trebuie să fie prevăzute cu un sistem de siguranţă care să împiedice
ieşirea de pe şine şi căderea lor.
11.6. Uşile şi porţile care se deschid în sus trebuie să fie prevăzute cu un sistem de
siguranţă care să împiedice căderea lor.
11.7. Uşile şi porţile situate de-a lungul căilor de salvare trebuie să fie marcate
corespunzător.
Trebuie să fie posibilă deschiderea lor din interior în orice moment, fără ajutor special.
Trebuie să fie posibilă deschiderea uşilor atunci când locurile de muncă sunt ocupate.
11.8. În vecinătatea imediată a oricăror porţi destinate în principal circulaţiei vehiculelor
trebuie să existe uşi pentru pietoni, cu excepţia cazului în care ulilizarea de către pietoni a
acestor porţi nu prezintă un pericol; astfel de uşi trebuie să fie marcate clar şi degajate în
permanenţă.
11.9. Uşile şi porţile mecanice trebuie să funcţioneze fără să prezinte un risc de
accidentare pentru lucrători.
Acestea trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de oprire de urgenţă accesibile şi uşor de
identificat şi, dacă nu se deschid automat în cazul întreruperii alimentării cu energie
electrică, să poată fi deschise manual.
12. Căile de circulaţie - zone periculoase
12.1. Căile de circulaţie, inclusiv treptele, scările fixe, cheiurile şi rampele de încărcare
trebuie să fie amplasate şi dimensionate astfel încât să asigure un acces uşor, sigur şi
adecvat pentru pietoni şi vehicule fără a pune în pericol lucrătorii aflaţi în vecinătatea
acestor căi de circulaţie.
12.2. Căile utilizate pentru circulaţia pietonală şi/sau pentru transportul intern trebuie să
fie dimensionate în concordanţă cu numărul potenţial de utilizatori şi tipul de activitate.
Dacă pe căile de circulaţie sunt utilizate mijloace de transport, trebuie să fie asigurate
distanţele minime de securitate pentru pietoni.
12.3. Căile de circulaţie destinate vehiculelor trebuie amplasate astfel încât să existe o
distanţă suficientă faţă de uşi, porţi, treceri pentru pietoni, culoare şi scări.
12.4. Atunci când echipamentele din încăperi şi ulilizarea acestora impun protecţia
lucrătorilor, căile de circulaţie trebuie să fie marcate clar.
12.5. Dacă locurile de muncă includ zone periculoase în care, dată fiind natura activităţii,
există riscul căderii lucrătorului sau a unor obiecte, aceste locuri trebuie să fie prevăzute
cu dispozitive care să evite pătrunderea lucrătorilor neautorizaţi în aceste zone.
Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a proteja lucrătorii care sunt autorizaţi să
pătrundă în zonele periculoase.
Zonele periculoase trebuie marcate clar.
13. Măsuri specifice pentru scări rulante şi transportoare
Scările rulante şi transportoarele trebuie să funcţioneze în condiţii de securitate.
Acestea trebuie prevăzute cu dispozitive de securitate necesare şi dotate cu dispozitive de
oprire de urgenţă accesibile şi uşor de identificat.
14. Cheiuri şi rampe de încărcare
14.1. Cheiurile şi rampele de încărcare trebuie să corespundă dimensiunilor încărcăturilor
care se transportă.
14.2. Cheiurile de încărcare trebuie să aibă cel puţin un punct de ieşire.
Dacă este posibil din punct de vedere tehnic, docurile care depăşesc o anumită lungime
trebuie să aibă câte un punct de ieşire la fiecare capăt.
14.3. Rampele de încărcare trebuie să fie sigure pentru a preveni căderile lucrătorilor.
15. Dimensiunile încăperilor şi volumul de aer în încăperi - libertatea de mişcare la
postul de lucru
15.1. Încăperile de lucru trebuie să aibă o suprafaţă, o înălţime şi un volum de aer
suficiente, care să permită lucrătorilor să îşi îndeplinească sarcinile de muncă fără riscuri
pentru securitatea, sănătatea sau confortul acestora.
15.2. Dimensiunile zonei neocupate a postului de lucru trebuie să fie calculate astfel încât
să permită lucrătorilor să aibă suficientă libertate de mişcare pentru a-şi îndeplini
sarcinile de muncă.
Dacă acest lucru nu este posibil din motive specifice postului de lucru, lucrătorul trebuie
să aibă suficientă libertate de mişcare în apropierea postului său de lucru.
16. Încăperi pentru odihnă
16.1. Dacă securitatea sau sănătatea lucrătorilor, în special datorită tipului activităţii sau
prezenţei unui număr mare de angajaţi, impun acest lucru, lucrătorilor trebuie să li se
pună la dispoziţie încăperi pentru odihnă uşor accesibile.
Această prevedere nu se aplică dacă lucrătorii sunt angajaţi în birouri sau în încăperi de
lucru similare care oferă posibilităţi echivalente de relaxare în timpul pauzelor.
16.2. Încăperile pentru odihnă trebuie să fie suficient de mari şi prevăzute cu un număr de
mese şi scaune cu spătar corespunzător numărului de lucrători.
16.3. În încăperile pentru odihnă trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protecţia
nefumătorilor împotriva disconfortului cauzat de fumul de tutun.
16.4. Dacă orele de lucru sunt cu regularitate şi frecvent întrerupte şi nu există o încăpere
pentru odihnă, trebuie să fie asigurate alte încăperi în care lucrătorii să poată sta în timpul
unor astfel de întreruperi, ori de câte ori este necesar pentru securitatea sau sănătatea lor.
Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protecţia nefumătorilor împotriva
disconfortului cauzat de fumul de tutun.
17. Femei gravide şi mame care alăptează
Femeile gravide şi mamele care alăptează trebuie să aibă posibilitatea de a se odihni în
poziţie culcat în condiţii corespunzătoare.
18. Instalaţii sanitare
18.1. Vestiare şi dulapuri pentru îmbrăcăminte
18.1.1. Lucrătorilor trebuie să li se pună la dispoziţie vestiare corespunzătoare dacă
aceştia trebuie să poarte îmbrăcăminte de lucru specială şi dacă, din motive de sănătate
sau de decenţă, nu li se poate cere să se schimbe într-un alt spaţiu.
Vestiarele trebuie să fie uşor accesibile, să aibă o capacitate suficientă şi să fie prevăzute
cu scaune.
18.1.2. Vestiarele trebuie să aibă dimensiuni suficiente şi să aibă dotări care să permită
fiecărui lucrător să îşi încuie îmbrăcămintea în timpul programului de lucru.
Dacă este cazul (de exemplu, existenţa substanţelor periculoase, umiditate, murdărie),
dulapurile pentru îmbrăcămintea de lucru trebuie să fie separate de cele pentru
vestimentaţia şi efectele personale.
18.1.3. Trebuie să existe vestiare separate sau o utilizare separată a vestiarelor pentru
bărbaţi şi femei.
18.1.4. Dacă vestiarele nu sunt necesare în sensul primului paragraf al pct. 18.1.1, trebuie
prevăzut pentru fiecare lucrător un loc în care să îşi ţină îmbrăcămintea personală sub
cheie.
18.2. Duşuri şi chiuvete
18.2.1. Trebuie prevăzute pentru lucrători duşuri corespunzătoare şi în număr suficient,
dacă acest lucru este impus de natura activităţii sau din motive de sănătate.
Trebuie prevăzute săli de duşuri separate sau o utilizare separată a sălilor de duşuri pentru
bărbaţi şi pentru femei.
18.2.2. Sălile de duşuri trebuie să fie suficient de încăpătoare încât să permită fiecărui
lucrător să îşi facă toaleta fără să fie deranjat şi în condiţii de igienă corespunzătoare.
Duşurile trebuie prevăzute cu apă curentă rece şi caldă.
18.2.3. Atunci când duşurile nu sunt necesare în sensul primului paragraf al pct. 18.2.1,
trebuie să fie prevăzute chiuvete cu apă curentă (şi cu apă caldă, dacă este necesar)
adecvate şi în număr suficient şi care să fie amplasate în apropierea posturilor de lucru şi
a vestiarelor.
Din motive de decenţă, trebuie să existe chiuvete separate sau să fie asigurată utilizarea
separată a acestora pentru bărbaţi şi pentru femei.
18.2.4. Dacă încăperile cu duşuri sau chiuvete sunt separate de vestiare, trebuie să existe
o cale uşoară de comunicare între ele.
18.3. Cabine de WC-uri şi chiuvete
În apropierea posturilor de lucru, a încăperilor de odihnă, a vestiarelor şi a sălilor de
duşuri sau chiuvete, lucrătorii trebuie să dispună de locuri speciale, dotate cu un număr
suficient de WC-uri şi de chiuvete.
Trebuie prevăzute cabine de WC-uri separate pentru bărbaţi şi pentru femei sau utilizarea
separată a acestora.
19. Încăperi pentru acordarea primului ajutor
19.1. În funcţie de dimensiunile spaţiilor de lucru, de tipul de activitate desfăşurată şi de
frecvenţa accidentelor, trebuie să fie asigurate una sau mai multe încăperi pentru
acordarea primului ajutor.
19.2. Încăperile pentru acordarea primului ajutor trebuie echipate cu instalaţii şi
dispozitive indispensabile pentru primul ajutor şi trebuie să permită accesul cu brancarde.
Acestea trebuie să fie semnalizate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.
971/2006.
19.3. De asemenea, echipamentul de prim ajutor trebuie să fie disponibil în toate locurile
unde condiţiile de lucru o cer.
Acest echipament trebuie să fie marcat corespunzător şi să fie uşor accesibil.
20. Lucrători cu dizabilităţi
La organizarea locurilor de muncă trebuie să se ţină seama de lucrătorii cu dizabilităţi,
dacă este necesar.
Această prevedere se aplică în special în ceea ce priveşte uşile, căile de comunicaţie,
scările, duşurile, chiuvetele, WC-urile şi posturile de lucru utilizate sau ocupate direct de
persoanele cu dizabilităţi.
21. Locuri de muncă în aer liber (dispoziţii speciale)
21.1. Posturile de lucru, căile de circulaţie şi alte zone sau instalaţii în aer liber, utilizate
sau ocupate de lucrători în cursul activităţii lor, trebuie să fie organizate astfel încât
pietonii sau vehiculele să circule în condiţii de securitate.
Prevederile pct. 12, 13 şi 14 se aplică, de asemenea, căilor de circulaţie principale aflate
în perimetrul întreprinderii (căi de circulaţie care conduc la posturi de lucru fixe), căilor
de circulaţie utilizate pentru întreţinerea curentă şi supravegherea instalaţiilor
întreprinderii şi spaţiilor de încărcare. Prevederile pct. 12 se aplică, de asemenea,
locurilor de muncă în aer liber.
21.2. Locurile de muncă în aer liber trebuie să fie iluminate corespunzător cu un sistem
de iluminat artificial, dacă lumina naturală nu este suficientă.
21.3. Când lucrătorii sunt angajaţi la posturi de lucru în aer liber, astfel de posturi de
lucru trebuie să fie amenajate pe cât posibil astfel încât aceştia:
a) să fie protejaţi împotriva condiţiilor meteorologice nefavorabile şi, dacă este necesar,
împotriva căderii obiectelor;
b) să nu fie expuşi unui nivel de zgomot dăunător, nici unor influenţe exterioare
vătămătoare, cum ar fi gaze, vapori sau praf;
c) să îşi poată părăsi posturile de lucru rapid în eventualitatea vreunui pericol sau să poată
primi rapid asistenţă;
d) să nu poată aluneca sau cădea.
22. Locuri de muncă în condiţii de izolare (dispoziţii speciale)
22.1. Angajatorul va numi prin decizie o persoană cu atribuţii concrete care să
supravegheze lucrătorii care lucrează în condiţii de izolare.
22.2. Pentru a se putea interveni în timp util în caz de accident sau avarie la locurile de
muncă în condiţii de izolare, acestea vor fi dotate cu mijloace tehnice care permit legătura
cu persoana care asigură supravegherea:
a) constant automat (centrale de supraveghere, dispozitive de alarmare prin unde radio);
b) periodic automat (radio-telefon, telefon);
c) periodic prin intermediul unei persoane (apeluri telefonice, radio-telefon, cameră de
luat vederi şi monitor).
23. Principii ergonomice
23.1. Dimensiunea locului de muncă se realizează în funcţie de particularităţile
anatomice, fiziologice, psihologice ale organismului uman, precum şi de dimensiunile şi
caracteristicile echipamentului de muncă, ale mobilierului de lucru, de mişcările şi
deplasările lucrătorului în timpul activităţii, de distanţele de securitate, de dispozitivele
ajutătoare pentru manipularea maselor, ca şi de necesitatea asigurării confortului
psihofizic.
23.2. Eliminarea poziţiilor forţate, nenaturale, ale corpului lucrătorului şi asigurarea
posibilităţilor de modificare a poziţiei în timpul lucrului se realizează prin amenajarea
locului de muncă, prin optimizarea fluxului tehnologic şi prin utilizarea echipamentelor
de muncă care respectă prevederile reglementărilor în vigoare.
23.3. Locurile de muncă la care se lucrează în poziţie aşezat se dotează cu scaune
concepute corespunzător caracteristicilor antropometrice şi funcţionale ale organismului
uman, precum şi activităţii care se desfăşoară, corelându-se înălţimea scaunului cu cea a
planului de lucru.
23.4. La locurile de muncă unde se lucrează în poziţie ortostatică trebuie asigurate, de
regulă, mijloace pentru aşezarea lucrătorului cel puţin pentru perioade scurte de timp (de
exemplu, scaune, bănci).
23.5. Echipamentele de muncă, mesele şi bancurile de lucru trebuie să asigure spaţiu
suficient pentru sprijinirea comodă şi stabilă a membrelor inferioare în timpul activităţii,
cu posibilitatea mişcării acestora.
23.6. Înălţimea planului de lucru pentru poziţia aşezat sau ortostatică se stabileşte în
funcţie de distanţa optimă de vedere, de precizia lucrării, de caracteristicile
antropometrice ale lucrătorului şi de mărimea efortului membrelor superioare.
23.7. Pentru evitarea mişcărilor de răsucire şi aplecare ale corpului, precum şi a
mişcărilor foarte ample ale braţelor, trebuie luate măsuri de organizare corespunzătoare a
fluxului tehnologic, de manipulare corectă a materiilor prime şi a produselor la
echipamentele de muncă la care lucrătorul intervine direct.