ISTORIA ECONOMIEI REGIONALE:

DIAGNOZA ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII∗

Ioan Lumperdean∗∗

Abstract. The study aims to analyze main concepts related to regional economic
history in terms of conceptual, methodological and analytical. The author explains how
has been shaped and defined over time a number of concepts such as region,
regionalism, regionalist, regionalization and its connected semantic groups:
administrative region, economic area, industrial area, agricultural area, urban area,
development region, the developed region, underdeveloped region, tourist region,
ethnographic region, regional economy, regional geography etc.
The second part of the study relates to the concept of regional economic history; the
author’s conclusion is that the history of the regional economy is an economic
territorial reality, as well as, a component of historical and economic sciences, which
reconstructs this spatial reality, natural or anthropogenic constituted.
In terms of research methodology of regional economy, the author proposes an
analytical structure which in his view, should include at least the following: regional
geographical and economic configuration; reconstruction of the economic potential of
the region, in a period or other; identifying natural resources, human and material;
estimation of demographic potential of the region; focusing research on sectorial
economic history; continuity versus discontinuity regional economic; capturing
regional aspects of everyday life; the connection between economic power and regional
realities; relationship between rural and urban economy at regional level.
Keywords: region, regionalism, regional economy, history of regional economy,
methodology of regional research.

1. Despre conceptele şi istoria conceptuală a temei. În textele şi discursurile

noastre, didactice şi ştiinţifice, în conferinţe şi luările de poziţie (pe diferite teme de
istoria economiei şi istorie economică) am amintit, adeseori, poate chiar am abuzat
de cuvintele lui Voltaire: „Dacă vreţi să discutaţi cu mine definiţi-vă termenii.”1
Am întâlnit celebra sintagmă voltairiană, cu mulţi ani în urmă, în remarcabila
lucrare semnată de Paul Cornea Originea romantismului românesc2, şi, cucerit de

∗
Acest studiu a fost realizat în cadrul proiectului CNCS – UEFISCDI, cod proiect PN-II-ID-
PCE-2011-3-0305. Economie regională şi dezvoltare comunitară în Transilvania, Banatul Montan şi
Bucovina în secolul 19 (1800-1914) – Regional Economy and Community Development in
Transylvania, Highland Banat and Bucovina in the 19th Century (1800-1914), director proiect prof.
univ. dr. Rudolf Gräf.
∗∗
Prof. univ. dr., Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Ştiinţe Economice
şi Gestiunea Afacerilor; e-mail: [email protected]
1
Ioan Lumperdean, Publicistica economică românească din Transilvania (1800-1850), Cluj-
Napoca, Edit. Tribuna, 2004, p. 189.
2
Paul Cornea, Originea romantismului românesc. Spiritul public, mişcarea ideilor şi
literatura între 1780-1840, Bucureşti, Edit. Minerva, 1971, p. 9.

„Anuarul Institutului de Istorie «George Bariţiu» din Cluj-Napoca”, tom LIV, 2015, p. 71-95
72 Ioan Lumperdean 2

esenţialitatea şi veridicitatea acesteia, am folosit-o ca argument în stabilirea

identităţii, explicării şi utilizării unor cuvinte, noţiuni, termeni, definiţii şi
concepte3. Totodată, am avut permanent în vedere fragilitatea şi ambiguitatea
sentinţelor definitive în şi din universul semantic sau mai precis din ceea ce Michel
Bréal numea semnificaţia cuvintelor4. În fapt, semantica, ştiinţa pe care cunoscutul
traducător şi lingvist francez o propunea la sfârşitul secolului al XIX-lea şi
începutul secolului XX, urmărea să cerceteze „în ce mod cuvintele o dată create şi
înzestrate cu o anumită semnificaţie determinată şi-o lărgesc sau şi-o îngustează, o
deplasează de la o sferă de noţiuni la alta, îi măresc sau îi îngustează valoarea, pe
scurt o modifică”5. Dar, tocmai această realitate semantică generează numeroase
întrebări şi multiplică răspunsurile şi explicaţiile noţional-conceptuale, cu influenţe
vădite asupra cercetătorilor şi cercetărilor din câmpul ştiinţelor socio-umane.
Relaţia trecut – prezent sau prezent – trecut poate fi surprinsă cu destulă uşurinţă în
abordările de istorie conceptuală6, iar explicaţia lui François Furet pe această temă
îşi păstrează pe deplin veridicitatea: „Nu există concepte explicative ale trecutului
care să nu vehiculeze partea lor de prezent şi care să nu-l plaseze astfel în timp
istoric. Dar invers, fără reflecţie asupra prezentului, nu există concepte. Prima
propoziţie nu ajunge pentru a defini o bună istorie conceptuală, pentru că nu
garantează alegerea unor instrumente analitice bune; dar îi stabileşte condiţia
minimală. Ea acceptă limitele obiectivităţii istorice pentru a renunţa şi mai mult la
iluzia de «a face să trăiască din nou» sau la tentaţia simplei poveşti.”7 Un cuvânt
sau un concept poate să aibă un traseu semantic retrospectiv sau prospectiv prin
care se identifică realităţile trecute, prezente şi viitoare din societate8. De altfel, s-a
dovedit că „orice eveniment istoric de mare importanţă se răsfrânge nemijlocit
asupra lexicului social-politic al limbii poporului respectiv. Orice politică socială
nouă produce noţiuni noi, cuvinte noi.”9
Regiunea şi convoiul său semantic: regional, regionalism, regionalist,
regionalizare şi grupajele semantice: regiune administrativă, regiune economică,
regiune industrială, regiune agricolă, regiune urbană, regiune de dezvoltare,
regiune dezvoltată, regiune subdezvoltată, regiune turistică, regiune etnografică,

3
Ioan Lumperdean, op.cit., p. 189-199.
4
Michel Bréal, Essai de sémantique: science des signification, Paris, 1904.
5
Ibidem, p. 99. Cf. Adam Schaff, Introducere în semantică, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică, 1966.
6
Reinhart Koselleck, Conceptele şi istoria lor. Semantica şi pragmatica limbajului social-
politic cu două contribuţii ale lui Ulrike Spree şi Willibald Steinmetz, traducere din limba germană de
Gabriel H. Decuble şi Mai Oruz, Bucureşti, Edit. Art, 2009, p. 54-70, cap. Istoria conceptelor şi
conceptele istoriei.
7
François Furet, Atelierul istoriei, cuvânt înainte Şerban Papacostea, traducere Irina Cristea,
Bucureşti, Edit. Corint, 2002, p. 41.
8
Reinhart Koselleck, op.cit., p. 87-88.
9
Klaus Bochmann, Dezvoltarea vocabularului social-politic român între 1840-1850, în
Actele celui de al XII-lea Congres internaţional de lingvistică şi filologie romanică, I, Bucureşti,
1980, p. 869. Cf. Fernand Braudel, Jocurile schimbului, Traducere şi postfaţă de Adrian Riza, vol. I,
Bucureşti, Edit. Meridiane, 1985, p. 277.
3 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 73

economie regională, geografie regională etc. se încadrează şi nu fac excepţie de la

astfel de trasee şi experienţe temporale care le-au generat şi impus în lexic. Dar
aceste cuvinte, noţiuni, concepte sau sintagme au apărut şi au făcut carieră în
lexicul social-economic, politic şi instituţional şi datorită dezbaterilor şi disputelor
cu argumente pro şi contra, uneori pasionale şi chiar sentimentale în spaţiul public,
în mediile academice şi ştiinţifice de pe toate meridianele. Şi este firesc să fie aşa,
deoarece viaţa şi existenţa noastră, a oamenilor, sunt aproape inevitabil şi
preponderent legate şi se desfăşoară sub incidenţa tripticului local-regional-
naţional, cu reverberaţii europene şi internaţionale. Este limpede că regiunea, ca
spaţiu geografic şi administrativ cu anumite caracteristici de relief, climă, resurse
naturale şi umane, cu activităţi economice şi sociale, generează economii şi politici
economice regionale care marchează istoria şi existenţa aşezărilor rurale şi urbane.
Indubitabil, trebuie să recunoaştem că nimic nu se poate construi fără a ţine cont
de aceste realităţi. În acelaşi timp, realităţile locale, reprezentate şi reprezentative
prin aşezările rurale şi urbane, dar şi/sau în primul rând prin subiecţii lor sociali,
rămân puternic ancorate în dezvoltarea regională cu implicaţii naţionale, europene
şi internaţionale. În acest proces, cu deschideri istorice, actuale şi de perspectivă,
(re)găsim vectorii unor solidarităţi şi sociabilităţi care pot să configureze actualele
opţiuni regionaliste şi de dezvoltare/organizare rurală şi urbană, dar şi vectorii care
le pot nega, respinge, tensiona şi chiar destructura10.
În această situaţie se pune întrebarea firească: ce este regiunea? Răspunsul
sau răspunsurile pot contura aria tematică legată de încercările de-a lămuri ceea ce
a fost, este şi va fi economia regională. Pentru a avea unele puncte de sprijin în
universul ideatic şi cognitiv al temei ne-am propus trecerea în revistă a unor
definiţii şi opinii exprimate în dicţionare şi lucrări din arealul ştiinţific general sau
special subiectului nostru11.
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte regiunea ca o „întindere
mare de pământ mai mult sau mai puţin omogenă, dintr-o ţară sau de pe glob, care
prezintă caractere comune: ţinut, zonă”12 sau ca o „unitate administrativă şi
teritorială în România”13. Aproape toate dicţionarele, explicative şi enciclopedice,
10
Ioan Lumperdean, Cuvânt înainte în Economia regională: ipostaze rurale şi urbane, coord.:
Marin Balog, Rudolf Gräf, Ioan Lumperdean, Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2011,
p. 16.
11
Din bogata bibliografie pe această temă a se vedea: Marek Koter (ed.), Region and
Regionalism, Ople-Lodz, Edit. EDJ Edytorstwo, 1995; Mary E. Edwards, Regional and Urban
Economics and Developement. Theory and Methods, New York, Taylor & Francis Group, 2007; Radu
Cristian Barna, Economie regională, Edit. Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2008;
Miklós Bakk, Cosmin Marin, Construcţia regională în Europa, în Politici regionale în România, vol.
coordonat de Miklós Bakk, József Benedek, Iaşi, Edit. Polirom, 2011, p. 15-44.
12
Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, ediţia a II-a, Bucureşti, Univers
Enciclopedic, 1996, p. 909.
13
Ibidem. Sunt explicaţi şi termenii: regional, regională, regionalism, regionalist, regionalistă,
regionare.
74 Ioan Lumperdean 4

s-au calat pe aceste explicaţii, în timp ce Dicţionarul de sinonime oferă variantele:

„loc, teren, ţinut, zonă, teritoriu, suprafaţă”, iar regionalismul este asimilat
provincialismului14. Pentru autorii Dicţionarului de geografie umană, regiunea este
„o porţiune relativ omogenă din cuprinsul învelişului geografic, căruia îi sunt
specifice caracteristici – de relief, climă, ape, resurse economice, încărcătură
umană – din care rezultă un peisaj geografic propriu.”15 Un alt geograf, profesorul
Mark Koter, de la Universitatea din Lódz din Polonia vine cu următoarele nuanţări:
„regiunea este o arie geografică ce are proprietăţi culturale, sociale, economice şi
politice distincte. Forţele active sunt însă locuitorii ei, care sunt diferiţi de vecini şi
care se identifică cu acel teritoriu, pe care îl consideră patria lor, astfel sunt mândri
că îi aparţin şi îi promovează identitatea.”16
În Dicţionar de geopolitică semnat de Oleg Serbrian, regiunea este „o parte a
unei ţări, în general (de exemplu, nord-estul României, vestul Austriei, nordul
Finlandei etc.) o unitate administrativ-teritorială concretă (în cazul Rusiei,
Ucrainei, Italiei şi altor ţări), o zonă având un specific geografic («regiune
geografică»), cum ar fi Polesia în Belarus sau Landes în Franţa, o zonă având
anumite caracteristici cultural-istorice («regiune istorică»), cum e Franconia sau
Suabia în Germania, Provence sau Normandia în Franţa, Transilvania sau Oltenia
în România, sau o zonă care formează un complex economic («regiune
economică») cum sunt Donbasul în Ucraina, Kuzbasul în Rusia sau Ruhrul în
Germania. Termenul de regiune se mai utilizează şi în cazul unor părţi ale
continentelor (de exemplu, Europa de Nord, Africa de Est, Asia de Sud-Est,
Oceania etc.), dar şi în acest caz, pentru a distinge regiunea – parte a unei ţări – şi
regiunea – parte a unui continent e mai corect să utilizăm termenul de
microregiune.”17 Autorul explică, din punctul său de vedere, pe baza bibliografiei
consultate18, şi termenul de regionalizare, „utilizat cu privire la două fenomene
distincte: cel al descentralizării unei ţări prin transferul unor competenţe de la
centru spre regiune (împărţite fie conform unui criteriu geografic, ca în România,
fie conform unuia istoric, ca în Italia, fie urmând un model mixt ca în Franţa) şi cel
al cooperării sau chiar integrării ţărilor dintr-o microregiune a lumii (de exemplu,
ASEAN în Sud-Est, Mercosur în America Australă etc.).”19

14
Luiza Seche, Mircea Seche, Irina Preda, Dicţionar de sinonime, ediţie revăzută şi adăugată,
Bucureşti, Edit. Enciclopedică, 1993, p. 419.
15
George Erdeli, Mihai Ielenicz (coord.), Dicţionar de geografie umană, Bucureşti, Edit.
Corint, 1999, p. 370. Lucrarea explică şi grupajele semantice: regiune administrativă, regiune de
dezvoltare, regiune etnografică, regiune industrială, regiune agricolă, regiune dezvoltată, regiune
subdezvoltată, regiune turistică, regiune în declin, regiune nodală, regiune omogenă, regiune
planificată, regiune polarizată, regiune urbană, regiune urbană consolidată, regiune urbanizată.
Ibidem, p. 270-271.
16
Marek Koter, The geographical-historical region: its notion, origin and factors in its
development, în Marek Koter (ed), op.cit., p. 19.
17
Oleg Serebrian, Dicţionar de geopolitică, Iaşi, Edit. Polirom, 2006, p. 242.
18
Ibidem, p. 315-328.
19
Ibidem, p. 241-242,
5 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 75

Pentru specialiştii în administraţie publică regiunea este o „entitate teritorială

în dezvoltarea civilizaţiei/spaţiului european”, „o entitate politică” şi o „unitate
teritorială a dezvoltării industriale şi postindustriale”20.
În literatura economică cuvântul regiune, deşi este destul de des utilizat, a
fost mai puţin conceptualizat din punctul de verde al universului noţional al
ştiinţelor economice, chiar dacă economia spaţiului şi a locaţiei s-a aflat încă din
secolul al XIX-lea în atenţia economiştilor. Explicaţia rezidă în faptul că până în
jurul anului 1950 „analiza lumii economice” era abordată mai puţin din perspectiva
„dimensiunilor ei spaţiale”21. Se afirma că prin utilizarea cuvântului regiune sunt
oferite mai multe sensuri semantice, legate de „1. elementele fizice şi resursele
naturale; 2. populaţia şi ecologia umană; 3. dezvoltarea economică regională;
4. studii metropolitane; 5. istoria, literatura şi cultura socială la nivel regional”22.
De aceea, în multe lucrări de economie în explicarea cuvântului regiune se pune
accentul pe aspectele lingvistice şi traseele semantice23, fiind asemănător cu
demersurile din câmpul ştiinţelor geografice24 sau aflându-se sub influenţele venite
dinspre alte domenii ale cunoaşterii. În spaţiul literaturii marxiste predomină
accentele de factură politică şi ideologică. Spre exemplu în Micul dicţionar
economic, publicat după o ediţie sovietică, regiunea este o „unitate economică
teritorială de bază în URSS, creată în scopul conducerii industriei şi construcţiilor
după principul teritorial. Economia regiunii economice-administrative reprezintă o
parte componentă a economiei naţionale a ţării, care participă la diviziunea
teritorială a muncii şi se caracterizează prin două trăsături principale: specializarea
şi dezvoltarea complexă a economiei regiunii respective.” 25 La antipodul acestei
opinii, exprimată e adevărat, şi în alt context spaţio-temporal, regiunea „poate fi
definită prin interacţiunea mai multor factori: structură, comportamentul şi
funcţionalitatea sa în cadrul unui sistem general. Regiunea reprezintă un subsistem
complex, caracterizat printr-o serie de variabile specifice sau generale (de intrare,
de ieşire, de stare etc.), care îi caracterizează comportamentul la un moment dat sau
pe o perioadă specificată.”26

20
Miklós Bakk, Cosmin Marin, op.cit., p. 19, 20, 28.
21
Mark Blauk, Teoria economică în retrospectivă, traducere Agatha Popescu, Ion Pârvuţoiu,
Bucureşti, Edit. Didactică şi Pedagogică, 1992, p. 650.
22
H. S. Perloff, Regional Studies at U.S. Universitis: a Survey of Regionally Orient Research
and Gradute Education Activities, Washington D.C., 1957, apud Paolo Perulli, Ľ Ếtat et les nouvelles
formes ď organisation: entreprise globale, régions et réseaux, în Ľ Ếtat et le Marché, coordonné par
Bertrand Bellon, Guy Caire, Lysiane Cartelier, Jean-Pierre Faugère, Colette Voisin, Paris, Edit.
Economica, 1994, p. 112.
23
H. S. Perloff, op.cit., p.113.
24
Ibidem.
25
G. A. Kozlov şi S. P. Pervuşin (edit.), Mic dicţionar economic, Bucureşti, Edit. politică,
1959, p. 304.
26
Daniela Antonescu, Dezvoltarea regională – tendinţe, mecanisme, instituţii, Bucureşti,
Edit. Forum, 2011, p. 39.
76 Ioan Lumperdean 6

În contextul promovării şi ascensiunii ideilor, opţiunilor şi politicilor

regionale în documentele diferitelor instituţii comunitare europene, întâlnim
următoarele definiţii. Pentru Asociaţia Regiunilor Europene regiunea „este o
entitatea situată imediat sub nivelul guvernului central, cu o politică de repre-
zentare înrădăcinată în existenţa unui consiliu ales, sau de către o asociaţie sau
grup ce reprezintă autoritatea la nivel regional”. Pentru Parlamentul European
regiunea este „teritoriul ce formează din punct de vedre geografic o unitate
evidentă şi a cărei populaţie se caracterizează prin anumite elemente comune”, în
timp ce Comisia Europeană consideră că „regiunea nu reprezintă decât un
instrument de promovare structurală, concentrat asupra punctului de vedere al
economiei regionale şi asupra nomenclaturii unităţii teritorial statistice NUTS”27.
Din cele prezentate se pot desprinde mai multe concluzii, dar ni se par
relevante următoarele: 1. trimiterea directă, concretă la un spaţiu geografic sau un
teritoriu, care poate fi intra- sau transfrontralier; 2. existenţa mai multor
componente care reflectă, caracterizează şi identifică regiunile şi extensiile
(denumirile) lor politice, administrative, economice, etnice, etnografice etc.;
3. existenţa unor puncte de vedere comune, dar şi disjuncte în funcţie disci-
plina/ştiinţa care şi-a asumat abordarea temelor despre regional, regionalism,
regionalist, regionalizare, regionare etc. 4. explicaţia monolingvistică, dar şi
pluralistă, ca model şi multiplicitate a termenului regiune şi a derivate-
lor/sintagmelor pe care cuvântul le-a generat şi impus în vocabularul şi
instrumentarul euristic al ştiinţelor sociale; 5. o anumită ambiguitate conceptuală,
care impune (re)definiri şi explicaţii permanente28, datorită unei „construcţii în
schimbare perpetuă”29.
Implicit şi în conexiune cu aceste aspecte, trebuie să ţinem seama şi în
încercarea de conceptualizare sau definire a economiei regionale şi, implicit, a
istoriei sale. Indubitabil, demersul trebuie focalizat pe regiune ca entitate
geografică, iar abordarea din perspectivă economică trebuie să aibă în atenţie
„localizarea (amplasarea) obiectivelor economice; echilibrul spaţial; creşterea
economică regională; mobilitatea spaţială a factorilor de producţie; eficienţa
structurilor spaţiale; substituirea spaţială a factorilor; utilizarea metodelor şi
tehnicilor economico-matematice de analiză şi decizie pentru încorporarea
aspectelor spaţiale în teoriile economice tradiţionale; fundamentarea strategiilor şi
politicilor regionale, etc.”30 Având în atenţie aceste obiective, economia regională
este considerată o „disciplină fundamentală în cadrul ştiinţei regionale”, care se
caracterizează prin „adoptarea unor metode şi tehnici riguroase, sistematice în

27
Apud Radu Cristian Barna, op. cit., p. 29.
28
A. Benz, Regionen als Machtfaktor in Europa ?, „Verwaltungarchiv”, 84, Jg. H. 3, 1993,
p. 331, apud Radu Cristian Barna, op. cit., p. 37.
29
Miklós Bakk, Cosmin Marin, op. cit., p. 15.
30
Daniela-Luminiţa Constantin, Economie regională, Bucureşti, Edit. Oscar Print, 1998,
p. 11.
7 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 77

analiza fenomenelor şi proceselor în care spaţiul, distanţa, localizarea joacă un rol

important”31. Economia regională mai este considerată şi o „subdiviziune a ştiinţei
economice, născută din preocupări privind amplasarea optimă a firmelor şi
dezvoltarea economică în profil teritorial. În general această ramură a ştiinţei
economice se consideră ca o zonă de confluenţă dintre economie şi geografie,
fundamentele ei fiind puse de lucrările lui von Thünen şi Losch. Din perspectivă
macroeconomică cercetările de e.r. au avut ca obiectiv analiza situaţiilor de
dezechilibre regionale şi găsirea celor mai potrivite modalităţi de ameliorare a
acestora.”32 Într-o abordare sintetică economia regională este văzută „ca o
economie naţională «în miniatură» sau la scară redusă”33.
2. Istoria economiei regionale: încercări explicative. Deşi cuvintele: istorie,
economie, regiune, regional şi regionale au existat şi au avut propriile trasee
semantice în limbile moderne, sintagma istoria economiei regionale este încă mai
puţin uzitată, frecventată şi lămurită, chiar dacă în cercetările tradiţionale şi
moderne, abordările referitoare la spaţii geografice, regiuni şi teritorii au o vechime
îndelungată. Suprapunerile disciplinare şi abordările multidisciplinare, pluridisci-
plinare transdisciplinare şi interdisciplinare au condus, mai mult, la adâncirea
nebuloasei semantice. După opinia noastră, ne aflăm încă în faţa unei sintagme, în
şi prin care cele trei cuvinte aflate în relaţii de coabitare şi subordonare formează
un grup sau o unitate semantică, cu opţiuni conceptual-noţionale, generate de una
sau mai multe definiţii. Şi este firesc să fie aşa datorită fluidităţii, endogene şi
exogene, de-a lungul timpului şi chiar şi în zilele noastre, a economiei regionale,
atât ca realitate teritorială şi economico-socială, cât şi ca abordare teoretică. După
opinia noastră, este îndreptăţită afirmaţia retorică că „din perspectivă istorică
domeniul economiei regionale a suferit timp îndelungat de o anumită ambiguitate,
legată în special de incertitudinea conceputului de regiune: entitate naturală, nivel
administrativ intermediar sau o vastă zonă de schimburi?”34. La aceasta s-au
adăugat interesele, disputele şi contestările academice, politice şi publice
referitoare la tema în discuţie.
Încercarea noastră de-a oferi o explicaţie în legătură cu istoria economiei
regionale pleacă de la aceste realităţi, dar şi de la bogata şi uneori stufoasa şi

31
Ibidem, p. 9-10.
32
Dicţionar de economie, coordonator Niţă Dobrotă, Bucureşti, Edit. Economică, 1999,
p. 191. Autorul vocii, Dorel Alienei, face trimitere la lucrările lui Johann Heinrich von Thünen, Statul
izolat (1826), şi August Losch, Economia locaţiei (1939), exegeţi ai economiei spaţiale şi ai teoriei
clasice a locaţiei. Vezi Mark Blauk, op. cit., p. 650-663.
33
Jean-Louis Guigou, Economia regională (Regional economics), în Dicţionar de ştiinţe
economice, sub direcţia Claude Jessua, Christian Labrousse, Daniel Vitry, consultant ştiinţific
Damien Gaumont, redactor ştiinţific pentru versiunea în limba română Rodica Leviţchi, Chişinău,
Edit. Arc, 2006, p. 764. Sintagma economia naţională «în miniatură» trebuie privită cu o anumită
circumspecţie, în condiţiile în care economia regională este şi transfrontalieră. De altfel, chiar
autorul, care îmbrăţişează punctul de vedre francez referitor la regiune şi economia regională, vine şi
cu exemple despre „obiectivul definirii unei compatibilităţi regionale”. Ibidem, p. 765.
34
Ibidem, p. 764.
78 Ioan Lumperdean 8

conjuncturala literatură în domeniu35. Nu pot fi trecute cu vedere nici demersurile

privind explicarea proceselor de teritorializare, cu aplicabilitate la un spaţiu
geografic ţintă cum a fost Banatul Timişoarei36, sau cele privind istoria modernizării
economice regionale generate de un agent economic, cum a fost StEG-ul în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX37. Din aceste perspective,
considerăm că istoria economiei regionale este o realitate economică teritorială
trecută, dar şi o componentă a ştiinţelor istorice şi economice prin care se
reconstituie această realitate spaţială, constituită natural sau antropic. Desigur,
am mai putea adăuga, exemplifica sau particulariza obiectul şi obiectivul istoriei
economicei regionale cu şi prin preocupările specifice istoriei economice
generale38, în analiza fenomenelor economice trecute desfăşurate, în această
situaţie, în spaţiul regional-local, cu legături, interacţiuni, influenţe şi reverberaţii
naţionale, europene şi internaţionale. Dacă economia regională este văzută „ca o
economie naţională «în miniatură» sau la scară redusă”, atunci istoria economiei
regionale poate fi considerată o istorie „în miniatură” la scara unui teritoriu
regional-local. Pentru o percepţie şi diferenţiere mai concretă între realitatea
economică trecută şi opera de reconstituire a acesteia s-ar putea utiliza sintagmele:
istoria economiei regionale şi istoria economică regională. Cum pot să apară
suprapuneri şi neclarităţi, mai ales că în unele limbi moderne nu se face distincţia
între istoria economiei şi istoria economică, rămâne la latitudinea fiecărui autor
această propunere.

35
Vezi în acest sens: Daniela-Luminiţa Constantin, Economie regională, Bucureşti, Edit. Oscar
Print, 1998; Eadem, Elemente fundamentale de economie regională, Bucureşti, Edit. A.S.E., 2004;
Eadem, Introducere în teoria şi practica dezvoltării regionale, Bucureşti, Edit. Eonomică, 2000; Călin
Ghiolţan, Community and regional policies, Bucureşti, Edit. Tritonic Books, 2013; Ron Martin, Michael
Kiston, Peter Tyler, Regional Competitiveness, Abingdon, Oxon, New York, Edit. Routledge, 2011;
Gabriela-Carmen Pascariu:, Studii de teoria şi practica dezvoltării regionale în Europa, Iaşi, Edit.
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2009; Vasile Puşcaş, Adrian Liviu Ivan, Regiune şi regionalizare
în Uniunea Europeană, Institutul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2004;
Marin Balog, Rudolf Gräf, Ioan Lumperdean (coord.), Economia regională: ipostaze rurale şi urbane,
Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2011. Vezi şi trimiterile bibliografice de la nota 11.
36
Josef Wolf, Marionela Wolf, Conceptul de organizare a Banatului Timişoarei: geneza şi
forma de guvernare în perspectivă comparată, în vol. Istoria ca datorie. Omagiu academicianului
Ioan-Aurel Pop la împlinirea vârstei de 60 de ani, coord. Ioan Bolovan, Ovidiu Ghita, Cluj-Napoca,
Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2015, p.451-465.
37
Rudolf Gräf, Ioan Lumperdean, StEG: generator de modernitate regională (1855-1918) în
Relaţia rural-urban: ipostaze ale tradiţiei şi modernizării, coordonatori: Marin Balog, Rudolf Gräf,
Ioan Lumperdean, Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2010, p. 215-218.
38
Niţă Dobrotă, Istoria economică, în Dicţionar de economie, coord. Niţă Dobrotă, p. 256;
Mihai Irimia, Istorie economică în Dicţionar de istorie economică şi istoria gândirii economice,
coord. Emilian Dobrescu, Gabriela Bodea, Maria Mureşan, Dumitru Mureşan, Bucureşti, Edit. All
Beck, 2005, p.94; Ioan Lumperdean, Mihaela Salanţă şi Rudolf Graf, Wirtschaftsgeschichte, eine
Einführung, Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2006, p. 13-14; Charles Morazé,
Introduction a l’histoire économique, Paris, 1948.
9 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 79

3. Din preocupările pentru istoria economiei regionale. Reconstituirea

trecutului nu se poate realiza fără raportarea istoricilor la un spaţiu sau teritoriu,
indiferent de tematica abordată şi timpul sau epoca în care s-au desfăşurat faptele,
evenimentele, fenomenele sau procesele istorice: „Ca şi faptul natural, dimensiunea
spaţială a faptului istoric reprezintă o caracteristică esenţială (subl.ns.).”39 În
acelaşi timp, spaţiul este la fel de important şi pentru economişti în vederea
cunoaşterii vieţii şi activităţii economice, dintr-un teritoriu determinat geografic:
„Analizând economia din punct de vedere al spaţiului, cercetarea poate viza
economia lumii, a continentelor sau a unor zone geografice regionale.”40 Din cele
mai vechi timpuri, de la primele texte cu tematică economică dimensiunea
temporală şi dimensiunea spaţială nu au lipsit din câmpul investigaţiilor şi
reconstituirilor istorice. Desigur, dimensiunea spaţială nu a condus şi nu conduce
neapărat la o direcţie predilectă pentru istoria economiei locale sau regionale.
Rămân totuşi exemplele oferite de unii autori din antichitate şi din evul mediu care
au inserat sau au insistat în scrierile lor pe rolul spaţiului geografic în economie.
Renaşterea şi epoca Luminilor au reactualizat şi amplificat dezbaterile pe această
temă, iar marile descoperiri geografice şi expansiunea capitalismului le-au impus,
definitiv, în câmpul ştiinţelor istorice şi economice. Apariţia şi afirmarea în
secolele XVI-XIX a doctrinelor economice moderne: mercantilismul, fiziocratismul
şi liberalismul au contribuit la un interes sporit pentru economie şi trecutul acesteia
în dimensiunile lor locale, regionale, naţionale şi mondiale. Antoine de
Montchrestien (care a introdus în 1615 noţiunea de „economie politică“),
Fr. Quesnay în Franţa şi Adam Smith în Anglia sunt nu numai promotorii ideii de
homo oeconomicus, ci şi ai explicării spaţialităţii economice din timpul lor. Ideile
lor au fost preluate, în secolul al XIX-lea, de Friedrich List (1789-1846), considerat
părintele de facto al geoeconomiei, chiar dacă marele economist în explicarea
forţele productive prin care naţiunile pot prospera economic şi teritorial nu
foloseşte, în opera sa, noţiunea respectivă41. La toate acestea se adaugă progresele,
deschiderile şi specializările (inter)disciplinare din arealul ştiinţelor geografice,
când geografia umană vine cu proiecte ambiţioase care individualizează şi
diversifică familia ştiinţelor naturale şi sociale în geografia istorică, geografia
economică, geografia politică, geografia militară, geografia culturală etc.42.
A doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi întregul secol al XIX-lea au fost
dominate, în planul vieţii economice şi sociale, de uriaşe transformări, datorită

39
Nicolae Edroiu, Introducere în ştiinţele auxiliare ale istoriei, Cluj-Napoca, Edit. Presa
Universitară Clujeană, 1999, p. 13.
40
Mihail Opriţescu, Istoria economiei, Bucureşti, Edit. ASE, 2005, p. 8.
41
Friederich List, Sistemul naţional de economie politică, Ediţie îngrijită de Ivanciu Nicolae-
Văleanu, Victor Vasiloiu, Dan Răducanu, Bucureşti, Edit. Academiei, 1973, passim.
42
P.Vidal de La Blanche, Principes de géographie humaine, Paris, Edit. Armand Colin, 1975;
Jean-François Dortier, Ştiinţele umaniste o panoramă a cunoaşterii, Bucureşti, 2006, cap. Geografia,
spaţiul şi oamenii, p. 345-358; Madeleine Grawitz, Méthodes des sciences sociales, Paris, Éditions
Dalloz, 1993, p. 212-225; Vladimir Osiac, Geografie istorică, Universitatea din Craiova, 1993.
80 Ioan Lumperdean 10

„revoluţiei industriale“43. Trecerea de la munca manuală la maşinism, explozia

demografică, urbanizarea, dinamizarea şi mondializarea schimburilor comerciale
au contribuit la creşterea interesului pentru ştiinţele economice şi pentru trecutul
economic. Istoria ramurilor (industrie, agricultură, silvicultură, comerţ,
comunicaţii, operaţiuni bancare şi bursiere etc.) şi istoria subramurilor economice
(industria petrolului, cărbunelui, oţelului, legumiculturii, viticulturii etc.) sunt
subiectul predilect al celor implicaţi în cercetarea şi prezentarea trecutului
economic. Implicarea şi afirmarea unor noi forţe şi categorii sociale în viaţa
economică (industriaşi, bancheri, oameni de afaceri, comercianţi, muncitori, ţărani
şi fermieri etc.) au condus la dezvoltarea cercetărilor de istorie socială, unde
inevitabil întâlnim şi referiri, mai ample sau mai lapidare, la trecutul economic. În
acelaşi timp, în condiţiile afirmării naţiunilor, precum şi în situaţia în care
economiile unor state (Marea Britanie, Franţa, Germania, S.U.A.) se afirmă, devin
performante şi competitive, se observă o lărgire a preocupărilor pentru istoria
economiilor naţionale. Dezvoltarea şi afirmarea în viaţa economică a unor
localităţi şi regiuni cu un anumit specific sau cu o anumită tradiţie şi celebritate în
producerea şi desfacerea unui produs au condus la apariţia şi dezvoltarea
cercetărilor de istorie economică locală şi regională. Desigur, odată cu creşterea
schimburilor internaţionale, cu amplificarea interdependenţelor dintre economiile
naţionale, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea întâlnim şi primele cercetări
sistematice de istorie a comerţului internaţional şi a economiei mondiale. La finele
veacului al XIX-lea şi la începutul celui următor, istoria economică dobândeşte un
statut special prin acceptarea, recunoaşterea şi aprecierea ei ca disciplină
obligatorie de învăţământ în facultăţile europene şi americane cu profil economic.
Prima catedră de istoria economiei a fost înfiinţată, în 1892, la Harvard, pentru
profesorul Wiliam Ashley44. Alături de economie politică, statistică, contabilitate,
matematică economică, sociologie etc., ea este chemată să contribuie la formarea
viitorilor economişti, să desluşească numeroase taine ale trecutului, să explice
mersul ideilor şi faptelor economice.
Un impuls în cercetarea istoriei economice regionale a venit şi din partea
economiştilor preocupaţi de economia spaţială şi explicarea fenomenelor
economice în congruenţă cu relaţia distanţă – zonă. În istoria gândirii şi analizei

43
F. Couchet, G. M. Henry, Les révolutions industrielles, Paris, 1995; Carlo M. Cipolla,
La Rivoluzione industriale, în Storia delle idee politiche, economiche e sociali, diretta da Luigi Firipo,
volume quinto, L'età della Rivoluzione industriale, Unione Tipografico-Editrice Torinese, 1977,
p. 11-26; Eric, J. Hobsbawm, Originile revoluţiei industriale în Anglia, în Revoluţia industrială.
Studii, Bucureşti, Edit. Politică, 1963, p. 52-78; Ioan Lumperdean, Realităţi şi inovaţii economice
generate de revoluţia industrială, „Analele Universităţii Oradea“, Şt. economice, tom. IX, 2000,
p. 405-407; Ştefan Mâşu, Puterea economică în istoria lumii. 1. De la Marele Rift preistoric la
Marele Război din 1914. Un studiu geoeconomic, geoistoric şi geopolitic, Bucureşti, Edit. Rao, 2014,
p. 341-373; Jean-Pierre Rioux, La révolution industrielle 1780-1880, Paris, 1971.
44
Vasile, Bozga, Trecut şi actualitate. Studii, articole, personalităţi, comunicări, Bucureşti,
Edit. AGER – Economistul, 2005, p. 245.
11 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 81

economice, se conturează treptat, „teoria locaţiei activităţii economice” având ca

părinte pe Johann Heinrich von Thünen cu lucrarea Statul izolat (1826)45. Lui i s-au
raliat, în secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX, autori francezi,
italieni, suedezi şi americani, preocupaţi de explicarea organizării spaţiale a
sistemului economic46. Problemele abordate au vizat înţelegerea locaţiei factorilor
de producţie, a spaţialităţii ramurilor, a costurilor diferenţiate ale forţei de muncă, a
realităţilor şi polarităţilor sociale spaţiale, a concurenţei locale şi regionale, în fapt,
explicarea macroeconomiei urbane şi regionale47.
Inevitabil, mai mult sau mai puţin declarat, reprezentanţii acestui curent au
privit problematica locaţiei şi spaţialităţii economice şi dintr-o perspectivă istorico-
evolutivă, evidenţiind influenţa modificărilor istorice în configurarea, organizarea
şi specificitatea activităţilor economice teritoriale. Componenta istorică a
explicaţilor şi opţiunilor privind economia regională s-a consolidat în spaţiul de
cultură german şi nord-european prin analiza unor fenomene socio-economice din
perspectiva relaţiei dintre economie, spaţiu şi politică, după încercările din 1916
ale politologului şi juristului suedez Rudolf Kjellén48 şi mai ales în urma acceptării
şi afirmării noţiunii şi disciplinei numită geoeconomie, odată cu apariţia, în 1925, a
lucrării cu acest titlu semnată de geograful şi geopolitologul german Arthur Dix49.
Totodată, reconfigurarea politico-teritorială de după Primul Război Mondial,
încercările de poziţionare a unor teritorii desprinse din fostele imperii, unirea şi
apartenenţa lor la statele naţionale, dar şi politicile revanşarde interbelice au
contribuit la promovarea geopoliticii şi geoeconomiei şi implicit a geoistoriei, ca o
„componentă a geografiei istorice, care studia cu precădere evoluţia realităţilor
politico-geografice de-a lungul istoriei”50. O bogată literatură politică, economică şi
istorico-economică cu tematică provincială şi regională vede lumina tiparului sub
forma unor monografii, dicţionare, enciclopedii, atlase şi albume.
În Franţa îşi continuă activitatea criticul literar şi filosofului Henri Berr
(1872-1954), întemeietorul, în 1900, al Centrului Internaţional de Sinteze de la
Paris şi a publicaţiei „Revue de synthèse historique” în care se propunea o nouă
direcţie de cercetare a trecutului, cea a sintezei istorice, menită să fructifice

45
Mark Blauk, op.cit, p. 650-663.
46
Sintagma organizarea spaţială a sistemului economic aparţine lui August Lösch, autor al
lucrării Die räumliche Ordung der Wirtschaft (1939). Ibidem, p. 663.
47
Ibidem, p. 650-667.
48
Rudolf Kjellén, influenţat de opiniile lui Friederich Ratzel, considera geopolitica o cale spre
cunoaşterea statului ca organism geografic şi spaţial, iar din această investigaţie nu poate fi exclusă
cunoaşterea economiei. Michel Nazet, La géopolitique pour tous, Paris, 2010, p. 5-7. O analiză
pertinentă la Ion Conea, Geopolitica – o ştiinţă nouă, „Sociologia Românească”, nr. 9-10, 1937,
p.3-36, republicat în „Geopolitica”, vol. I, ed. Emil I. Emandi, Gh. Buzatu, Vasile S. Cucu, Iaşi, Edit.
"Glasul Bucovinei", 1994, p. 27-71.
49
Oleg Serebrian, op.cit., p.103; cf. Jean Carlo, Paolo, Savona, Geoeconomia – il domino
delle spazio economico, Milano, 1995; Pascal, Lorot, Introduction à la géoeconomie, Paris, 1999.
50
Oleg Serebrian, op.cit., p. 104.
82 Ioan Lumperdean 12

informaţiile şi opiniile venite dinspre alte ştiinţe socio-umane. Rezultatul a fost

găzduirea în paginile revistei lui Berr a unor ample dezbateri la care au participat
specialişti din diferite domenii: istorie, filosofie, sociologie, psihologie, economie,
statistică, geografie. Expansiunea economiei capitaliste la scară mondială, la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, a contribuit la consolidarea
viziunii spaţiale a istoriei şi, implicit, a istoriei regionale. În „Revue de synthèse
historique” istorici, geografi, sociologi şi economişti îşi exprimă poziţiile despre
geneza, configurarea şi poziţionarea regională, în timp şi spaţiu ale unor teritorii
din Europa sau din afara acesteia, aflate în componenţa imperiilor coloniale din
Africa sau Asia. Abordările sunt congruente cu ideea sintezei istorice şi se plasează
pe traseele unor cercetări mai ample pe această temă 51.
Reuniunile şi conferinţele internaţionale pe teme istorice, cu precădere
congresele internaţionale ale istoricilor abordează şi tematica istoriei şi geografiei
regionale. În 1928 la Congresul de la Oslo, vocea cea mai autorizată era cea a lui
Marc Bloch, care în raportul său se pronunţa pentru investigarea trecutului prin
analogii şi comparaţii în şi din spaţiul societăţii europene52. Textul este un adevărat
program care a generat o vie emulaţie nu numai în rândul istoricilor, dar şi în cel al
specialiştilor din alte domenii ştiinţifice. În esenţa discursului său, Marc Bloch
propunea consolidarea deschiderilor spre universul ştiinţelor socio-umane,
îndeosebi spre sociologia lui Émile Durkheim şi geografia lui Vidal de la Blanche.
Ideea de sinteză istorică o vedea printr-o mai mare deschidere spre social şi
economic, în şi printr-un efort al analizei comparative a civilizaţiilor. Pentru el
comparatismul trebuia să se realizeze prin incursiuni pe orizontală, pentru
cunoaşterea spaţialităţii geografice, dar şi prin examinarea faptelor şi fenomenelor
istorice pe verticală, în fireasca succesiune temporală a umanităţii. În dezbaterile
de atunci s-a pus şi problema adâncirii cercetărilor de istorie economică prin
înfiinţarea unui nou periodic prin care, aşa cum preciza Marc Bloch, „să rupem în
sfârşit vechea şi absurda barieră care separă studiul economic al trecutului de cel
al prezentului (subl.ns.).”53 S-a pus astfel piatra de temelie a unei reviste: „Annales
d'histoire économique et sociale” care a generat o nouă mişcare istoriografică
cunoscută sub denumirea de Şcoala Analelor franceze.
Reacţionând împotriva istoriei evenimenţiale şi militând pentru o istorie
globală care să cuprindă întregul tablou al civilizaţiei umane, istoricii de la
„Annales” erau preocupaţi de reconstituirea trecutului istoric prin apelul stăruitor la
datele oferite de antropologie, sociologie, psihologie socială, economie politică,
geografie şi demografie. În locul unei istorii axate şi orientate spre cercetarea

51
Lucien Febvre, Lionel Batalion, La terre et l’évolution humaine. Introduction géographique
à l’histoire, Paris, 1922, p. 436-447.
52
Marc Bloch, Pour une histoire comparée des sociétés européennes, „Revue de synthèse
historique”, 46, 1928, p. 15-50.
53
Gheorghe I. Brătianu, Un savant et un soldat: Marc Bloch (1886-1944), „Revue Historique
du Sud-Est Européen”, XXIII, 1946, p. 12.
13 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 83

elitelor şi personalităţilor, era propusă o istorie în care obiectul principal de studiu

şi analiză erau oamenii. Modul în care aceştia au trăit, cum au locuit, cum s-au
hrănit, cum au făcut faţă intemperiilor, cum au creat bunuri materiale, cum au
circulat, cum au utilizat banii, sursele de energie etc. erau subiectele preferate ale
istoricilor de la „Annales”54. Este, de fapt, o opţiune clară pentru istoria civilizaţiei,
în care trecutul economic şi istoria ideilor economice ocupă un loc privilegiat.
În această ecuaţie cercetarea spaţiului sau teritoriului, sub formele sale
naturale, geografice, economice, sociale, culturale, se (re)găsea printr-o angajată
deschidere spre geografie şi geografia istorică sau geoistoria. Peste ani, la amurgul
vieţii şi carierei lui Fernand Braudel, jurnalista Christine Ockrent (re)afirma unul
dintre preceptele istoricilor de la „Annales: „Istoria este, înainte de toate,
geografie.”55 Afirmaţia se justifica pe deplin, dacă avem în vedere că revista a
apărut şi şi-a consolidat statutul ştiinţific într-o vreme când geografia era o
„disciplină de vârf în Franţa”, iar deschiderile şi cooperările interdisciplinare au
fost mai mult cu geografii decât cu economişti56. Încă din 1922 Lucien Febvre şi
Lionel Batalion consfinţeau această alianţă prin publicarea unei lucrări de referinţă,
de 475 de pagini, şi care a avut mai multe ediţii (1924, 1949, 2006)57. La acest
demers se adăugă publicarea monumentalei lucrări a lui Fernand Braudel despre
Mediterana şi lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II–lea. S-au afirmat astfel
mai pregnant, în câmpul investigaţiilor ştiinţifice, cercetările de istorie regională,
iar prin monografiile regionale s-a contribuit la o anumită descentralizare şi
regionalizare a trecutului, care nu mai era văzut numai prin prisma deciziei venite
dinspre puterea centrală de la Paris. Deşi relevante, aceste iniţiative considerăm că
nu se încadrau în ceea ce numim, astăzi, istoria economiei regionale, chiar dacă
faptele, fenomenele şi procesele economice nu lipsesc din cuprinsul lucrărilor
amintite sau din paginile „Annalelor”. Până aproape de zilele noastre, se consideră
importante cercetările de geografie economică în (re)configurarea istoria
economiei regionale: „În cazul unei istorii economice regionale, istoricul va trebui
să folosească, într-o măsură mai mare decât până în prezent, rezultatele studiilor de
geografie economică privind regiunea respectivă.”58 Chiar şi aşa, rolul Şcolii
Annalelor şi a celor care i-au urmat exemplul de-a oferi un nou cadru de înţelegere
a spaţiului sau teritoriului, fără exagerări deterministe, a fost hotărâtor. Spaţiul
geografic a rămas definitiv în mintea istoricilor ca o „primă realitate a unei

54
Ioan Lumperdean, Marin Balog, Şcoala Analelor franceze şi istoria economiei. Unele
consideraţii, în The Convergence of Diversity. In honorem Prof.dr. Nicolae Păun, Cluj-Napoca, Edit.
Presa Universitară Clujeană, 2014, p. 261-274.
55
Une leçon ďhistoire de Fernand Braudel. Journées de Fernand Braudel 18,19 et 20 octobre
1985, Paris, 1986, p. 28.
56
Georges Duby, Orientări ale cercetărilor istorice în Franţa 1950-1980, în Evul mediu
masculin, traducere de Constanţa şi Stelian Oancea, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1992, p. 254-255.
57
Lucien Febvre, Lionel Batalion, op.cit., passim.
58
Jerzy Topolski, Metodologia istoriei, traducere de Aura Ţapu, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1987, p. 409.
84 Ioan Lumperdean 14

civilizaţii”59, idee reluată şi puternic argumentată la Châteauvallon cu prilejul

„Zilelor Fernand Braudel 18,19 şi 20 octombrie 1985” 60. De pe aceste poziţii s-au
putut afirma cercetările de geoistorie şi s-a oferit o nouă dimensiune spaţio-
temporală relaţiei „dintre om şi natură” sau „dintre natură şi om” ca o realitate care
(re)începe în „fiecare zi”61. Totodată, modelul braudelian în radiografierea spaţiului
maritim şi a civilizaţiei care a generat-o a fost preluat şi dezvoltat şi în alte lucrări,
prin punerea accentului pe Marea Mediterană, ţărmurile şi insulele ei, marile
întinderi de uscat sau regiunile din proximitatea lor. În realitate aceste teritorii, care
au contribuit la dezvoltarea comerţului mediteranean şi transmediteranean, au
format adevărate hinterlanduri pe care le-am putea asimila economiei regionale62.
Fernand Braudel are şi meritul de a implicar în cercetarea istoriei economiei
capitaliste şi o perspectivă regională, reuşind în monumentala sa lucrare despre
civilizaţia materială, economie şi capitalism în secolele XV-XVIII să încorporeze şi
să fructifice rezultatele cercetărilor de sociologie şi economie care l-au condus la
înţelegerea ciclurilor economice şi spaţialitatea pieţelor. De aici au rezultat analiza
economiei regionale şi prin prisma cadenţelor temporale braudeliene, precum şi
explicarea rolului economiei de piaţă ca un spaţiu dat, cu lacunele şi
„imperfecţiunile sale frecvente şi, nu mai puţin, (cu) dinamismul ei permanent”63.
Rămâne relevantă în peisajul operei braudeliene abordarea din perspectivă
istorică a spaţiului economic în funcţie de binomul periferie-centru sau centru-
periferie. Abordări şi contribuţii pe această temă găsim şi la economişti de marcă,
precum John Friedmann, Stuart Holland şi Karl Gunnar Myrdal64 sau sociologi ca
Immanuel Wallerstein. O astfel de analiză, pe care o găsim în mai multe lucrări
semnate de Braudel, ne oferă o imagine interesantă despre schimbările/modificările
spaţial-regionale, prin mobilităţi şi transferuri de oportunităţi şi activităţi
economice de-a lungul timpului: „Spaţiul, sursă de explicaţii, pune în discuţie
simultan toate realităţile istoriei, orice parte primitoare de întindere: statele,
societăţile, culturile, economiile… Şi, în funcţie de alegerea unui sau altuia dintre
aceste ansambluri şi rolul spaţiului se schimbă. Dar nu întrutotul.”65 Aserţiunea este
argumentată cu fapte, desprinse din izvoarele istorice, reprezentări grafice şi

59
Fernand Braudel, Mediterana şi lumea Mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea, vol. IV,
Traducere de Mircea Gheorghe, Bucureşti, Edit. Meridiane, 1986, p. 119.
60
Une leçon d’histoire de Fernand Braudel. Journées de Fernand Braudel 18,19 et 20 octobre
1985, p. 5-85.
61
Fernand Braudel, Les ambitions de l’istoire, Paris, 1997, p. 102.
62
David Abuafia, Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei, traducere din limba
engleză de Georgeta-Anca Ionescu, Marieta Cătălina Ionescu şi Denisa Duran, Bucureşti, Edit.
Humanitas, 2014, passim.
63
Fernand Braudel, Jocurile schimbului, traducere şi postfaţă Adrian Riza, vol. I, Bucureşti,
Edit. Meridiane, 1985, p. 231.
64
Daniela Antonescu, op.cit., p. 23.
65
Fernand Braudel, Timpul lumii, traducere şi postfaţă Adrian Riza,vol. I, Bucureşti, Edit.
Meridiane, 1989, p. 13.
15 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 85

cartografice. Reiese, fără putinţă de tăgadă, că în economia-univers au existat şi

există din totdeauna: limite care se modifică, un centru sau un pol economic spre
care se îndreptă sau se coagulează aproape toate activităţile economice, şi din care
radiază şi influenţează, „din nou” toate releele şi teritoriile economice, mai
apropiate sau mai îndepărtate. Pe aceste trasee se poziţionează şi interconectează
cel puţin trei spaţii economice: „un centru restrâns… «inima» a tot ceea ce există
mai avansat şi mai diversificat… regiuni de ordinul al doilea destul de dezvoltate,
pentru a încheia cu uriaşe zone marginale. Şi, obligatoriu, calităţile şi
caracteristicile societăţii, economiei, tehnicii, culturii, ordinei politice se schimbă
după cum ne deplasăm de la o zonă la alta. Avem o explicaţie de bătaie lungă pe
temeiul căreia Immanuel Wallerstein a construit întreaga sa lucrare The Modern
World-System.”66
Invocarea lui Immanuel Wallerstein şi a cărţii sale The Modern World-System
nu era lipsită de sens. Fernand Braudel ştia că acesta s-a situat în prelungirea şi
consolidarea unor iniţiative interbelice şi postbelice pe această temă67. Mai mult,
prin preocupările pe această temă, sociologul american a evidenţiat resorturile
istorice din realităţile economice regionale. Tot el a reconstituit începuturile şi
traseele studiilor regionale68, circumscrise modificărilor teritoriale postbelice, prin
dispariţia imperiilor coloniale şi constituirea de state pe ruinele acestora. În secolul
al XIX-lea şi în perioada interbelică, studierea regiunilor şi a regionalităţii era
centrată pe marile ţări capitaliste dezvoltate şi pe zonele coloniale aflate în
componenţa sau sub influenţa lor. După Al Doilea Război Mondial, datorită
afirmării Statelor Unite ca putere mondială şi existenţei ţărilor din Lumea a Treia a
avut loc o modificarea a interesului specialiştilor în ştiinţele sociale spre teritoriile
din această arie geografică. În SUA se inventează, din interese geoeconomice,
geopolitice şi geostrategice, o nouă sintagmă: area studies adică „studiile
regionale”, iar noile demersuri au o puternică expansiune şi influenţă în sistemul
universitar american. Este meritul lui Walter Isard, considerat „părintele”
cercetărilor despre economia regională datorită lucrării sale, Economia locaţiei şi a
spaţiului (1956), de a fi declanşat în spaţiul ştiinţific american dezbaterile şi
direcţiile de cercetare pe această temă. În 1950 el adresa o solicitare concretă către
American Economic Association în vederea organizării unui Comitet pentru studii
economice regionale. În anii următori au loc mai multe reuniuni ale economiştilor
şi geografilor, apar periodice în domeniu, se înfiinţează catedre şi institute de

66
Ibidem, p.37. Vezi varianta în limba română a lucrării lui Immanuel Wallerstein, Sistemul
mondial modern, traducere Dorel Abraham, Ilie Bădescu şi Marcel Ghibernea, vol. I-IV, Bucureşti,
Edit. Meridiane, 1992-1993.
67
Şcoala sociologică românească a lui Dimitrie Gusti s-a aflat printre iniţiatorii dezbaterilor
despre relaţia periferie-centru. Cf. Immanuel Wallerstein, Pentru a înţelege lumea. O introducere în
analiza sistemelor-lume (infra: Immanuel Wallerstein, Pentru a înţelege lumea…), traducere şi notă
terminologică de Ovidiu Ţichindeleanu, Cluj, Edit. Ideea Desing&Print, 2013, p. 24.
68
Vezi pe larg Immanuel Wallerstein, Pentru a înţelege lumea…, p. 21-25.
86 Ioan Lumperdean 16

cercetare, sunt lansate programe şi se dezvoltă o bogată publicistică în domeniu.

Treptat, prin contagiune, studiile regionale au ajuns şi în sistemele academice şi
educaţionale şi din alte ţări democratice: Canada, Franţa, Germania, Elveţia, Italia,
Belgia, Japonia şi altele. Aceasta situaţie erodează frontierele dintre disciplinele
socio-umane şi favorizează interdisciplinarităţi, suprapuneri conceptuale şi tematice,
specializări şi subspecializări, în fapt un melanj ştiinţific în care se (re)găseau
geografia, economia, sociologia, politologia şi istoria69. În dezbaterile care au avut
loc s-a oferit o altă conotaţie pentru conceptul de dezvoltare, fiind inclus în teoria
etapelor şi a relaţiei centru-periferie. Comisia Economică pentru America Latină a
Naţiunilor Unite, avându-l ca mentor principal pe cunoscutul om politic şi
economist argentinian Raul Prebisch, a încercat să prezinte, inclusiv cu argumente
istorice, disparităţile economice regionale, prin inegalitatea tranzacţiilor comerciale
dintre periferie şi centru, contrazicând teoria ricardiană a avantajului comparativ.
Se declanşează o amplă dezbatere pe această temă şi printr-un nou concept, al
dependenţei, pentru prezentarea dezvoltării şi subdezvoltării teritoriale şi
explicarea faliei dintre regiunile/teritoriile bogate şi cele sărace. Cunoscutul istoric
al economiei şi sociolog germano-american a dezvoltat teoria dependenţei prin
impunerea sintagmei dezvoltarea subdezvoltării şi a explicat starea economică în
care se aflau ţările Lumii a Treia prin prisma realităţilor istorice: „Subdezvoltarea
nu era, în stadiul originar, o responsabilitate a ţărilor subdezvoltate, ci o consecinţă
a capitalismului istoric”70. (subl.ns.)
În spaţiul culturii economice europene, în 1956 apare lucrarea lui Claude
Ponsard, Économie et espace. Essai d'intégration du facteur spatial dans l'analyse
économique care este bine primită de istoricii de la „Annales”, prin recenzia semnată
de Jean Gabillard71, iar în 1958 apare o nouă lucrare semnată de acelaş autor:
Histoire des théories économiques spatiales, recenzată de Jeaques Lecaillon în
Revue économique72. Cei doi recenzenţi surprind cam în aceiaşi temeni meritul lui
Claude Ponsard în tratarea problematicii spaţiului economic, ca element fundamental
în abordarea şi înţelegerea fenomenelor economice, prezente şi trecute, precum şi în
explicarea sistemului noţional care trebuie utilizat în cercetările de economie
regională. Sunt considerate benefice deschiderile autorului spre mai multe discipline
şi noua abordare, prin care se urmărea spargerea monopolului gândirii economice
germane în problema spaţiului economic regional73.

69
Pentru studiile regionale sunt relevante lucrările citate de noi la notele 33-35. O abordare
interesantă a istoriei cercetărilor în domeniul ştiinţelor regionale la David Boyce, A shorth of the field of
regional science, „Regional Science”, 83, 2004, p. 31-57. O cronolohgie a problematicii la p. 47-57.
70
Immanuel Wallerstein, Pentru a înţelege lumea…, p. 25.
71
„Annales. Économies, Sociétés, Civilisations”, année 1956, volume 11, numéro 3, p. 396-399.
72
„Revue économique”, volume 12, n°3, 1961. p. 522.
73
Să nu uităm că lucrările lui Claude Ponsard au apărut la puţină vreme după încheierea celui
de Al Doilea Război Mondial, când mai persista rivalitatea franco-germană, iar teoriile germane
interbelice în domeniul spaţiului erau privite încă cu multă circumspecţie. Pentru mulţi europeni
acestea justificaseră întreaga politică expansionistă hitleristă.
17 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 87

Aceste opinii erau exprimate într-o perioadă când în Europa occidentală se

făceau paşi concreţi pentru reconstrucţia şi relansarea economică vest-europeană.
Era un proiect ambiţios, care s-a desfăşurat din 1945 până în zilele noastre şi care
a condus la actuala arhitectură a Uniunii Europene. Problema regiunilor, regiona-
lismului şi economiei regionale a fost văzută ca o cale de colaborare pentru
dezvoltare prin care să se impună o nouă structură economică regională, naţională
şi europeană. În perioada premergătoare şi în timpul celui de Al Doilea Război
Mondial, politica unor state cu regimuri totalitare, decupajele şi revenirile
teritoriale, operaţiunile militare şi economia de război, modificările demografice
şi multe altele au modificat atitudinile, politicile şi realităţile regionale şi
regionaliste. Opţiunile în favoarea descentralizării şi reconfigurării regionale
postbelice au generat proiecte şi programe, susţinute uneori legislativ şi
instituţional, care au impus în spaţiul public şi politic vest-european ample
dezbateri pe această temă. Regionalismul endogen sau din interiorul statelor
naţionale, laolaltă cu regionalismul exogen sau european au stimulat dezbaterile
teoretice, iar componenta istorică a acestor dezbateri, prezentă mai mult ca
argument pentru impunerea unor politici specifice, a fost de multe ori invocată.
Astfel că (re)organizările administrativ-teritoriale din interiorul statelor naţionale
(Franţa, Italia, Spania, Germania şi altele) şi regiunile transfrontaliere europene,
(„Euroregio”, „Confederaţia Rinului Superior”, „Comunitatea de Interese Alsacia
de mijloc – Breisgau”, „Comunitatea de lucru a ţărilor Alpine” „Asociaţia
Camerelor de Comerţ din Ţările Baltice” şi altele) îşi au suport şi în evoluţiile
istorice teritorial-regionale. Aceste demersuri s-au reflectat apoi în unele lucrări
de istorie, istorie economică, economie regională, geografie economică,
sociologie etc., care au avut în atenţie preponderent sau adiacent regiunea,
regionalitatea, economia regională şi/sau alte componente şi realităţi spaţial-
teritoriale74.
4. Metodologia şi designul cercetării. Succinta noastră incursiune în arealul
cercetărilor privind istoria economiei regionale ne-a convins de importanţa şi
actualitatea temei. Ne-am putut da seama şi de fragilitatea abordărilor şi mai ales
de confuzia, care mai persistă, între abordările circumscrise istoriei economiei
regionale şi cele de geografie istorică şi economică regională. Lacune sunt şi în
universul metodologic al subiectului. Până în prezent dispunem de lucrări generale
de metodologia cercetării ştiinţifice sau axate pe metodologia cercetării istoriei,

74
Radu Cristian Barna, Economie regională, p. 244-249; David Boyce, op. cit., p. 31-57;
Jean-Louis Guigou, op. cit., p. 784-786; Marek Koter, The geographical-historical region: its notion,
origin and factors in its development, în Marek Koter (ed.), op. cit., p. 7–26; Fujita M., Krugman P.
The new economic geography: past, present, future, „Regional science”, no. 83, 2004, p. 139-164;
Rudolf Gräf, Ioan Lumperdean, StEG: generator de modernitate regională (1855-1918), în Relaţia
rural-urban: ipostaze ale tradiţiei şi modernizării, p. 215-228; Ioan Lumperdean, Introducere în
istoria economiei de piaţă, Cluj-Napoca, Edit. Presa Universitară Clujeană, 2002, p. 106-107; Andrei
Roth, Modernitate şi modernizare socială, Iaşi, Edit. Polirom, 2002, p. 106-110.
88 Ioan Lumperdean 18

economiei, geografiei, sociologice etc.75. Walter Isard, iniţiatorul din 1950 al

studiilor regionale, a avut excelenta idee de-a publica la scurtă vreme (1960, ediţia
a doua 1962), împreună cu colaboratorii săi, o lucrare privind metodele de
cercetare şi analiză în ştiinţele regionale76. Credeam că o interfaţă între aceste
demersuri şi rezultatele obţinute în cercetările anterioare pe tema istoriei
economice regionale, poate oferi o imagine sugestivă, cu deschideri multiforme şi
relevante privind traseele unor astfel de abordări ştiinţifice. După opinia noastră
acestea sunt77:
4.1. Argumentarea temei, prin incursiuni în universul cercetărilor de istorie şi
economie generală, universală, europeană, naţională şi regional-locală. Istoria
locală şi regională, inclusiv sau poate în primul rând în domeniul vieţii economice,
are particularităţile şi ritmurile sale evolutive, care sunt indisolubil legate de ceea
ce se întâmplă în spaţii geografice mai apropiate sau mai îndepărtate. În
argumentarea importanţei temei trebuie reliefate şi relaţiile, conexiunile şi
interferenţele care se nasc şi există între aceste entităţi spaţiale. Pentru că faptele
economice trecute sunt suportul unor interpretări, strategii şi decizii pentru
prezentul şi viitorul economiei trebuie menţionat caracterul prospectiv şi proiectiv
al cercetărilor pentru spaţiul economic regional. Din arsenalul unor astfel de
abordări introductive nu pot să lipsească aspectele teoretice şi metodologice, care
au fost accesate pentru radiografierea istoriei economiei regionale. Un rol
definitoriu în acest sens îl au aspectele noţional-conceptuale, propuse şi utilizate în
cercetare, la care trebuie să se adauge opţiunile spaţio-temporale şi izvoarele (edite
şi inedite) în analiza tematică regională.

75
Michel Beaud, Ľ art de la thèse. Comment préparer et rédiger un mémoire de master, une
thèse de docotrat ou tout autre travail universitaire à ľ ère du Net, Paris, Éditions La Découverte,
2006; Iosif Marin Balog, Este istoria economică o disciplină autonomă?, aspecte metodologice,
privire retrospectivă şi necesităţi ale prezentului, în Radu Mârza, Laura Stanciu (coord), Cum scriem
istoria? Apelul la ştiinţe şi dezvoltările metodologice contemporane, Alba Iulia, 2003, p. 133-143;
Madeleine Grawitz, Méthodes des sciences sociales, Paris, Edit. Dalloz, 1993; Guy Thuillerd,
Jean Tulard, La méthode en histoire, Paris, 1986; Septimiu Chelcea, Metodologia cercetării
sociologice. Metode cantitative şi calitative, Bucureşti, Edit. Economică, 2007; Victor Jupp,
Dicţionar al metodelor de cercetare socială, Iaşi, Edit. Polirom, 2010; Ronald F. King, Strategia
cercetării. Treisprezece cursuri despre ştiinţele sociale, Iaşi, Edit. Polirom, 2000; Constantin
Popescu, Dumitru Ciucur, Gheorghe Răboacă, Daniela Iovan, Metodologia cercetării ştiinţifice
economice, Bucureşti, Edit. ASE, 2006; Witold Kula, The Problems and Methods of Economic
History, 2001; Jerzy Topolski, op. cit., passim.
76
Walter Isard in association with: David F Bramhall, Gerald A. P. Carrothers, John H.
Cumberland, Leon N. Moses, Eugene W Schooler, Methods of Regional Analysis: an Introduction to
Regional Science, Cambridge, Massachusetts, Technology Press Books, 1962.
77
Ne-am mai expus părerile pe această temă în textele publicate, individual sau împreună cu
colegul Rudolf Gräf prin obligaţiile ştiinţifice din granturile de cercetare: Relaţia rural-urban în
procesul modernizării Transilvaniei 1850-1914, proiect 2405/2008, director grant prof.univ.dr. Ioan
Lumperdean, şi Economie regională şi dezvoltare comunitară în Transilvania, Banatul Montan şi
Bucovina 1800-1914, PN-II-ID-PCE-2011-3, director grant prof.univ.dr. Rudolf Gräf.
19 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 89

4.2. Configurarea ariei geografice economice regionale prin surprinderea

elementelor economice, geografice, demografice, sociale, religioase, politice,
etnice etc. care asigură, atât cât este cu putinţă, statutul administrativ, politic,
economic al teritoriului sau regiunii aflate în atenţia cercetătorului. Afirmaţia atât
cât este cu putinţă nu este întâmplătoare. În îndelungata istorie a teritorialităţii ne
întâlnim cu fluidităţi geografice şi statutare ale multor entităţi geografice (sate,
comune, oraşe, regiuni, provincii, ţări) generate de factori endogeni şi exogeni. În
şi pentru perioada pe care cercetătorul şi-o propune spre şi pentru analiză, criteriile
diferenţiative sunt uneori extrem de complexe şi instabile. Să exemplificăm statutul
teritorial al Banatului, Bucovinei, Basarabiei sau al altor teritorii europene, care
s-au aflat vremelnic, pentru un timp mai îndelungat sau mai scurt, în componenţa
unor state sau imperii diferite. În această situaţie, regiunile şi provinciile sunt
supuse unor instrumente politice, legislative, fiscale şi administrative care
dezvoltă/impun activităţi economice care conservă sau modifică sistemele
productive şi comerciale, relaţia dintre centru şi periferie. În configurarea ariei
geografice regionale, unii autori optează pentru tradiţia istorică. Aceasta conservă
forţe sociale şi economice legate de economia trecută, reprezentată de cercuri
concentrice regionale limitative şi inflexibile. Din multitudinea de exemple care
pot fi expuse, este suficient să amintim reticenţa pentru modernizarea
infrastructurii teritoriale, în Transilvania, prin introducerea „drumurilor de fier”78
sau apărarea cu străşnicie a sistemului privilegiat şi vetust al breslelor până în
187279.
Orice (re)configurare geografică antropică sau naturală generează, în
interiorul sau în proximitatea ei, microregiuni şi/sau subdiviziuni care pot să se afle
în relaţii de coabitare, coexistenţă şi colaborare. În acelaşi timp, aceste entităţi pot
să dezvolte tensiuni şi disparităţii economice şi instituţionale, dispute şi concurenţe
locale şi regionale. După şi în timpul dualismului austro-ungar (1867-1918), astfel
de situaţii sunt evidente80. Noua arhitectură politică nu a condus la atenuarea
diferenţelor/disparităţilor faţă de provinciile vestice sau/şi ţările ereditare ale
Imperiului habsburgic. Teritoriile estice au rămas relativ înapoiate, la liziera
Europei centrale, fiind, aşa cum spunea Fernand Braudel, în zona economiei

78
Ioan Lumperdean, Rudolf Gräf, Thomas Nägler, Economie şi structuri sociale, în Istoria
Transilvaniei, coord. Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler, Magyari András, vol.III, p. 508-509 şi
521-522; Ilie Popescu, Căi ferate, transporturi clasice şi moderne, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1987, p.77-92.; Marin Balog, Dilemele modernizării. Economie şi societate în
Transilvania 1850-1875, Cluj-Napoca, Edit. International Book Acces, 2007, p. 240-258.
79
Ioan Lumperdean, Rudolf Gräf, Thomas Nägler, op.cit., p. 516. Legea din 1872 a fost
precedată de o serie de măsuri ale autorităţilor, contestate sau eludate de bresle.
80
Ioan Lumperdean, Rudolf Gräf, Dualismul austro-ungar: realităţi, disparităţi şi asperităţi
economice. Unele consideraţii, în Călător prin istorie. Omagiu profesorului Liviu Maior la
împlinirea vârstei de 70 de ani, coord. Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Academia Română, Centrul de
Studii Transilvane, 2010, p. 149-166.
90 Ioan Lumperdean 20

marginale sau periferice81, iar dualismul austro-ungar nu a putut să surmonteze

această realitate, deşi s-au făcut progrese semnificative pe tărâmul vieţii
economice82. Mai mult, cele două capitale au dezvoltat în raza lor geografică zone
de activitate şi influenţă economică regională. Hinterland-ul Vienei, existent încă
înainte de 1867, se întindea până spre Boemia, formând cel mai puternic pol
industrial al monarhiei, îndeosebi al industriei grele: siderurgie, minerit, construcţii
de maşini şi utilaje etc. Hinterland-ul Budapestei s-a dezvoltat mai mult după
dobândirea statutului de capitală şi era circumscris zonelor periurbane şi limitrofe,
fiind legat de economia agrară şi materiile prime oferite de aceasta. De aceea, în
acest perimetru s-au dezvoltat mai mult industria utilajelor agricole, materialelor de
construcţii, prelucrarea lemnului, morărit şi panificaţie83, alcool, industrie textilă şi
alimentară etc. Reiese cu limpezime că o regionalitate economică evoluează în
funcţie de resursele naturale şi umane, activităţile investiţionale, politicile
economice centrale şi locale, pieţe, artere comerciale etc. La toate acestea şi,
uneori, în congruenţă sau în afara acestora, se plasează evenimentele politice,
militare şi diplomatice continentale şi mondiale, cu implicaţii teritoriale relevante.
Din antichitate până în zilele noastre omenirea a trecut prin astfel de situaţii.
O altă problemă cu care se poate confrunta cercetătorul în incursiunile sale în
istoria economiei regionale este cea legată de informaţiile oferite de izvoarele
istorice privind statutul de-a lungul timpului al unor regiuni, teritorii şi localităţi.
De exemplu, pentru Transilvania, dar şi pentru celelalte regiuni/provincii care o
completau sau erau în proximitatea sa geografică, încă din evul mediu, izvoarele
sunt imprecise şi părerile diverse84. Noţiunile politice şi administrative medievale
nu au aceeaşi limpezime cu cele moderne, iar alternanţa sau coabitarea unor
termeni: regat, ţară, voievodat, principat, provincie, regiune pentru spaţiul intra-
carpatic s-au transmis, mai mult sau mai puţin justificat, până în perioada modernă.
Totodată în interiorul acestora, s-au conturat regiuni şi regionalităţi generate de
„mersul istoriei”, de organizările şi reorganizările administrativ-teritoriale, de
modificările economice, sociale, militare, ecleziastice etc. a unor entităţi şi structuri
administrative, judecătoreşti şi fiscale, locale şi regionale: comitate, districte,
cercuri, regimente, ţinuturi, scaune etc. Ambiguităţi avem şi pentru alte provincii şi
regiuni care, prin tradiţia istorică sau deciziile administrative, au aparţinut spaţiului
intracarpatic sau Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului, ambiguităţi

81
Fernand Braudel, Timpul lumii, vol. I, p. 39.
82
O analiză pertinentă a istoriografiei despre economia Imperiului austro-ungar la Iosif Marin
Balog, Dilemele modernizării. Economie şi societate în Transilvania 1850-1875, Cluj-Napoca, 2007,
p. 49-56.
83
Budapesta a fost în a doua jumătate a secolului al XIX-lea cel mai mare centru de morărit
din Europa şi al doilea din lume după St.Paul din Minneapolis. Vezi William M. Johnston, Spiritul
Vienei. O istorie intelectuală şi socială 1848-1938, Iaşi, Edit. Polirom, 2000, p. 362.
84
Ioan Aurel Pop, Din mâinile vlahilor schismatici. Românii şi puterea în Regatul Ungariei
(secolele XIII-XIV), Bucureşti, Edit. Litera, 2011, p. 4-6.
21 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 91

dificil de depăşit şi tranşat. Poate fi o cale spre şi pentru cunoaşterea spaţialităţii

regionale opţiunea pentru unele repere, chiar şi convenţionale, cu condiţia să fie
raţionale şi consonante cu realităţile trecute şi prezente, mai ales că în câmpul
ştiinţelor regionale s-a operat cu astfel de jaloane85. Ne poate oferi răspunsuri
interesante, dar desigur, nu definitive şi ceea ce a fost numit un sistem şi o tipologie
economică regională86. Desigur, a stabili limitele geografice pentru o regiune
economică sau alta şi a încerca „clasificări arbitrare”87 în prezentarea unor identităţi
uniforme din punct de vedere geografic, fizic, economic şi uman este dificil de
realizat şi cu multe semne de întrebare.
4.3. Reconstituirea potenţialului economic al regiunii, dintr-o perioadă sau
alta, prin identificarea resurselor naturale, umane şi materiale. Prin cumularea
celor trei factori putem să reconstituim avuţia regională acumulată ca vector
evolutiv al creşterii şi dezvoltării economice. Reconstituirea istorică prin aplicarea
unor modele şi metodologii de cuantificare al potenţialului economic regional
poate să contribuie la punerea în evidenţă a căilor de sporire a acestei avuţii şi
implementare de politici şi activităţi economice cu grad sporit de eficienţă şi
rentabilitate micro- şi macroeconomică. Resursele naturale: pământul, pădurile,
câmpiile, păşunile, apele, mineralele şi multe altele au o poziţie specială în spaţiul
economiilor locale şi regionale. Valorificarea s-a făcut în funcţie de nevoile umane,
oportunităţile investiţionale şi disponibilităţile consumeriste. Factorii de producţie
şi istoria unor agenţi economici sunt la fel de importanţi în explicarea unor evoluţii
şi realităţi economice regionale. Se pot exemplifica cu potenţialul tehnic şi
productiv al unor regiuni, devenite de referinţă în arhitectura economică trecută şi
prezentă. Este suficient să amintim firmele Bata sau Skoda din Imperiul habsburgic
cu influenţe hotărâtoare în Boemia, prin atragerea în orbita lor a unor unităţi
artizanale şi meşteşugăreşti, mici şi mijlocii88, sau firma Krupp din Essen89 care a
contribuit la dezvoltarea fără precedent a zonei Ruhr-ului. Şi exemplele ar putea
continua cu alte firme care au participat nemijlocit la formarea primelor regiuni şi
oraşe industriale moderne, cum au fost cele din Liverpool şi Manchester (Marea
Britanie), Chicago şi Detroit (S.U.A.) etc., oraşe şi regiuni care de la revoluţia
industrială şi până astăzi sunt o prezenţă activă în economiile acestor ţări, precum
şi în economia mondială90. Putem spune că regiunea bănăţeană aflată sub influenţa
StEG-ului se încadrează în sistemul şi tipologia economică regională, în acest caz
industrială, specifică regiunilor cu o anumită omogenitate datorită activităţilor

85
Radu Cristian Barna, op.cit., p. 12-27; Miklós Bakk, Cosmin Marian, Construcţia regională
în Europa, în Politicile regionale în România, coord. Miklós Bakk, Jozsef Benedek, Iaşi, Edit.
Polirom, 2010, p. 15-44.
86
Benko Georges, La science régionale, PUF, Paris, 1998, p. 15-16.
87
Lucien Febvre, Lionel Batalion, op.cit., p. 205.
88
Jean-Paul Bled, Franz-Ioseph, Bucureşti, Edit.Trei, 2002, p. 579
89
William Manchester, Armele lui Krupp, Bucureşti, Edit., Politică, 1973, p. 180-244.
90
Ioan Lumperdean, Mihaela Salanţă şi Rudolf Gräf, op.cit., p. 160-161.
92 Ioan Lumperdean 22

desfăşurate şi conservate de-a lungul anilor. Cercetarea în domeniul istoriei

economice regionale devine astfel activă şi pragmatică, cu deschideri multiple spre
economia socială, economia productivă, a comerţului, transporturilor şi serviciilor.
4.4. Estimarea potenţialului demografic al regiunii se situează în prelungirea
celui economic. În realitate, nici nu putem face o demarcaţie precisă între cele două
componente ale economiei. Am optat pentru această abordare metodologică în
scopul individualizării resurselor umane sau a capitalului uman potrivit expresiei
laureatului Nobel pentru economie Gary S. Becker. Capitalul uman potenţează
toate resursele naturale şi productive şi asigură prin productivitate, producţie şi
iniţiativă antreprenorială configurarea şi dezvoltarea economiei regionale. În
consecinţă, cercetările de istoria demografiei şi istorie socială sunt obligatorii în
abordarea traseelor economice regionale. Prin intermediul acestora se pot
reconstitui fenomene socio-demografice relevante privind relaţia teritoriu-resurse
naturale-resurse umane şi activităţi economice. În perimetrul acestei relaţii sunt
detectabile şi pot fi explicate şi aspectele comportamentale ale consumatorilor din
spaţiul cultural şi educaţional. Şi prin astfel de abordări din câmpul istoriei
economice regionale se asigură caracterul activ şi pragmatic al cercetării, deoarece
în funcţie de numărul şi dinamica populaţiei, opţiunile consumeriste şi oportuni-
tăţile educaţionale, o regiune se înscrie în perimetrul unei economii regionale mai
mult sau mai puţin atractive.
4.5. Analiza din perspectivă istorică a structurii economice teritoriale
asigură reconstituirea spaţială a realităţilor economice regionale. Introducerea
căilor ferate, modernizarea reţelelor rutiere şi a mijloacelor de comunicare în urma
revoluţiei industriale a modificat structura economică teritorială a localităţilor,
regiunilor şi provinciilor de pe toate continentele. Reconfigurarea teritorială
impune habitate noi, expansiunea sau regresia unor localităţi şi regiuni, aşezăminte
edilitare, spaţii ambientale, patrimoniale, de cultură, sănătate şi învăţământ. Toate
au putut fi puse în evidenţă şi exploatate prin proiecte mai mult sau mai puţin
viabile, mai mult sau mai puţin grevate de interese obscure şi corupţie.
Paralelismele între realităţile teritoriale, de atunci şi de astăzi, sunt evidente în cazul
Stroussberg în România91 şi fraudele la construirea căilor ferate din Transilvania
pentru relaţia feroviară Oradea-Braşov92.
Pentru reconstituirea structurii economice teritoriale relevante, în acest sens,
sunt atlasele şi albumele istorice şi economice, lucrările de cartografie sau hărţile
care sunt în cuprinsul sau care însoţesc textele lucrărilor de istorie, istorie şi
geografie economică, economie etc. Uneori, aceste texte au fost şi pot fi completate
cu imagini şi stampe de epocă. O astfel de lucrare este cea editată în 1927 de

91
Anastasie Iordache, Sub zodia Stroussberg. Viaţa politică din România între 1871-1878.
Bucureşti, Edit. Globus, 1991, p. 184-199.
92
Marin Balog, Criza economică din 1873. Manifestarea şi percepţia ei în economia şi
societatea transilvană, „Anuarul Institutului de Istorie «G. Bariţiu» din Cluj-Napoca. Series
Historica”, tom L, 2011, p. 59-61.
23 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 93

Camera de Comerţ şi Industrie din Cluj93 sau cea din zilele noastre, semnată de
Volker Wollmann94. În ultima vreme astfel de reproduceri pot fi găsite pe
numeroase site-uri. Un rol important în analiza structurii economice teritoriale
revine şi cunoaşterii sistemelor şi formelor de proprietate, publică, privată,
funciară, industrială, bancară, individuală, asociativă, cooperatistă, urbană, rurală
etc. Fiecare dintre acestea a generat activităţi şi realităţi economice cu o anumită
specificitate regională. Din multitudinea de exemple, la care am putea apela, am
optat pentru cel legat de proprietatea asociativă din breslele meşteşugăreşti
transilvănene care a generat între membrii asociaţi un anumit comportament
economic regional-urban cu scopuri şi interese economice, sociale, de apărare şi
ajutor reciproc, solidaritatea profesională, monopolul productiv şi comercial,
spiritul combativ şi iniţiativă antreprenorială.
4.6. Centrarea cercetării pe istoria economiei sectoriale. O regiune poate fi
mono- sau multi economică. Specificitatea economică regională se poate menţine
un timp îndelungat, poate să dispară sau se poate modifica în funcţie de evoluţiile
geoeconomice şi geopolitice, resursele naturale, interesele şi nevoile umane. Este
mai mult decât evident că relaţia şi poziţionarea unora dintre ramurile şi
subramurile economice s-au modificat şi în plan regional, spre exemplu, o dată cu
marile descoperiri geografice sau cu căderea regimurilor totalitare, nazist-fasciste
sau comuniste, cu dispariţia sau restrângerea unor exploataţii miniere, agricole, etc.
4.7. Continuităţii versus discontinuităţi economice regionale se pot identi-
fica, pentru unele entităţi regionale, prin inventarierea elementelor existente,
conservate, dezvoltate şi transformate sau adaptate, dar şi a celor la care s-a
renunţat, în funcţie de impulsurile pieţei, realităţile economice, resursele naturale şi
sociale etc. Nu pot să lipsească nici comparaţiile economice regionale, abordările
cantitative şi calitative din perimetrul economiei regionale, evoluţiile ciclice şi
cadenţele temporale braudeliene. Şi aceasta cu atât mai mult cât fiecare zonă
geografică, regiune sau provincie are specificitatea sa economică, socială,
demografică, determinată de condiţiile naturale, de climă şi sol, tradiţii şi
mentalităţi, pregătirea capitalului uman, interese investiţionale etc.
4.8. Surprinderea unor aspecte din viaţa cotidiană regională, îndeosebi a
cadrelor mentale generate de modificările economice şi tehnice, cum au fost
introducerea electricităţii, a telegrafului, telefonului, dezvoltarea reţelelor feroviare
şi rutiere, continuitatea, decăderea şi înlocuirea unor activităţi economice,
reorientarea dinspre economia de subzistenţă spre economia de piaţă şi altele. În
toate aceste situaţii cercetătorul istoriei economiei regionale trebuie să apeleze la
informaţiile oferite de alte discipline socio-umane.
4.9. Conexiunea între politicile economice centrale şi realităţile regionale.

93
Ludovic Foris (redactor economic), Industria şi bogăţiile naturale din Ardeal şi Banat,
Cluj, Tipografia „Cartea Românească” S. A., 1927.
94
Volker Wollmann, Patrimoniu preindustrial şi industrial în România, vol.. I-III, Sibiu, Edit.
Honterius, 2010-2012.
94 Ioan Lumperdean 24

Analiza istoriei economiei regionale nu poate să ocolească faptele şi fenomenele

generate de deciziile politice naţionale sau comunitare, în cazul Europei, dar nici
cele venite dinspre alte instituţii şi organisme cu vocaţie universală, zonală sau
regională. De-a lungul istoriei, aceste decizii au creat continuităţi şi discontinuităţi
în politicile şi activităţile micro-, macro- şi euroeconomice, politici care s-au
repercutat nemijlocit în spaţiile urbane şi regionale. Acceptarea, eludarea sau
rezistenţa faţă de acestea sunt subiecte care trebuie să intereseze, deopotrivă, pe
cercetător.
4.10. Relaţia economie rurală, economie urbană, economie regională.
Localităţile (sate, comune, oraşe) şi regiunile sunt entităţi teritoriale şi forme de
habitat, convieţuire comunitară şi activitate economică. Studiile şi cercetările
regionale acordă o atenţie sporită acestor aspecte. Pierre Vidal de La Blanche, unul
dintre părinţii geografiei umane, propunea încă din 1910 analiza dezvoltărilor
regionale prin prisma celor urbane95. O întreaga pleiadă de specialişti, istorici,
geografi, demografi, economişti, sociologi etc. a încercat să aducă argumente pro
sau contra acestei idei96. Răspunsul nu poate fi găsit cu uşurinţă şi la unison, dar
din istoria şi realitatea contemporană urbanistică aflăm rolul unor aşezări urbane,
generatore de structuri regionale funcţionale şi atractive pentru populaţie, mediul
natural şi de afaceri, activităţi economice, culturale etc. Pentru analiza noastră este
suficient să reamintim că în Transilvania, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
unele localităţi urbane: Braşov, Sibiu, Cluj, Arad, Oradea, Reşiţa, Timişoara,
Turda, Câmpia Turzii etc., au fost centre cu vocaţie şi deschidere regională şi au
asigurat activităţi şi proiecte economice durabile. Din multitudinea de argumente în
susţinerea acestei afirmaţii este suficient să amintim construirea căilor ferate sau/şi
aducţiunile de apă, canalizare şi/sau construcţia primelor conducte de gaze
Sărmăşel – Câmpia Turzii – Turda. În acelaşi timp, legăturile dintre localităţi rurale
şi urbane au constituit, pe de-o parte, suportul spaţiului intraurban sau intrarural, iar
pe de altă parte legăturile dintre sat şi oraş, dintre mediul rural şi cel urban, într-un
sistem economic regional. După cum nu trebuie pierdută din vedere toată
constelaţia de localităţi care s-au apropiat şi dezvoltat pe anumite solidarităţi
economice regionale. Un model de cercetare, pentru configurarea şi influenţa
regională a unei economii urban-industriale asupra spaţiului transilvan, întâlnim
într-o recentă lucrare despre „Industria Sârmei” Câmpia Turzii97.
5. Unele concluzii. Problemele prezentate sunt doar o introducere în
problematica atât de complexă şi complicată a economiei regionale, din punctul de
vedere al trecutului şi prezentului economic. Desigur, cercetările pot fi extinse şi
perfecţionate. Am expus punctual unele probleme care s-au conturat din cercetările

95
P.Vidal de La Blanche, Principes de géographie humaine, Paris, Edit. Armand Colin, 1975,
p. 38.
96
Mary E. Edwards, op.cit., p. 1-17.
97
Vasile Filip Soporan, Destine şi oţel în spaţiul transilvan al perioadei interbelice, Cluj-
Napoca, Edit. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2011.
25 Istoria economiei regionale: diagnoza şi metodologia cercetării 95

anterioare şi din propriile noastre investigaţii. O abordare mai cuprinzătoare poate

să aducă în discuţie şi alte aspecte legate de activitatea şi funcţionalitatea
economiei regionale din punct de vedere economic, demografic, habitaţional,
educaţional, ecologic etc., iar incursiunea în trecutul regional ne poate asigura
înţelegerea cu mai multă uşurinţă a provocărilor, de astăzi şi de mâine, ale
civilizaţiei şi economiei spaţiale, rurale, urbane şi regionale98. Considerăm că astfel
de cercetări trebuie să fie realizate în echipă, pe perioade mai îndelungate de timp,
în formule instituţionalizate conectate şi conexate cu mari centre europene şi
internaţionale cu astfel de atribuţii şi preocupări. Iniţierea sau dezvoltarea unor
astfel de organisme româneşti este o obligaţie civică.

98
Pe larg în lucrarea lui Mary E. Edwards, op.cit., passim.