UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Departamentul de Științe ale Educației

STIMULAREA STIMEI DE SINE LA VÂRSTA PREȘCOLARITĂȚII

Coordonator științific: Student:

Conf. Univ. Dr. Laura CIOLAN Alina-Alexandra LUPU

București,
2022
 Abstract

Preschool is the age at which emotional imbalances and disorders can manifest due to low
self-esteem, which can lead to difficulties in adapting the child to the school and social community,
manifested by restraint, inhibition in activities, discomfort and insecurity in other activities,
inferiority complexes and isolation from those around them.
This paper aims to identify ways to mitigate or even eliminate the negative effects on low
self-esteem preschoolers and presents techniques by which we can increase the self-esteem.
Self-esteem is an important component in the harmonious development of any individual
and has been shown to affect many aspects of people's lives, but also in the lives of preschoolers,
because it has been formed since childhood.
The study in this paper was addressed to both preschoolers and teachers. A total of 41
preschoolers were targeted, from separate groups: Group A and Group B. Group A consisted of 20
preschoolers on whom methods and techniques of self-esteem were applied for 5 months. Both
groups were tested before and after the self-esteem growth stimulation procedure, and the results
were as expected, as the preschoolers in group A had a significant increase in self-esteem compared
to the preschoolers in group B, which have made very little progress in this regard.
A questionnaire was applied to teachers for preschool education to find out their awareness
of the influence of self-esteem on the harmonious development of preschoolers, but also on their
academic approach. The answers were satisfactory, the teachers consider self-esteem to be of major
importance in the lives of preschoolers.

1
Cuprins
Abstract...................................................................................................................................1
Capitolul I. Baze teoretice. Perioada preșcolară......................................................................3
1.1 Preșcolaritatea și formarea stimei de sine la preșcolari.................................................3
1.2. Dezvoltarea armonioasă la preșcolari...........................................................................6
1.3. Inteligența emoțională la preșcolari..............................................................................8
Capitolul II. Stima de sine.....................................................................................................11
2.1. Ce este stima de sine?.................................................................................................11
2.2. Factori care influențează stima de sine.......................................................................14
2.3. Modalități de întărire a stimei de sine la preșcolari.....................................................17
2.4. Poveștile terapeutice...................................................................................................21
Capitolul III. Metodologia cercetării.....................................................................................24
3.1 Scopul cercetării..........................................................................................................24
3.2 Obiectivele cercetării...................................................................................................24
3.3 Ipotezele cercetării.......................................................................................................25
3.4 Metode, tehnici și instrumente.....................................................................................25
3.5 Descrierea populației investigate.................................................................................28
3.6 Procedura.....................................................................................................................28
3.7 Limite..........................................................................................................................31
Capitolul IV. Rezultatele cercetării.......................................................................................32
Concluzii...............................................................................................................................46
Bibliografie...........................................................................................................................47

2
 Capitolul I. Baze teoretice. Perioada preșcolară

1.1 Preșcolaritatea și formarea stimei de sine la preșcolari

Vârsta preșcolarității este cuprinsă între vârstele 3-6/7 ani și cuprinde un proces de maximă
complexitate întrucât în această perioadă copiii își însușesc cele mai importante achiziții. În această
perioadă tot ce se întâmplă copilului reprezintă o experiență de viață intensă, care îl va marca pentru
totdeauna în planul afectiv.
T. Crețu numește preșcolaritatea ”vârsta de aur a copilăriei” ( Crețu, 2005, pag 78), vârsta
care înregistrează progrese mari în ceea ce privește dezvoltarea fizică și psihică. ”Copilul preșcolar
traversează etapa cunoașterii, prin lărgirea contactului cu mediul social și cultural din care
asimilează modele de viață ce determină o integrare tot mai activă la condiția umană.” (Verza E.,
Verza F. E., 2000, pag 91). La această vârstă copiii asimilează tot ceea ce înconjoară, învață foarte
mult prin imitație și sunt foarte curioși să descopere lucruri noi, aici fiind foarte important mediul în
care acesta crește și mai ales persoanele care îl înconjoară. Totodată, un pas important îl reprezintă
și începerea/frecventarea grădiniței, aici fiind un mediu social care îl solicită pe copil, atât din punct
de vedere psihic cât și fizic. Aici capătă deprinderile de bază, învață să folosească independent
toaleta, învață să comunice cu cei de vârsta lui, dar și cu persoanele adulte, învață să se joace și să
rezolve sarcini didactice potrivite pentru vârsta lui. Vor apărea și solicitări în munca gospodărească,
cei mici vor fi solicitați să povestească atât povești cât și despre activitatea lor la grădiniță, li se va
cere să se observe anumite obiecte, persoane sau fenomene astfel încât capacitățile lor se vor șlefui.
Aceste deprinderi îl fac pe copil să se simtă mai încrezător, să știe că el ”poate”, lucruri ce îi vor
afecta pozitiv stima de sine.
Perioada preșcolară este divizată în trei etape: etapa preșcolarului mic, etapa preșcolarului
mijlociu și etapa preșcolarului mare.
Pentru majoritatea preșcolarilor mici, în această etapă are loc intrarea la grădiniță. Acest pas
reprezintă o schimbare majoră în viața copilului semnificând în primul rând despărțirea, desigur,
temporară, de mamă. În primele săptămâni va avea senzația că este abandonat, se va acomoda mai
repede sau mai greu, în funcție de caz, însă cu siguranță va ajunge să îndrăgească acest loc după ce
va începe să socializeze și să își facă prieteni. Un lucru relativ nou pentru preșcolarul mic va fi
programul și regulile ce trebuie respectate. Prin acest program și aceste reguli, va deveni disciplinat
și pregătit pentru noi experiențe educaționale. Va trece de la satisfacerea nevoilor primare la
activități mai complexe.

3
 Preșcolarului mijlociu îi este mai ușor să se despartă de mediul familial. Este deja
obișnuit cu programul și regulile de la grădiniță și participă la activități cu plăcere. Activitatea
preferată este jocul, acesta fiind mai complex decât la preșcolarul mic, este bazat pe acțiuni ce îl
ambiționează și îl determină să depună eforturi pentru rezolvarea sarcinilor. Începe să apară spiritul
de competiție, compararea între colegi și formarea unor prietenii bine alese. Preșcolarul mijlociu
socializează mai mult, inventează jocuri, și este mult mai ușor pentru cadru didactic să îi înțeleagă
personalitatea.
Și în perioada preșcolarului mare activitatea preferată și fundamentală este jocul, însă acesta
este mult mai complex, solicitând cu adevărat un efort psihic. Activitățile didactice sunt și ele mult
mai variate, cu un grad de dificultate mai mare, potrivit vârstei. Aici începe pregătirea pentru școală,
limbajul se dezvoltă corespunzător, vocabularul se îmbogățește, gândirea logică și sistematizată
începe să se contureze; se modifică până și structura fizică a preșcolarului, schimbările atât fizice
cât și psihice fiind evidente.
Despre condiția psihică a preșcolarului, aflăm că ”la preșcolar, reprezentările au un caracter
intuitiv, situativ și sunt încărcate de elemente concrete, particulare. Paralel cu reprezentările
memoriei se dezvoltă și reprezentările imaginației. Funcția cognitivă a reprezentărilor se dezvoltă
mai ales după vârsta de 4 ani, facilitând procesul înțelegerii coerentă a vieții psihice, dându-i
posibilitatea preșcolarului să poată trăi mental trecutul și viitorul în prezent, realul și imaginarul în
acțiune.” (Șchiopu, Pișcoi,1989, pag 126). Emil Verza susține că ”copilul atunci când este mic este
ca un burete”, iar despre condiția fizică susține că din punct de vedere fizic, preșcolarii înregistrează
cele mai mari schimbări în această perioadă. Ca și structură, are loc creșterea de la 92 cm la 116 cm,
iar ca și greutate, de la 14 kg la 22 kg. Are loc o schimbare și o dezvoltare a mușchilor, pielea
devine mai elastică, mai densă și mai puțin friabilă, procesul de osificare este continuu, dantură
începe să se deterioreze, iar mugurii danturii definitive se întăresc. Chiar și în preșcolaritate se
menține regula conform căreia organele nu se dezvoltă identic și acesta este motivul pentru care
copilul are o înfățișare puțin disproporționată. Fenomenul este mai accentuat în subperioada
preșcolară mică (3-4 ani), când capul este încă raportat la corp, membrele inferioare și superioare
sunt scurte în raport cu trunchiul etc., dar spre finalul perioadei, copilul capătă o înfățișare mai
armonioasă și fenomenul are efect pozitiv în creșterea preciziei mișcărilor și întărirea echilibrului
spațiului. (Verza, 2000, pag 93).
La această vârstă copilul analizează mediul înconjurător prin intermediul senzațiilor și
percepțiilor, astfel încât gândirea acestuia începe prin investigații practice asupra obiectelor și
fenomenelor din jurul lui.
Filosoful J. Piaget subliniază în cartea sa ”Psihologia copilului” că capacitatea copilului de
a folosi simboluri nu include capacitatea de a relaționa logic ( de exemplu, un copil la sfârșitul

4
acestei perioade știe că 3+2=5, dar nu realizează că 5-2=3 - stadiul preoperational al gândirii). Tot
acum reflectă, prin gândirea sa, principiul conservării cantităților, a numărului.
Ecaterina Vrăsmaș afirmă în cartea sa că ”fiecare om este unic, prin particularitățile și
caracteristicile sale date de combinația dintre ereditate și experiențele de viață trăite și transformate
în învățături, în mediul său de apartenență. Unicitatea este dată astfel, atât de materializarea sa
corporală cât și de construcția interioară a personalității și spiritualității sale.” (Ecaterina Vrăsmaș,
2014, pag 241).
De asemenea, Tinca Crețu susține și vine cu precizarea că dezvoltarea psihică a
preșcolarilor depinde de trei factori foarte importanți: ereditatea, mediul exterior și educația.
1. ”Primul factor care contribuie la creșterea copiilor într-o manieră inedită, ereditatea, este
proprietatea ființelor vii de a transmite urmașilor caractere dobândite de-a lungul filogenezei.”
(Tinca Crețu, 2008, pag 4).
Știința demonstrează că multe caracteristici ale ființei umane, caracteristici fizice psihice,
structurale, funcționale ale diverselor organe sunt transmise ereditar. Tinca Crețu (2005, pag 6)
subliniază importanța eredității, spunând că ”fără intervenția celorlalți doi factori fundamentali,
potențialul ereditar nu se transformă în componente ale vieții psihice. Este polivalent pentru că pe
aceleași premise ereditare se pot forma componente diferite ale vieții psihice în funcție de felul în
care au acționat mediul și educația.”
2. Al doilea factor este mediul exterior, reprezentând ”totalitatea influențelor naturale și
sociale, fizice și spirituale, directe și indirecte, organizate și neorganizate, voluntare și involuntare,
care constituie cadrul în care se naște, trăiește și se dezvoltă ființa umană.” (Crețu, 2005, pag 7).
Mediul are o influență foarte mare și poate schimba fondul ereditar, îl poate dezvolta și activa.
Mediul este foarte important, motiv pentru care urmărim evoluția copiilor în medii instabile. Are
capacitatea de a influența creșterea fizică și psihică a copilului prin acțiunile sale.
3. Factorul principal fără de care dezvoltare nu ar putea avea loc într-un mod complet și
armonios este educația. Educația ajută totodată individului să se integreze în societate și să fie
acceptat de aceasta.

”Educația este ansamblul de acțiuni și activități care integrează ființa umană ca pe un factor
activ, se desfășoară sistematic, unitar, organizat, având un conținut cu necesitate definit de societate,
uzând de procedee, metode, mijloace adecvate, și fiind condusă de factori competenți special
calificați.” ( Crețu, 2008, pag 11)
”Influențele de mediu și educație trebuie să corespundă cantitativ și calitativ atât cu
perioada prezentă a programului ereditar, cât și cu zona proximei dezvoltări.” (L.S Vâgotski).
Acești factori sunt interconectați și se influențează reciproc.

5
 În concluzie, cele trei elemente de bază ale dezvoltării psihologice interacționează între ele
și toate își pun amprenta asupra copilului. Dezvoltarea unui copil este adânc înrădăcinată în
ereditate, se dezvoltă pe liniile cunoștințelor oferite de mediu și este orientată de educație. Prin
urmare, fără acești trei factori procesul de dezvoltare a copilului încetinește. Trebuie să oferim
copiilor un mediu armonios și exemple pozitive din care să învețe. Din punct de vedere genetic,
acesta este un factor dificil de modelat și trebuie să avem grijă cum ne comportăm în preajma
copilului din cauza comportamentului de replicare al acestuia.

1.2. Dezvoltarea armonioasă la preșcolari

Copiii unei țări sunt viitorul acelei țări. Educația trebuie să fie o prioritate atât pentru
familie, cât și pentru societate, căci acolo unde va exista educație, va exista civilizație, rezultând un
mediu optim pentru toată lumea.
Filosoful Platon, susținea că ”Educația este cel mai frumos dar pe care îl poate dobândi
omul.” Susțin în totalitate acest citat, deoarece educația este factorul principal care schimbă vieți,
datorită educației suntem astăzi aici, atât de evoluați și de însetați de cunoaștere. Prin educație, omul
percepe viața în alt mod, are alte convingeri și valori, vede frumusețile vieții și poate emana o
atitudine pozitivă. De asemenea, educația îl ajută pe individ să diferențieze binele de rău și să ia
alegerile corecte în viață.
Consider că fiecare dintre noi trebuie să contribuim la educația copiilor, cu atât mai mult
acum, când sunt atât de cunoscute rolul și efectele educației în viața individului. Trebuie să le
oferim un stil de viață favorabil, care să le deschidă orizonturile și care să îi îndrume spre cele mai
înalte valori ale vieții.
Dezvoltarea se referă la ”abilitățile copilului de a achizitiona deprinderi și comportamente
relevante din perspectiva individuală și culturală.” (Vrăsmaș, 2014, pag 18). Relevante din
perspectiva individuală și culturală sunt și deprinderile și comportamentele de autoapărare, de
dirijare a conflictelor sau a propriilor emoții. Obstacole vor exista mereu, indiferent de mediu sau de
context. De cele mai multe ori, aceste obstacole sunt surse din care putem învăța și care contribuie
predominant la dezvoltarea noastră. Dezvoltarea nu este liniară, ci copilul trebuie să treacă prin cât
mai multe experiențe de viață.

6
 Când vorbim despre dezvoltarea armonioasă a unui copil, ne referim la modul de creștere,
la modul de îngrijire, la felul în care copilul se comportă natural, dar și în raport cu evenimentele și
obiectele din jur. Trebuie să insuflăm copiilor noștri modele pozitive de comportament și admirație
pentru tot ceea ce îi înconjoară.
Procesul de socializare este procesul social în care individul trece printr-o transformare, un
proces interactiv continuu care împuternicește potențialul uman, respectiv copilul preșcolar, și îi
oferă acestuia posibilitatea de a-și dezvolta identitatea.
Astfel, societatea are rolul de a transforma individul într-un mod care să se conformeze
noilor norme și valori ale societății. Prin socializare, educație și îndrumări adecvate, copiii sunt
îndrumați către regulile și comportamentele vieții.
L.S Vâgotski susține faptul că socializarea este o continuă confruntare a copilului cu mediul
lui social, în care el învață limba, ajungând astfel la socializarea gândurilor și ideilor sale.
Am ajuns la concluzia că prin socializare copilul se dezvoltă mai ales intelectual,
antrenându-și vocabularul, exprimându-și sentimentele, dorințele. În acest mod este încurajat să
pună întrebări și să exploreze.
Familia joacă un rol cheie, foarte important în procesul de formare al copiilor și în
dezvoltarea personalității acestora. Este unul dintre cele mai importante elemente, și din punct de
vedere spiritual, dar mai ales social. Familia este fundamentul care satisface nevoile psihologice și
sociale ale copiilor pe tot parcursul ciclului lor de creștere. În cadrul familiei se imprimă caracterul
de baza și calitățile morale inițiale. Copilul este dependent de familie, în principal de părinți, motiv
pentru care aceștia au datoria să ofere modele de învățare pozitive și să le ofere copiilor tot ceea ce
necesită, atât pe plan emoțional, cât și pe plan material. Cu ajutorul părinților, învață să
”supraviețuiască” și tot cu ajutorul lor le sunt satisfăcute nevoile principale.
Dragostea maternă este cea mai intimă formă de legătură. Copiii descoperă lumea prin
intermediul mamei. Acest lucru oferă sprijin, siguranță, confort, încă din prima zi de viață a
copilului. Acesta imită gesturile mamei, ea reprezentând un model, cineva care va avea întotdeauna
un rol fundamental în viața lui. Mama reprezintă simbolul afecțiunii, protecției, feminității, iar tatăl
reprezintă simbolul autorității, puterii, încrederii.
Pentru fată, mama reprezintă imaginea spre care va aspira când va deveni adult. Ea îi
insuflă iubirea de sine, dar și iubirea pentru familie. Pentru băiat, ea reprezintă modelul energiei
feminine pe care îl va căuta atunci când se va hotărî să își înființeze o familiei.
Tatăl, în general, dar mai ales în primele luni de viață ale copilului, reprezintă un suport
psihologic pentru mamă, având și el rolul lui fundamental în cadrul familiei și în dezvoltarea
copilului. Pe băieți îi ajută să își valideze masculinitatea, iar pe fete le ajută să își recunoască și să își
îmbrățișeze feminitatea.

7
 Pentru o educație armonioasă este nevoie, în primul rând, de o familie armonioasă, cu relații
bazate pe respect și afecțiune. Atitudinea părinților trebuie să fie una pozitivă, plină de energie și
empatie față de copil.
Și T. Crețu susține această idee, cum că familia are un rol esențial în dezvoltarea copilului:
”dezvoltarea bazelor caracterului se realizează sub influența preponderentă a familiei (cei 7 ani de
acasă) și a grădiniței.”
Pedagogul Evangelos Theodoros spunea că ”primul și principalul factor al formării și al
educației copilului, ca și al oricărei ale educații, este familia. Trăirile familiale vor rămâne neșterse
în mintea copilului și îl vor însoți toată viața.”, întărind ideea importanței familiei.

1.3. Inteligența emoțională la preșcolari

Putem spune că inteligența emoțională reprezintă abilitatea de a-ți conștientiza propriile

emoții și sentimente, folosindu-le pentru a-ți ghida gândurile și acțiunile. De asemenea, ajută la
depistarea și controlarea comportamentelor nocive și la stabilirea unor relații sănătoase cu cei din
jur.
Cu toții avem nevoie de inteligența emoțională, însă este ideal ca aceasta să fie educată de
la o vârstă fragedă. Copilul are nevoie de abilități sociale, ghidate în mod optim de inteligența
emoțională care îi va fi de ajutor atunci când va lega relații sociale, relații prin intermediul cărora
individul ajunge să își formeze chiar și imaginea de sine.
Consider că, pe lângă multe altele, suntem și suma oamenilor care ne înconjoară. Încă de
mici, ne imităm părinții, ei fiind cei care pun baza personalității noastre. Ne rămân întipărite în
minte cuvintele, gesturile lor, expresiile faciale, postura corpului, părerile. Ajungem chiar să le
interiorizăm valorile. De cele mai multe ori în viața ne dăm seama că vocea noastră interioară este,
de fapt, vocea părinților noștri, concepția lor asupra vieții care ne îndrumă pe noi fără să ne dăm
seama. Mai târziu, ajungem să avem ca modele de viață profesorii, pe care de cele mai multe ori îi
idolatrizăm și îi copiem, dorindu-ne să fim ca ei. La fel se întâmplă și cu prietenii și cu oricare altă
persoană apropiată din jurul nostru. Fie că este o influență pozitivă sau negativă, își pune amprenta
asupra noastră, și ne poate dirija propria viață prin principiile pe care noi le adoptăm în mod
inconștient. De aceea contează foarte mult cu ce persoane ne înconjurăm. Ele ne pot ajuta să
dezvoltăm o imagine pozitivă asupra sinelui și asupra lumii înconjurătoare sau ne pot induce o
imagine dezolantă. În cazul copiilor această problemă este cu atât mai serioasă, deoarece ei nu pot
diferenția binele de rău.

8
 Abilitățile sociale la copii se dezvoltă odată cu vârsta. Acestea îl ajută încă de când este mic
să se integreze la noile medii, unul dintre aceste medii fiind cel de la grădiniță, mai târziu la școală,
chiar și în viața de adult, la serviciu. Copiii care au abilități sociale dezvoltate se adaptează mult mai
ușor la mediile școlare, își fac prieteni mai repede, au rezultate mai bune la învățătură, iar imaginea
de sine este una bună. Cei care au aceste abilități mai puțin dezvoltate se integrează mai greu, este
probabil să fie respinși, din acest motiv acumulând frustrări care se revarsă într-o manieră sau alta.
Pot exista chiar și probleme de comportament, copilul ajungând să aibă o stimă de sine foarte
scăzută, considerând că ceva este în neregulă cu el.
Abilitățile sociale îl ajută pe copil să formeze relații constructive cu cei de vârsta lui, dar și
cu persoane de vârstă diferită. Este foarte important să învețe să își gestioneze emoțiile pentru că în
lipsa unei gestionări corecte, copiii vor percepe orice impediment sau obstacol ca pe ceva
devastator, iar emoțiile îl vor copleși. Trebuie să îi învățăm pe copii încă de la o vârstă fragedă
despre emoții, despre ce sunt acestea, ce simțim atunci când le avem și cum le putem dirija și
controla.
Principalii factori care ajută la dezvoltarea emoțională a copilului sunt familia, educatorul și
mediul.
Marele psihopedagog Pestalozzi spunea ”Orice sistem de educație care nu are la bază relații
armonioase de familie, va duce la decăderea omului.”. De aici putem concluziona că marele
psihopedagog considera că cel mai important factor este familia, în cadrul ei fiind trăite primele
emoții ale copilului, unde acesta ar trebui să învețe cum și de ce să reacționeze la anumiți stimuli. În
familie copilul se simte protejat, în largul lui. Reprezintă locul în care este liber să își exprime toate
emoțiile și sentimentele pe care le simte, datoria familiei fiind să îl ajute să recunoască acele emoții
și să îl învețe cum să le managerieze.
Educatoarea are datoria de a observa emoțiile și sentimentele copiilor pentru a le exploata
într-un mod benefic. Aceasta trebuie să fie un model de bunătate, veselie, energie pozitivă, căldură,
și răbdare, astfel încât să îl determine pe copil să fie dezinvolt și să își exprime sentimentele. În
cazul unui comportament contrar al cadrului didactic, copilul se va inhiba și se va simți constrâns,
constrângerea semnificând un obstacol în evoluția lui. Educatoarea deschide copiilor universul
cunoașterii și îi învață pe aceștia cum să se comporte în cadrul unui grup. Ea este cea care îi
îndeamnă să se joace împreună, să coopereze și să colaboreze și tot ea este cea care atenuează
conflicte sau rezolvă probleme, într-o manieră dreaptă, fără a răni sentimentele nimănui.
Mediul este factorul care completează ceilalți doi factori. El dă ”tonul”, iar în funcție de el,
copilul își exprimă sentimentele cât mai liber, sau și-i le reprimă, în funcție de caz. Mediul trebuie
completat de iubire și afecțiune, căci ”încrederea în sine se hrănește cu dragoste și cu demonstrații
de iubire.” (Roehrig C., 2020, pag 9).

9
 “O stare emoțională foarte întâlnită este starea de iubire care contribuie semnificativ la
dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor. Efectele pozitive ale conexiunilor dragostei cu
personalitatea actorilor implicați sunt identificate în: creșterea inteligenței, stabilitatea stării de
veghe și prelungirea cu 30% a lungimii fazei somnului paradoxal.” (Neacșu I., 2010, pag 187).
Așadar, iubirea este un sentiment pur, care are un impact extraordinar asupra unui copil.
Ioan Neacșu relatează atât efectele pozitive, cât și efectele negative ale iubirii: ”Au fost
descoperite și efectele negative pe care le are lipsa iubirii în dezvoltarea preșcolarului, în mod
special, absența dragostei materne la copii abandonați. Între acestea sunt menționate: o topire a
creierului emoțional, ca efect al izolării senzoriale și a carențelor afective, blocaje mnezice, forme
de autism, absența capacității anticipative.” (Neacșu I., 2010, pag 187)
Un alt factor care contribuie la dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor este fericirea.
Pe baza celor de mai sus, cercetătorii de la Duke University School of Medicine în 2010 au
arătat că bebelușii cu mame iubitoare și grijulii sunt mai fericiți, mai rezistenți și mai puțin anxioși
ca adulții. Studiul a implicat 500 de persoane din care au fost monitorizate din copilărie până la
aproximativ 30 de ani. La vârsta de aproximativ 8 luni, psihologii monitorizează interacțiunile
mamă-copil pe baza unor teste de dezvoltare. Folosind o scală, au înregistrat nivelul de atenție și
afecțiune pe care mamele le-au acordat, variind de la „negativ” la extravagant. Aproape 10% dintre
mame au prezentat niveluri scăzute de afecțiune, 85% au fost normale și aproximativ 6% au avut un
nivel foarte ridicat de afecțiune. Treizeci de ani mai târziu, copiii care sunt acum adulți sunt
intervievați despre sănătatea lor emoțională. Adulții ale căror mame au prezentat un nivel scăzut de
afecțiune au fost predispuși stresului și anxietății și au prezentat dificultate în interacțiunea cu alte
persoane. Persoanele care au primit iubire în copilărie s-au declarat mulțumite cu viața lor, mai
puțin stresate și cu o rezistență mai mare la frustrare având relații echilibrate cu cei din jur.
Cercetătorii consideră că hormonul oxitocină este responsabil de acest efect, întrucât oxitocina este
o substanță eliberată de creier atunci când o persoană simte dragoste și conectare. Acest hormon
este simțit mai întâi în cadrul legăturii dintre părinte și copil, în sentimentul de siguranță și încredere
împărtășit de cei doi. În relațiile ulterioare din viața de adult, se va căuta același tip de legătură
precum cea avută în copilărie, de aceea adulții privați de iubirea părinților formează mai greu
conexiuni, iar consolidarea încrederii este dificilă deoarece acest hormon al fericirii este redus.
Din punct de vedere al afectivității din mediul familial, îi distingem astăzi pe copiii care au
acasă un mediu fericit și vin la grădiniță bucuroși, emanând fericire, realizând cu plăcere sarcinile
date de cadrul didactic. Aceștia se concentrează pe ce au de făcut și nu pe ceea ce le lipsește. La
celălalt pol, îi distingem pe copiii care provin din familii nefericite sau destrămate, care vin la
grădiniță pentru a găsi ceea ce le lipsește, pentru a umple golul lăsat de familie. Aceștia nu se

10
concentrează atât de mult pe activități și de cele mai multe ori au și probleme comportamentale,
rezultate în urma acumulării a prea multe frustrări.
În cazurile de față cea mai importantă calitate pe care cadrul didactic trebuie să o posede
este empatia. Empatia este capacitatea de a împărtăși sentimentele celorlalți. Pentru a cunoaște
sentimentele celuilalt și pentru a putea fi alături de el, trebuie mai întâi să le înțelegem, fapt ce
presupune o atenție sporită și o capacitate de a citi comportamentul copilului, de a observa indiciile
nonverbale. ”Putem considera empatia, o înțelegere emoțională nonverbală a celorlalți.” (Maurice,
2012, pag 31).
În acord cu Maurice, Arthur C. Bohart (2011, pag ) precizează faptul că „prezența empatiei
și nivelul acesteia față de un elev care își dorește să reușească dar se teme de eșec, poate să difere în
funcție de persoana care empatizează cu el: părintele, profesorul, prietenul sau terapeutul acelui
student.” Așadar, un profesor empatic poate face o diferență majoră în viața unui elev.

Capitolul II. Stima de sine

2.1. Ce este stima de sine?

Despre stima de sine, Nathaniel Branden precizează în cartea sa ”Cei șase stâlpi ai
încrederii în sine”, că: ”Stima de sine înseamnă asigurarea valorii mele; o atitudine pozitivă față de
dreptul meu de a trăit și de a fi fericit; confort în materializarea adecvată a gândurilor mele, a
dorințelor și a nevoilor; sentimentul că bucuria și împlinirea sunt drepturile mele dobândite prin
naștere.” (Branden N., 2008, pag 45). Practic, doar prin intermediul stimei de sine individul se poate
considera valoros și poate avea încredere în forțele proprii. Stima de sine ne face să fim mai
puternici din punct de vedere psihic, acest lucru ajutându-ne să facem față mai ușor provocărilor și
să nu ajungem prea demoralizați în caz de eșec. Putem considera stima de sine un scut care ne
apăra de insultele celor din jur, acest lucru fiind foarte important pentru copii, deoarece ei, de cele
mai multe ori, nu pot distinge atunci când o persoană spune adevărul sau intenționează doar să
jignească. Având în vedere că identitatea lor se construiește încă de la o vârstă fragedă, este
important să învețe să își cunoască propria valoare, astfel încât aceasta să nu fie definită de ceilalți.
Stima de sine ne ajută totodată să ne integrăm mai repede în cadrul unui grup și să
întemeiem relații sănătoase cu cei din jur. Îl ajută pe copil să își înțeleagă propria valoare și îi dă
încredere în forțele proprii; ea reprezintă ”o oglindă interioară” (Vrăsmaș, 2014, pag. 246). Cu cât
imaginea și stima de sine este mai bună, cu atât un copil este mai convins că poate începe o sarcină
și o poate duce până la capăt.
11
 Sintagmele precum „imaginea de sine”, „încrederea în sine”, „stimă de sine”, sunt în
strânsă legătură și acționează unele asupra altora. „Imaginea de sine (IS) se dezvoltă apoi în
conceptul sinelui (CS), din care se construiește încrederea sau neîncrederea în forțele sale (IS) și
respectiv stima sau respectul de sine (SS).” (Vrăsmaş, 2014 , p. 245)
Mielu Zlate precizează despre stima de sine că reprezintă „totalitatea reprezentărilor,
ideilor, credințelor individului despre propria sa personalitate” (1997, pag 53)
Maxwell Malts spunea ca „cea mai mare descoperire a secolului XX, este cea a
imaginii personale. Indiferent dacă ne dăm seama sau nu, absolut toți avem o imagine mentală a
noastră.” (2017, pag 7) Este părerea noastră personală despre cum suntem și este formată din
propriile idei și convingeri.
Dr. Corinne Roehrig susține în cartea sa ”Ajută-ți copilul să-și dezvolte încrederea în
sine” că ” a avea încredere în sine înseamnă a-i respecta pe ceilalți și a te simți respectat. Înseamnă
că știi că ești egalul lor și, în același timp diferit.” (Roehrig C., 2020, pag 8). Tot Dr Corinne
Roehrig explică faptul că niciodată nu poți avea ”prea multă” încredere în tine și de multe ori
încrederea în sine este umilă. O persoană sau chiar un copil care spune despre el că este cel mai bun
și care se laudă constant, este de fapt vanitos și pretențios și se agită pentru a ascunde chiar o lipsă a
încrederii în sine. Iritabilitatea, agresivitatea, nevoia constantă de atenție și afecțiune sau săvârșirea
de acțiunile nepotrivite poț indica și ele, în cazul copilului, o stimă de sine scăzută. Desigur, acestea
sunt mai greu de interpretat deoarece reprezintă o problemă mai complexă și nu putem pune chiar
tot, sau de fiecare dată acest lucru în seama stimei de sine.
Atunci când ne simțim în largul nostru, nu este nevoie să exagerăm nimic. Ideal este
să nu ne supraapreciem dar nici să nu ne subapreciem, ci să ne recunoaștem adevărata valoare.
Trebuie să fim conștienți de calitățile noastre și să nu negăm faptul că putem avea și defecte. Copiii
trebuie să înțeleagă că perfecțiunea nu există. De multe ori, acest concept îi poate frustra. Părintele,
de cele mai multe ori îi compară pe cei mici cu frații sau cu colegii lor. Aceștia realizează că orice
ar face, chiar dacă depun efort, nu pot fi ca cei din jurul lor, declanșând frustrarea și sentimentul că
nu sunt cine trebuie și că nu se potrivesc locului în care se află. Prin această comparație părintele îi
anulează personalitatea copilului, făcându-l pe acesta să nu se mai simtă bine cu el însuși. De aceea,
comparațiile negative ( ”nu esti la fel de bun ca…”) între copii nu trebuie să existe; fiecare este unic
și se dezvoltă în modul și ritmul lui propriu. Cu toate acestea, termenii de comparație îl ajută pe
copil să își completeze imaginea despre sine. Putem folosi o comparație pozitivă: ”Ești la fel de
talentat la pictură precum sora ta.”. ”Termenii de comparație le permit copiilor și să constate
deosebirile, să își brodeze identitatea și să își definească unicitatea, dar dacă elementele sunt în mod
constant defavorabile, situația devine problematică.” (Roehrig C., 2020, pag 18).

12
 Imaginea de sine este modul subiectiv al unui individ de a realiza cine este, de a se
reprezenta pe sine în funcție de sentimentele, caracteristicile și abilitățile sale. Este modelată de
comportamentul reflexiv, bazat pe sentimentul propriei identități și persistențe.
Funcțiile îndeplinite de imaginea de sine au o mare importanță pentru progresul individului.
Imaginea de sine garantează trăinicia vieții psihice și îl protejează de agenții exteriori cauzatori de
stres și tensiune. (V. Ceaușu). Aurora Liiceanu (1982) apreciază că imaginea de sine armonizează și
sistematizează viața psihică, îndeplinind un rol esențial în achiziția sistemului axiologic și
aspirațional. (apud. Modrea, 1997)
“Imaginea de sine se dezvoltă apoi în conceptul sinelui ,din care se construiește încrederea
sau neîncrederea în forțele sale și respectiv stima sau respectul de sine.” (Vrasmas, 2014, pag 245).
”Stima de sine reprezintă abilitatea de a te considera apt pentru biruirea problemelor de
bază ale vieții și pentru trăirea sentimentului de fericire. Dintre toate judecățile formulate de individ
pe parcursul vieții, cea mai mare importanță o are cea referitoare la noi înșine.” (Branden, N., 2008).
”Stima de sine (self esteem) este înțeleasă în principal ca o reacție afectivă dar și ca proces
de evaluare a ceea ce știe fiecare despre sine. Ea este și o atitudine pozitivă sau negativă față de
propria persoană, un mod de a se simți capabil sau nu, important sau nu, valoros sau nu.” (Iluț,
2001).
În concluzie, stima de sine este extrem de importantă pentru fiecare individ în parte, însă,
din păcate, ea poate fi o stimă de sine crescută sau una scăzută, cea scăzută reprezentând un
impediment și o piedică în dezvoltarea și în evoluția armonioasă a unui copil, pe când cea crescută
constituie un motor interior care îl îndeamnă pe acesta spre acțiune, dându-i siguranță și încredere în
el.

2.2. Factori care influențează stima de sine

Formarea stimei de sine începe încă din copilăria timpurie, din momentul în care copilul
începe să exploreze. Evoluția conștiinței de sine, continuă spre 3-4 ani cu dezvoltarea treptată a
celor trei aspecte principale: eul corporal, identitatea de sine, respectul de sine. În perioada timpurie
este cel mai ușor de format o stimă de sine sănătoasă, existând o mulțime de instrumente care vin în
ajutor părinților. Aceștia trebuie să țină cont că până și simpla lor persoană impactează acest proces,
iar cuvintele au o extraordinar de mare influență, ele rămânând impregnate în mințile copiilor chiar
și toată viața.

13
 M. Sheridan (Vrasmas, 2014, pag 244), susține faptul că acei copii care sunt susținuți să
verbalizeze, să analizeze și să își descrie credințele/ percepțiile/ ideile negative despre sine, pentru a
le înlătura, au mai puține probleme de comportament și o mai mare încredere în forțele proprii, însă
pentru acest lucru este nevoie de părinți conștienți, răbdători și apți pentru a-l face pe copil să
privească ”în interior” și să elimine ceea ce este negativ acolo.
Fiecare copil este unic și reacționează în modul lui propriu, percepând realitatea în maniera
insuflată de persoanele apropiate, fie mamă, tată, bunică, educator etc. Atitudinea părinților
înseamnă totul. Părintele trebuie să încurajeze copilul încă de când se naște, de la primul gângurit.
Ne putem imagina cum arată stima de sine a unui copil care a crescut într-un astfel de mediu, si cea
a unui copil care a crescut fără părinți, lipsit de iubirea părintească. Absența iubirii părintești lasă un
gol în viața copiilor, un gol care este greu, aproape imposibil de compensat. Ne putem imagina,
așadar, că absența părinților este un factor major, chiar fundamental care impactează stima de sine.
La fel putem spune despre familiile monoparentale, sau despre cele dezechilibrate, în care există
certuri și violență.
Imaginea de sine se construiește și pe baza relațiilor și interacțiunilor cu adulții, vârstnicii și
covârstnicii, iar părerile lor, expuse în mod repetat, o afectează. Dacă acestea sunt orientate pozitiv,
apare încrederea în forțele proprii, din care se formează stima/ respectul de sine. (Vrasmas, 2014,
pag 250)
Pornind de la ce spune Ecaterina Vrăsmaș, cea mai importantă sursă care determină stima
de sine, este interacțiunea cu adulții și evaluarea lor. În acord cu Ecaterina Vrăsmaș, Vrabie și Știr
susțin opinia cu afirmația conform căreia, “aprecierile despre sine oferite copilului de către persoane
semnificative (părinți, educatori, etc.) sunt treptat internalizate, transformându-se în autoaprecieri ce
devin parte integrantă a imaginii și stimei de sine a copilului.”
Modul în care părinții interacționează cu copilul este definit sub forma de stil parental, iar
stilurile parentale au o influență majoră în conturarea personalității copiilor.
Principalele stiluri parentale sunt: democratic, exigent, autoritar, permisiv, neimplicat. Stilul
exigent este asociat cu rezultate pozitive, valori ridicate ale stimei de sine și dorinței de afirmare a
copiilor. Cu toate acestea, acest stil poate copleși copilul și îi poate provoca anumite temeri. Stilurile
neimplicat, autoritar, permisiv este asociat cu valori scăzute ale stimei de sine și încrederii în sine.
Cel mai eficient stil de creștere și formare a unui copil, este stilul democratic. Conform lui
Litowsky și Dusek, stilul democratic este caracterizat prin apropiere și încurajare, prin centrarea pe
nevoile copiilor, metode de disciplinare pozitivă și prin ajustarea solicitărilor în concordanță cu
abilitățile copilului și este asociat cu efecte benefice asupra dezvoltării copiilor, inclusiv asupra
stimei de sine a acestora. (Litowsky și Dusek, 1985, apud Mih, 2010, pag 131).

14
 Prin urmare, este susținută din nou ideea acum că o stima de sine echilibrată se construiește
în cadrul unui mediu armonios în care copilul este ascultat, validat, ajutat, încurajat. Atât părinții
cât și educatoarea trebuie să aleagă calea de urmat împreună, întrucât aceasta nu trebuie să difere
foarte mult de la o persoană la alta. Copilul trebuie să se simtă în siguranță și acasă, dar și la
grădiniță. Trebuie să simtă că poate comunica în ambele locuri și că își poate exprima sentimentele
liber, astfel, el va prinde curaj și va simți că poate să își exprime părerile, ideile, neplăcerile fără a-i
fi frică de un posibil răspuns negativ din partea celor din jur. Expansiunea și evoluția eului și
personalității copilului se va realiza numai când spațiul acestuia este asigurat. Și acasă, dar și la
grădiniță adulții trebuie să îi ofere copilului certitudinea că acesta este iubit necondiționat. În caz
contrar, atunci când copilul simte că iubirea pentru el este condiționată ”nu te mai iubesc dacă nu
ești cuminte”, ”nu te mai iubesc dacă nu faci ce spun eu” se vor declanșa în sinea lui frustrări care îi
vor impacta stima de sine într-un în sens negativ, în cele din urmă acestei frustrări izbucnind în
acte de violență pe care copilul le săvârșește asupra celor din jur.
Alți factori care conduc la formarea unei stime de sine scăzute sunt:
-eșecurile constante, care îl fac pe copil să creadă că nimic nu îi merge bine și că nu este
priceput, idee care devine o convingere proprie din care se naște nesiguranța, iar răspunsul pentru
sarcinile viitoare va fi ”nu pot” sau ”nu știu”, deoarece copilul este deja convins că va eșua și nici
nu mai dorește să încerce.
-neacceptarea socială. Îl determină pe copil să creadă că este ceva în neregulă cu el, îl face
să se simtă inferior și singur. În urma respingerii sociale, copilul devine inhibat, interiorizând
frustrări care pot căpăta diverse forme.
-gelozia fraternă. În momentul comparației între doi frați, unul dintre ei se va simți inferior,
mai ales când vorbim despre o comparație negativă: ”tu nu înveți la fel de bine precum fratele tău”,
”tu nu ești la fel de cuminte precum fratele tău”. Auzind constant aceste comparații, copilul
comparat se va simți inferior și va deduce că celălalt copil este mult mai iubit decât el. Aici apare
gelozia fraternă care impactează stima de sine a celui comparat, făcându-l să se gândească la faptul
că nu este la fel de bun precum fratele său. Comparațiile pot ajuta copilul să își formeze imaginea de
sine, însă dacă sunt repetate și cu precădere negative, au un efect nociv asupra sănătății emoționale.
-exigențele din partea adulților. Exigențele pot fi copleșitoare pentru copii. Ele sunt acele
standarde pe care părintele le ridică și pe care copilul trebuie să le atingă. De cele mai multe ori,
părintele nu ține cont de particularitățile specifice copilului și poate seta standarde mult prea înalte
pentru capacitatea celui mic. Părintele transmite mesajul că este anormal să nu atingi acel nivel, iar
copilul se simte din nou neputincios, considerând că problema este la el. Mulți copii devin foarte
agitați, frustrați și anxioși, deoarece în opinia lor nu pot face nimic pentru a-i mulțumi pe părinți.

15
 -etichetarea negativă. „Răule”, ”nepoliticosule”, ”nu ești cuminte deloc, etc.” sunt doar
câteva exemple de etichete care li se atribuie copiilor. Aceste etichete sunt interiorizate de ei și
ajung să le construiască celor mici imaginea de sine. Îi descurajează și vin asupra lor ca un verdict
pe care aceștia nici nu mai încearcă să îl schimbe. ”De ce să mă comport frumos când oricum toată
lumea știe că sunt rău?”; ”nu are niciun rost să o salut pe doamna educatoare, ea știe deja că sunt
nepoliticos”.
-aplicarea motivației negative (pedepse, interdicții, morale negative). Aplicarea motivației
negative aduce în viața copilului partea negativă a oricărei situații, iar acesta se va obișnui cu
sancționarea. Dacă copilul are parte la nesfârșit de interdicții pentru care nu se dau explicații și de
morale negative, acesta va încerca de fiecare dată să nu fie prins atunci când săvârșește o faptă. Așa
va învăța să mintă și să se ferească foarte bine, relația dintre el și părinți devenind una deficitară.
Copilul nu va avea încredere în părinții lui, iar în cazul unei probleme reale nu va avea curajul să
ceară ajutorul ” nu îi spun pentru că mă va pedepsi”.

2.3. Modalități de întărire a stimei de sine la preșcolari

Iluț P. (2001) evidențiază patru direcții de acțiune pentru dezvoltarea stimei de sine,
și anume: identificarea cauzelor care duc la o stimă de sine scăzută și a principalelor domenii de
competență, asigurarea suportului psihologic individual și social, stimularea motivației de
autorealizare și de afirmare personală, însușirea unor strategii psihologice de adaptare la stres.
Așadar, pentru o stimă de sine sănătoasă, copilul trebuie să fie în primul rând echilibrat psihic și
emoțional, trebuie să fie conștient de faptul că posedă anumite calități, să știe că este bun la a face
ceva și că este apreciat pentru acel lucru. Trebuie să știe că întotdeauna este susținut și că aparține
unui mediu. Copilul trebuie motivat, ajutat și încurajat în permanență, dar și consolat în caz de eșec.
Este de folos ca încă de mic să fie învățat să piardă, să fie educat în privința reușitelor și eșecurilor.
Aici intervine inteligența emoțională care are rolul de a filtra emoțiile, astfel încât acestea să nu îl
domine pe copil.
Pentru ca cel mic să capete încredere în forțele proprii, trebuie să fie obișnuit cu
responsabilitățile. Încă de la o vârstă fragedă copiii vor să se afirme, iar familia trebuie să aprecieze
această inițiativă și nu o să o taxeze. De exemplu, fetițele vor să le ajute pe mame în bucătărie, iar în
scenariul ideal mamele ar trebui să accepte ajutorul celor mici și să le dea sarcini potrivite pentru
vârsta lor, astfel încât ele să se simtă utile. Băieților le place să stea pe lângă tați atunci când repară

16
ceva, iar de multe ori răspunsul este ”nu pune mâna că te vei lovi”. Pentru fiecare copil se poate găsi
o sarcină adaptată vârstei, astfel încât și ei să se simtă valoroși și utili. Copilul trebuie să aibă parte
de cât mai multe activități interactive și să aibă șansă de a explora, de a fi pus în cât mai multe
situații sociale.
Formarea stimei de sine este un proces care poate fi stimulat pe tot parcursul vieții,
însă cu cât îi ajutăm pe copii să își formeze o stimă de sine pozitivă mai devreme, cu atât mai bine
pentru ei. Stimularea se realizează prin activități concentrate inițiate de părinți și educatori,
activități care să impacteze toate cele cinci domenii de dezvoltare: intelectual, emoțional, fizic,
spiritual, interpersonal.
În formarea unei stimei de sine pozitive a copiilor cel mai mare impact îl au adulții
din viața lor. Atitudinea și răspunsul adulților la acțiunile copiilor determină modul în care aceștia
se percep pe ei înșiși. Pentru a stimula stima de sine a copiilor, părinții, educatorii, adulții pot iniția
acțiuni sau îl pot pune pe copil în situații care încurajează formarea unei stimei de sine pozitive.
Adulții nu trebuie să uite că atitudinea lor este totul. Aceștia pot face lucruri precum: sărbătorirea
oricărui succes al copilului, susținerea pasiunilor lui, să îi dea voie să fie independent, să îi ofere o
percepție realistă asupra posibilităților lui, să îl iubească necondiționat.
Atât părinții, cât și copilul trebuie să știe că iubirea părinților este necondiționată pentru
copil, dar nu și pentru comportamentul lui. Părinții au rolul de a educa copilul, însă contează foarte
mult modul în care fac acest lucru, de exemplu în cazul în care copilul face un lucru greșit părintele
trebuie să se pună în locul lui și să încerce să înțeleagă de ce copilul a comis acea faptă. Una dintre
valorile fundamentale pe care vrem să le insuflăm copiilor este sinceritatea, de aceea ei trebuie să
simtă că pot fi sinceri cu noi și că pot spune tot ceea ce au pe suflet, tot ceea ce gândesc, care este
cauza pentru care au acționat în acel mod, ceea ce au simțit în acel moment. Pentru ca cel mic să
capete această încredere în noi trebuie ca răspunsurile noastre să fie echilibrate și nu izbucniri de
moment și episoade de furie. Pentru acest lucru și adultul trebuie să fie echilibrat emoțional, la
rândul lui, și să înțeleagă că stă de vorbă cu cineva cu mult prea puțină experiență.
Pentru a stabili modalitățile de creștere a stimei de sine, în primul rând, trebuie
identificat nivelul de stimă pe care preșcolarii îl posedă.
Testarea nivelului de stimă de sine al preșcolarilor poate fi evaluat cu ajutorul unei scale de
măsurare, adaptată după modelul lui Rosenberg.
Scala stimei de sine a fost elaborată în anul 1965 de sociologul american Morris
Rosenberg și publicată în același an în ” Society and the adolescent self-image ” Princeton, NJ:
Princeton University Press. De atunci, scala a fost realizată în mod regulat în domeniile psihologiei.
Pentru a aplica scala lui Rosenberg la copiii de vârstă preșcolară, a fost nevoie de
mici modificări, astfel încât limbajul să fie pe înțelesul copiilor.

17
 De precizat că aceasta va fi aplicată individual, prin metoda interviului.Aceasta va cuprinde
10 itemi, nu necesită pregătire specială pentru aplicare și nici timp limită.
Cotarea se va face calculând ꓽ
-pentru întrebările 1,3,4,7, 10 –Total acord =4, De acord =3, Dezacord =2, Total
dezacord=1
-pentru întrebările 2,5,6,8,9 (coate invers) –Total acord =1, De acord =2, Dezacord =3,
Total dezacord=4.
Scorul poate varia între 10-40.
La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între ꓽ
10-16 –stimă de sine scăzută
17-33 – stimă de sine medie
34-40 – stimă de sine ridicată

Total acord De acord Dezacord Total dezacord

1.Crezi că ești
grozav, te descurci
mereu?

2.Câteodată nu-ți
place de tine.

3.Ai multe lucruri

pentru care ești
lăudat, apreciat.

4.Faci lucrurile la
fel de bine ca
ceilalți?(colorezi,
alergi, decupezi,
poți duce obiecte
fără să le spargi,
faci un desen

18
frumos etc)

5.Nu prea simți că

ești grozav, nu te
simți mândru de
tine.

6.Câteodată crezi
că nu ești bun de
nimic, nu faci bine
nimic, nu te
descurci, nu îți
reușește nimic.

7.Ești chiar
priceput, bun, te
descurci, poți să
faci multe lucruri.

8.Vrei să te
descurci mai bine,
să faci lucrurile
mai bine.

9.Crezi că mereu
se întâmplă ceva
ce îți strică planul,
colegii îți strică
jocul, ți se varsă
deseori paharul cu
apă pe lucrare,
cățelul/pisica îți
strică jucăria, îți
uiți acasă șapca
pentru dans etc

10.Crezi că ești

19
 frumos/frumoasă,
isteț/isteață și că te
descurci.

Procesul de întărire a stimei de sine se va realiza utilizând metode și tehnici care țin de
educația pozitivă:

● Folosirea încurajărilor
● Găsirea punctelor forte personale (conștientizarea individuală)
● Antrenarea în activități cu finalitate, chiar dacă se vrea renunțarea și accentuarea
reușitei
● Folosirea de cuvinte frumoase/complimente (atât educatoarea, cât și preșcolarii
între ei)
● Oferirea de feedback pozitiv și corect
● Validarea emoțiilor și sentimentelor
● Eliminarea comparațiilor
● Aprecierea efortului, nu a rezultatului final
● Folosirea în mod regulat a poveștilor terapeutice

2.4. Poveștile terapeutice

Încă de la o vârstă foarte fragedă copiii sunt fascinați și influențați de povești. fie că
merg sau nu la grădiniță aceștia ascultă povești și povestiri spuse fie de persoanele vârstnice fie
de părinți fie de copiii mai mari. în secolul vitezei și al tehnologiei, copiii ascultă în
majoritatea timpului povești cu Suport audio video derulat pe un dispozitiv electronic. Copiii
Copiază comportamentele văzute la personajele din povești și își însușesc limbajul utilizat în
poveste. este forma cea mai simplă prin care copiii pot învăța fără să depună efort. Poveștile
ajută la educarea copilului îi antrenează gândirea memoria îl determină să analizeze și să
compare situații și îl ajută să înțeleagă Cum se stabilesc relațiile. se dezvoltă imaginația
vocabularul limbajul.

cea mai cunoscută și întâlnită metodă din cele mai vechi timpuri până astăzi este
povestirea educatoarei.

Conform wikipedia, Povestirea este o specie a genului epic, în proză, în care se

relatează fapte din punctul de vedere al unui narator, care este martor sau participant (sau ambele
variante) la evenimentul povestit. Povestirea este de obicei de mică întindere, relatează un singur
fapt, are personaje puține, iar interesul cititorului se concentrează asupra situației narate.

20
Povestea are în interiorul ei un conflict puternic care urmărește viața unui singur personaj.
Întâmplările se întâmplă într-un timp vechi, de mult, mitic.

Povestea poate fi utilizată ca element terapeutic, deoarece ea este punctuală,

bine documentată și cu un scop precis, lucrând la psihicul copilului fără ca acesta să își dea
seama sau fără a depune vreun efort. Copiii se pot identifica cu eroii din poveste, aceștia fiind
conturați în majoritatea cazurilor astfel încât să iasă la iveală trăsăturile lor pozitive. Copiii sunt
fascinați de întâmplările supranaturale și extraordinare la care sunt supuși eroii și își vor dori și
ei să intre în pielea personajelor, înțelegând astfel cauzele și consecințele săvârșirii anumitor
fapte. Poveștile au rolul de a încuraja și valorifica faptele bune și de a transmite încredere,
empatie, perseverență, hotărâre și înțelegere că orice conflict se rezolvă în final.

Povestea terapeutică reprezintă instrumentul cel mai la îndemână atunci când ne

raportăm la lucrul cu copiii. Prin intermediul ei se scot la suprafață trăirile, emoțiile, fricile
ascunse în subconștientul acestora. Povestea terapeutică informează, dezvoltă, vindecă și educă,
intrând în contact cu subconștientul copilului într-un mod foarte subtil.

Putem spune că poveștile ajută ascultătorul să își clarifice trăirile interioare și să își facă
o idee despre conduita lui personală în raport cu cerințele societății. Ele sunt de o importanță
majoră în viața copiilor deoarece aceștia învață prin imitație iar puterea exemplului este cea mai
bună.

În cartea sa, ” Povestea terapeutică”, Dorina Maria Pașca precizează că există

extrem de multe avantaje ale poveștilor terapeutice, fapt ce ne încurajează să le folosim din plin.
Autorul folosește termenul de ”basm terapeutic” în loc de ”poveste terapeutică” iar câteva dintre
avantajele prezentate sună astfel:

-”Basmul teraputic iluminează deoarece se adresează intuiției și fanteziei, largind spațiul

interior al copilului.”

Acest avantaj este extraordinar de benefic pentru copil, deoarece prin intermediul
basmelor acesta își lărgește orizonturile, își dezvoltă creativitatea și imaginația având
posibilitatea de a călători pe tărâmuri nemaiîntâlnite. Prin acest mod, copilul își formează singur
imagini interioare cu privire la subiectul poveștii, dezvoltându-și la maxim creativitatea. În urma
ascultării unor astfel de povești, preșcolarul va fi apt de a crea singur propriile povești, propriile
personaje, individualizate după bunul lui plac, astfel lumea interioară a copilului va deveni
fascinantă și un loc de refugiu pentru acesta.

-”Basmul terapeutic este un vehicol foarte potrivit pentru modele comportamentale și

valori morale.”

Cel de-al doilea avantaj are și un impact social foarte mare, deoarece copilul va ajunge
să înțeleagă și să facă diferența dintre personajul pozitiv și cel negativ și va înțelege că atunci
când se săvârșește o faptă rea întotdeauna se vor suporta anumite consecințe, iar binele învinge
întotdeauna răul. Acesta va prefera personajul pozitiv și îi va urma exemplul, inițiind la rândul
lui diverse jocuri de rol care îi permit să intre în pielea personajului.

21
 -”Basmul teraputic este preluat la fel ca mesajul unui vis, nefiind legat direct de
experiența vieții reale.”

Prin intermediul acestei particularități deosebite, basmul terapeutic are capacitatea și

puterea de a capta atenția copilului deoarece prezintă fapte fantastice și personaje supranaturale
care sunt pe placul celor mici. Astfel copiii și antrenează imaginația și se duc cu gândul cât mai
departe posibil, uitând că sunt limitați de realitatea fixă.

-”Basmul ca mesaj terapeutic poate fi folosit în combinație cu un instrument de

comunicare (...) învățându-l sa se autoînțeleagă, să se autoaprecieze pozitiv.”

Îi poate determina pe copii să se autoevalueze și să reflecteze asupra propriei persoane,

iar în urma ascultării unui basm să se gândească ”oare eu cum sunt?”; ”oare eu cum aș acționa în
astfel de situații?”, etc., iar în combinație cu un instrument de comunicare basmul este foarte
bine conștientizat și receptat.

Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele avantaje oferite de poveștile terapeutice.

Milton Erickson afirmă “Oamenii vin şi mă ascultă cum le istorisesc poveşti, apoi pleacă
la ei acasă şi îşi schimbă comportamentul.” La fel se întâmplă și în cazul copiilor. Aceștia poate
nu conștientizează scopul poveștilor, însă demonstrează că au înțeles mesajul prin schimbarea
vizibilă a comportamentului, fapt ce dovedește că aceste povești chiar au un impact major, un
mesaj bine definit și o țintă precisă.

Aceste povești îndeamnă totodată ascultătorul să își îndrepte atenția spre partea pozitivă
a lucrurilor înțelegând că orice obstacol poate fi depășit, că persoanele care fac rău ajung într-un
final să fie pedepsite, binele se răsplătește întotdeauna, iar finalul este fericit.

Din perspectivă psihologică, poveștile se bazează pe utilizarea termenilor pozitivi,

eliminând prin scădere termenii negativi, ca frica, nereușita, incertitudinea etc., finalul fiind
întotdeauna marcat de o reușită, de găsirea unei soluții.

Este de preferat ca povestea terapeutică să se spună, ci nu să se citească, astfel încât să

se formeze o conexiune între emițător și receptor, legătura dintre ei să fie cât mai strânsă pentru
ca gesturile, sentimentele, emoțiile să fie transmise în mod natural, captate cât mai ușor de
receptor. Pentru a spune o astfel de poveste trebuie ales cu grijă spațiul, timpul și modul, întrucât
ea nu poate fi spusă în orice context. Ea întruchipează un moment special, deoarece își propune
să îl ghideze pe receptor spre învingerea fricilor, temerilor și a neputinței, ceea ce reprezintă
atingerea unor puncte sensibile.

Ne dăm seama de faptul că poveștile și-au atins scopul în momentul în care încep să
apară schimbările vizibile în comportamentul și viziunea asupra vieții a copilului. Copilul
percepe în mod inconștient legătura dintre viața reală și poveștile terapeutice.

Dorina Maria Pașca, vine cu certitudinea conform căreia “subiectul va avea mult mai
târziu o revelație cu privire la mesajul poveștii și cu siguranță că acest moment temporal va
coincide cu momentul vindecării.”

22
 Copiilor le plac cel mai mult poveștile în care se regăsesc, care conțin elemente
asemănătoare cu starea lor interioară. Povestea lor preferată este de obicei povestea care
relatează fapte cu care copiii rezonează în mod inconștient. Nu trebuie să uităm totuși că există
cazuri în care copiii nu agreează poveștile. Această situație trebuie însă reglată, iar iubirea pentru
povești poate fi insuflată de părinți, profesor, ceilalți colegi. Cu siguranță cei care iubesc
poveștile vor înțelege mai bine mesajul, iar efectul va fi mult mai rapid, pe când cealaltă
categorie de copii poate fi mult mai șeptică și mai distantă față de valorile insuflate de poveste.

Povestea terapeutică nu este un element revelator care de soluții imediate și nu este nici
o rețetă medicală, dar contribuie semnificativ la educarea preșcolarilor și le insuflă acestora
atitudini cât mai pozitive și îi ajută să treacă peste anumite probleme. De exemplu, un copil care
se simte singur se va identifica foarte ușor cu un personaj care îi împărtășește sentimentul și va
asculta povestea până la final cu mare atenție pentru a vedea care este deznodământul.

În concluzie, poveștile terapeutice au numeroase avantaje pentru care trebuie citite

copiilor. Acestea impactează comportamentul celor mici și putem spune că cu cât prezentăm
mai multe povești cu mesaj moralistic, personaje bine conturate, care emană valori morale
pozitive, cu atât mai mult aceștia vor fi în căutare de aceste modele comportamentale și vor
adopta o atitudine similară cu cea a eroilor din poveste.

Capitolul III. Metodologia cercetării

În acest capitol sunt descrise aspectele metodologice ale lucrării. Vor fi prezentate
obiectivele cercetării și ipotezele cercetării. De asemenea, sunt descrise variabilele studiului,
grupul supus cercetării, designul cercetării, instrumentele folosite pentru adunarea datelor și
procedura de recoltare a acestora

3.1 Scopul cercetării.

Scopul acestei cercetări este de a investiga în ce măsură stima de sine afectează procesul
instructiv-educativ la vârsta preșcolară și de a identifica efectul aplicării unor metode/tehnici de
creștere a stimei de sine asupra preșcolarilor.

3.2 Obiectivele cercetării

O1-Identificarea nivelului stimei de sine a preșcolarilor înainte și după implementarea
metodelor de creștere a stimei de sine, utilizând scala lui Rosenberg.

23
 O2-Identificarea influenței pe care o au tehnicile de creștere a stimei de sine prin
intermediul unui program organizat
O3-Analiza opiniilor profesorilor pentru învățământul preșcolar privind măsura în care
stima de sine influențează procesul instructiv-educativ și dezvoltarea preșcolarilor.
O4. Elaborarea și implementarea unui program pentru stimularea stimei de sine a copiilor
de vârstă preșcolară.

3.3 Ipotezele cercetării

Ipoteza 1. Se presupune că un nivel de stimă de sine scăzut generează consecințe nedorite
asupra copiilor de vârstă preşcolară.

Ipoteza 2. Se presupune că implementarea unui program care să utilizeze tehnicile de

creștere a stimei de sine cu cele ale educației socio-morale ajută copiii preșcolari să capete încredere
în forțele proprii și să prezinte o evoluție considerabilă în cadrul mediului educativ și social.

3.4 Metode, tehnici și instrumente

Metodele utilizate în cercetare sunt:

1. Observația participativă
2. Metode utilizate pentru stabilirea nivelului de stimei de sine al preșcolarilor
3. Metode pentru întărirea stimei de sine
4. Chestionar GoogleForms

1. Observația participativă

Prin observație permanentă surprindem aspecte complexe referitoare la starea copilului

și la evoluția lui, dar și la frustrările și nesiguranțele acestuia. Obiectul observării îl constituie
activitatea copilului și produsele realizate în urma activităților, dar și comportamentul, limbajul,
gesturile sale.

Observând modul de a se comporta și de a se exprima al copilului, ne putem da

seama de nivelul stimei sale de sine.

Copiii cu o imagine de sine pozitivă sunt curajoși, își asumă responsabilități și vor
să încerce lucruri noi: ”pot să fac eu asta”. Sunt mândrii de realizările lor și doresc să mai

24
încerce încă o dată în cazul în care eșuează. Își exprimă fără teamă emoțiile, de orice tip, nu se
tem să ceară sau să ofere ajutorul.

Copiii cu o imagine de sine negativă nu se apreciază, se feresc de responsabilități

și sarcini noi, spun ”nu pot” înainte să încerce, par rebeli și neascultători.

2. Metoda folosită pentru stabilirea nivelului stimei de sine este aplicarea scalei lui
Rosenberg, varianta adaptată pentru înțelesul copiilor preșcolari. (Anexă)

3. Metode pentru întărirea stimei de sine

Metodele pentru întărirea stimei de sine vor avea ca scop găsirea punctelor forte ale
copilului și conștientizarea lor de către acesta.

-Metoda ”Ce ai fi dacă ai fi…?”

Aceasta metodă are ca scop identificarea de către copii a unor calități pe care le au
animalele/culorile/jucăriile, calități pe care aceștia le admiră și pe care consideră că le au sau ar
dori să le aibă. Au posibilitatea de a vorbi despre ei, utilizând o mască de animal, culoare,
jucărie, fiindu-le astfel mai ușor să se exprime.

Pentru această metodă, preșcolarii vor avea nevoie de foi și culori. Foaia va fi împărțită
în 3, iar ei, prin desen, va trebui să răspundă la următoarele întrebări:

1. ”Dacă ai fi un animal, ce ai fi?”

2. ”Dacă ai fi o culoare, ce ai fi?”
3. ”Dacă ai fi o jucărie, ce ai fi?”

După ce copiii au finalizat desenele, se va iniția o discuție pe baza lor, pentru

aprofundarea și deslușirea semnificațiilor.

Adresez întrebări precum: ”La ce te-ai gândit când ai desenat acest animal?”, ”Ce îți
place cel mai mult la acest animal?”, ”Ce reprezintă această culoare pentru tine? Ce emoție îți
transmite?”, ”De ce preferi această jucărie?”, ”A fost greu să vă alegeți un singur
animal/culoare/jucărie?” etc.

Fiecare copil va trebui să detalieze cele desenate, astfel vom afla calitățile preferate de
copii ”îmi place leul pentru că este puternic”, ”aș fi culoarea roz pentru că sunt veselă”.

25
 -Metoda ”Cel mai bun prieten”

Pentru această metodă, voi pregăti o listă cu trăsături pozitive. Preșcolarul intervievat va
trebui să bifeze trăsăturile pe care le are cel mai bun prieten al său, sau, varianta 2, să bifeze
trăsăturile pe care ar dori să le aibă cel mai bun prieten, în cazul în care nu are deja unul. Se va
explica conceptul de calitate și trăsătură pozitivă.

Lista va cuprinde calități precum: iubește animalele, îi place sportul, este amuzant, este
amabil, este loial, este inteligent, știe să împartă, știe să păstreze un secret, este curajos, este
sincer, este ascultător, este zâmbitor, este creativ, are o mulțime de idei minunate, mă ascultă, îi
place să cânte, este prietenos, este harnic, îngrijește plantele, este politicos.

După ce au fost bifate calitățile preferate de copil, acestea vor fi evidențiate în oglindă,
și se va discuta despre ele, făcând referire la copilul care le-a ales. ”A-l face pe copil să descrie
trăsăturile pe care și le imaginează la cel mai bun prieten al lui are adesea scopul de a-i arăta, în
oglindă, că și el are aceste calități.” (Roehrig C., 2020, pag 12)

Acesta va conștientiza că dorește aceste calități la cel mai bun prieten deoarece și lui îi
plac, și că așa își dorește și el să fie, sau poate chiar este deja. Și el poate fi un prieten la fel de
minunat precum prietenul lui. ”Să-ți convingi copilul că poate fi un superprieten este o
modalitate indirectă de a modifica reprezentarea pe care o are despre sine și de a înlesni
comunicarea. Astfel, va avea la dispoziție calitățile pe care să le promoveze, ca să se deschidă
spre lume.” (Roehrig C., 2020, pag 12)

-Metoda ”Harta calităților mele”

Scopul acestei metode este identificarea în mod direct a calităților preșcolarului.

Amintim din nou ce sunt calitățile: un lucru pozitiv pe care îl putem observa și afirma
despre o persoană.

Pentru a putea aplica această metodă sub formă de activitate la grupă, am imprimat
aceste calități pe hârtie colorată, astfel încât fiecare calitate să aibă o nuanță diferită.

Sarcina copiilor este aceea de a-și identifica propria calitate atunci când o aud, întrucât
va fi citită de cadrul didactic. Voi citi ”Eu sunt sportiv, politicos, etc.”, iar cine consideră că are

26
acea calitate, ridică mâna și va primi cartonașul, pe care îl va lipi pe hârtie. Acea hârtie va deveni
harta calităților lui, pe care o poate decora și desena după aceea cum dorește.

Toate ”hărțile calităților” vor fi expuse pe un panou, în grupă, cu poza fiecărui copil
atașată, astfel încât aceștia să o vadă în fiecare zi și să își reamintească de propriile calități. În
momente de incertitudine, voi merge împreună cu preșcolarul la panou și îi voi citi calitățile,
având o discuție încurajatoare pe baza lor.

4. Pentru a afla și părerea altor cadre didactice în legătură cu influența stimei de sine
asupra demersului academic, am aplicat un chestionar GoogleForms pentru cadrele didactice din
învățământul preșcolar.

3.5 Descrierea populației investigate

Pentru cercetare s-a ales un grup de cercetare redus de 2 grupe de preșcolari, Grupa
mare A și Grupa mare B, de la grădinița M.Ap.N Nr.2, București, în total având un număr de 41
de preșcolari, care frecventează grădinița.

3.6 Procedura
Cercetarea s-a desfăşurat pe parcursul anului şcolar 2021-2022, în mai multe
etape:

Etapa I: 1 octombrie – 15 noiembrie 2021 ꓽ stabilirea componenţei celor două loturi. În

această etapă s-a apelat la cadrele didactice din unitatea în care lucrez.

Preșcolarii din ambele loturi au fost aleși din grupa mare din mai multe considerente:

o Începând cu vârsta de 5 ani, copilul începe să devină din ce în ce mai independent, iar
personalitatea i se conturează mai bine. Psihologia copilului de 5 ani este mult mai complexă;

o În perioada 5-6 ani se leagă multe prietenii. E perioada în care prietenii sunt foarte
importanți. Îi place să fie în centrul atenției, să i se dea sarcini. Acestea trebuie să fie conform
vârstei și puterii lui de a le îndeplini. Tocmai pentru a putea fi lăudat și a se simți mândru de el;

27
 o Percepţia se realizează la un nivel tot mai complex, devenind tot mai clară şi mai
eficientă în explorarea mediului şi în adaptare pe măsura exersării şi acumulării de informaţii.
Deşi atras mai ales de aspectele noi, viu colorate şi contrastante ale mediului, copilul ajunge pe
parcursul acestei perioade să transforme acest tip de percepţie “puternic încărcată emoţional”
(Verza, 2000) în observaţie;

o Programul de antrenare a stimei de sine va avea mai multe şanse de reuşită şi cu

efecte şi beneficii pe termen lung pentru preșcolari, cu cât vârsta de aplicare este mai mică.

Etapa a II-a: 15 noiembrie – 30 noiembrie 2021: Testarea iniţială a preșcolarilor din cele
două loturi.

Etapa a III-a: 1 decembrie 2021– 1 mai 2022: aplicarea Programului de antrenare a

stimei de sine preșcolarilor din lotul experimental. Exerciţiile din cadrul programului vor fi
aplicate personal în fiecare zi, în timpul activităților desfășurate la grupă, atât frontal, cât și
individual.

Etapa a IV-a: 1 – 25 mai : Retestarea preșcolarilor din lotul experimental, analiza şi

interpretarea datelor obţinute şi finalizarea cercetării.

Testarea nivelului de stimă de sine al preșcolarilor va fi evaluat cu ajutorul unei scale de

măsurare, adaptată după modelul lui Rosenberg.

Programului de antrenare a stimei de sine preșcolarilor cuprinde activități de

tipul ꓽ

● Folosirea încurajărilor
● Găsirea punctelor forte personale (conștientizarea individuală)
● Antrenarea în activități cu finalitate, chiar dacă se vrea renunțarea și accentuarea
reușitei
● Folosirea de cuvinte frumoase/complimente (atât educatoarea, cât și preșcolarii
între ei)
● Oferirea de feedback pozitiv și corect
● Validarea emoțiilor și sentimentelor
● Eliminarea comparațiilor
● Aprecierea efortului, nu a rezultatului final
● Folosirea în mod regulat a poveștilor terapeutice

28
 În perioada 1 decembrie 2021-1 martie 2022, s-a început implementarea programului de
stimulare a creșterii stimei de sine pentru preșcolarii de la grupa mare A.

● Încurajările

Programul a constat în folosirea constantă a încurajărilor. Încurajările erau folosite și

înainte, dar acum, mult mai punctual, argumentând fiecare situație, punând accent pe punctele
forte ale preșcolarilor.

De exemplu, preșcolarul P.R, cu scorul stimei de sine 15, indicând o stimă de sine
scăzută, înainte de a face o activitate susținea cu tărie că el nu poate să realizeze acel lucru. ”Nu
știu/nu pot să modelez un fluture”, încurajare: ”Îți voi arăta pas cu pas, și voi sta lângă tine până
vei învăța. Tu ești foarte creativ și talentat și cu siguranță vei reuși. Îți amintești când ai modelat
acea mașinuță? Vom face același lucru și acum, doar că sub altă formă, îți trebuie doar puțină
răbdare.” Astfel voi valida emoția de moment a copilului și îl voi ajuta să treacă peste ea,
deoarece reprezintă un blocaj. El se va simți susținut, încrezător și liber să încerce, fără a se teme
de eșec.

● Găsirea punctelor forte

Găsirea punctelor forte, a calităților, aptitudinilor se realizează prin metodele ”Ce

ai fi dacă ai fi…?”, ”Cel mai bun prieten”, ”Harta calităților mele”. Dar și prin antrenarea
constantă în activități variate și interesante, care să-i trezească interesul copilului.

● Aprecieri, complimente

Cuvintele adresate de cadrul didactic, au fost pozitive, frumoase. În fiecare zi copiii au

primit complimente și au fost evidențiate aspectele pozitive : ”Îmi place foarte mult cum vă
jucați”, ”Ai o rochiță foarte drăguță!”, ”Îmi place că astăzi ești zâmbitor”, ”Apreciez că ați stat
liniștiți la activitate” etc. Aprecierile au fost făcute colectiv, individual, dar și pe grupe: ”Maria și
Ioana, ați răspuns extraordinar de bine astăzi!”, ”Andrei și Rareș, sunteți foarte creativi, îmi
place construcția pe care ați realizat-o împreună!”. Preșcolarii au fost încurajați să își facă
complimente și între ei, dezoltându-și astfel și spiritul de observație, care a fost antrenat și în
timpul activităților didactice.

● Oferirea de feedback pozitiv și corect

Feedback-ul acordat preșcolarilor a fost unul pozitiv, s-a eliminat exprimarea de

tipul ”Nu ai făcut ce trebuie”, ”Nu ai terminat”, ”Nu…”. Negația a fost înlocuită cu o constatare
pozitivă, completată de un sfat, un îndemn, o încurajare pentru rezolvarea corectă a situației.

● Validarea emoțiilor și sentimentelor

Le-au fost validate preșcolarilor emoțiile și sentimentele, astfel încât să simtă că

e normal că le au, indiferent de natura sentimentelor. În cazul emoțiilor, sentimentelor negative,
au fost ajutați să le depășească, în măsura în care s-a putut, iar în cazul sentimentelor pozitive, au
primit sprijin să mențină acea stare și să o exprime prin desene, lucrări, fapte bune, complimente
pentru ceilalți, zâmbete, îmbrățișări.

29
 ● Eliminarea comparațiilor

Comparațiile au fost eliminate, fiecare copil a fost validat și acceptat așa cum
este. S-a pus accentul pe reguli, făcând referire la ele constant, punând în corespondență
comportamentul copilului cu regula ce trebuia respectată, și nu cu comportamentul altui copil.
Le-a fost explicat celor mici că nu este o întrecere, că nu trebuie să fie mai rapid, mai talentat,
mai etc. ca unul sau mai mulți dintre colegi, ci trebuie să-și dea silința și să încerce să fie cât de
buni pot fi ei în acel moment, amintindu-le că întotdeauna se poate mai bine, și că singura
persoană cu care ne putem compara suntem noi, cei de ieri. ”-Dacă ieri am reușit să fac 2
exerciții, astăzi voi încerca sa fac 3, și tot așa în fiecare zi.”

● Aprecierea efortului, nu a rezultatului final

Pentru a nu-i descuraja pe preșcolari în momentul în care nu au reușit să ducă la final o

sarcina, a fost apreciat efortul depus în realizare și scoase în evidență toate aspectele pozitive
implicate: ”Mai trebuie să lucrezi la pictura ta pentru a o termina, însă apreciez că te-ai străduit
foarte mult, ai respectat regulile, ai lucrat îngrijit, ai folosit niște culori foarte frumoase și ai fost
creativ.”

● Folosirea în mod regulat a poveștilor terapeutice

Poveștile terapeutice au fost folosite o dată pe săptămână, de obicei lunea, urmând să fie
discutate în amănunt, dar și reamintite pe parcursul întregii săptămâni.

3.7 Limite
Principalele limite ale cercetării au fost numărul mare de preșcolari care au frecventat
grupa, lipsa timpului fizic dintr-o zi pentru a discuta cu fiecare în parte și disponibilitatea
cadrelor didactice de a răspunde la chestionar.

Capitolul IV. Rezultatele cercetării

● Interpretarea rezultatelor în urma aplicării scalei lui Rosenberg, varianta adaptată

pentru copiii preșcolari:

Între 15 și 30 noiembrie, a fost aplicată preșcolarilor scala lui Rosenberg,

rezultatele fiind următoarele:

Grupa mare A

30
 -efectiv: 20 de copii

Nr. Inițialele preșcolarilor Scor

Crt

1. A.M. 20

2. A.C 23

3. A.D 25

4. B.M 37

5. C.S 20

6. E.S 21

7. G.M 30

8. M.Ș 32

9. N.T.M 34

10. O.C 18

11. P.R 15

12. P.C 16

13. R.A 40

14. R.E 20

15. R.C 17

16. S.M 33

17. S.A 34

18. Ș.A 16

19. V.V 32

20. V.L 16

Grupa mare B

-efectiv: 21 copii

Nr.Crt Inițialele preșcolarilor Scor

31
 1. A.C 19

2. B.M 25

3. B.I 36

4. B.O 16

5. C.A 17

6. C.E 32

7. D.I 15

8. D.R 39

9. E.F 40

10. F.M 29

11. G.A 15

12. G.V 23

13. I.A 35

14. I.E 30

15. L.A 22

16. M.N 23

17. O.B 26

18. R.A 35

19. S.Ș 36

20. T.I 18

21. V.I 24

Raportându-ne la grupa mare A, dintr-un efectiv de 20 de copii care frecventează

grădinița, doar 4 preșcolari au scorul aflat între 34 și 40, scor ce indică o stimă de sine ridicată.

Raportându-ne la grupa mare B, dintr-un efectiv de 20 de copii care frecventează

grădinița, doar 6 preșcolari au un scor ce desemnează o stimă de sine ridicată.

Scala de interpretare:

32
 -pentru întrebările 1,3,4,7, 10 –Total acord =4, De acord =3, Dezacord =2, Total
dezacord=1

-pentru întrebările 2,5,6,8,9 (coate invers) –Total acord =1, De acord =2, Dezacord =3,
Total dezacord=4.

Scorul poate varia între 10-40.

La cotarea rezultatelor se vor ca etalon valorile cuprinse între ꓽ

10-16 –stimă de sine scăzută

17-33 – stimă de sine medie

34-40 – stimă de sine ridicată

Grupa Stimă de sine Stimă de sine Stimă de sine

scăzută (10-16 puncte) medie (17-33 puncte) ridicată (34-40
puncte)

Mare A 4 preșcolari 12 preșcolari 4 preșcolari

Mare B 3 preșcolari 12 preșcolari 6 preșcolari

În cazul ambelor grupe, un efectiv de 12 preșcolari prezintă stimă de sine medie, scorul
răspunsurilor lor clasându-se între 17 și 33 de puncte.

În ceea ce privește stima de sine scăzută, la grupa mare A, 4 preșcolari prezintă stimă de
sine scăzută, pe când la grupa mare B, 3 preșcolari s-au clasat cu răspunsurile între 10 și 16, scor
specific stimei de sine scăzute.

În următoarele 5 luni a urmat procedura de creștere a stimei de sine, testarea fiind

refăcută în luna mai. Rezultatele au fost următoarele:

Grupa mare A:

Nr. Inițialele preșcolarilor Scor

Crt

33
1. A.M. 27

2. A.C 33

3. A.D 32

4. B.M 39

5. C.S 25

6. E.S 38

7. G.M 40

8. M.Ș 35

9. N.T.M 35

10. O.C 25

11. P.R 17

12. P.C 27

13. R.A 40

14. R.E 33

15. R.C 20

16. S.M 39

17. S.A 38

18. Ș.A 29

19. V.V 34

20. V.L 16

Grupa mare B:

Nr.Crt Inițialele preșcolarilor Scor

1. A.C 20

2. B.M 27

3. B.I 35

4. B.O 16

5. C.A 19

34
6. C.E 34

7. D.I 17

8. D.R 40

9. E.F 40

10. F.M 30

11. G.A 16

12. G.V 24

13. I.A 35

14. I.E 32

15. L.A 22

16. M.N 24

17. O.B 27

18. R.A 35

19. S.Ș 40

20. T.I 17

21. V.I 26

Rezultate luna noiembrie:

Grupa Stimă de sine scăzută (10-16 Stimă de sine medie (17- Stimă de sine ridicată
puncte) 33 puncte) (34-40 puncte)

Mare A 4 preșcolari 12 preșcolari 4 preșcolari

Mare B 3 preșcolari 12 preșcolari 6 preșcolari

Rezultate luna mai

Grupa Stimă de sine scăzută (10-16 Stimă de sine medie (17- Stimă de sine ridicată
puncte) 33 puncte) (34-40 puncte)

Mare A 1 preșcolar 10 preșcolari 9 preșcolari

Mare B 2 preșcolari 12 preșcolari 7 preșcolari

35
 Grupa Mare A -luna Grupa mare A -luna mai
noiembrie Stimă de sine scă zută
Stimă de sine medie
4 4 Stimă de sine ridicată

9
12 10

Stimă de sine scă zută Stimă de sine medie

Stimă de sine ridicată

După implementarea programului de creștere a stimei de sine, la grupa mare A, doar 1

preșcolar mai prezintă scorul unei stime de sine scăzute, conform scalei lui Rosenberg. Ceilalți 3
preșcolari au trecut la scorul unei stime de sine medii, iar un număr de 2 preșc care inițial au
prezentat stimă de sine medie, au trecut la scorul unei stime de sine ridicată .

La grupa mare B, din 3 preșcolari încadrați inițial la stima de sine scăzută, doar 1 a
trecut la o stimă de sine medie, ceilalți 2 rămânând la scorul unei stime de sine scăzute. Doar un
preșcolar a trecut de la scorul unei stime de sine medii, la scorul unei stime de sine ridicate.

Grupa mare B - luna noiembrie

Stimă de sine ridicată

Stimă de sine medie

Stimă de sine scă zută

0 2 4 6 8 10 12 14

36
 Grupa mare B - luna mai

Stimă de sine ridicată

Stimă de sine de nivel mediu

Stimă de sine scă zută

0 2 4 6 8 10 12 14

Anchetă pe bază de chestionar

Problema de cercetare: Această cercetare își propune să investigheze în ce măsură

profesorii pentru învățământul preșcolar consideră că stima de sine influențează procesul
instructiv-educativ.

Ancheta vine să testeze ipoteza 2 prin care se presupune că implementarea unui program
care să utilizeze tehnicile de creștere a stimei de sine cu cele ale educației socio-morale ajută copiii
preșcolari să capete încredere în forțele proprii și să prezinte o evoluție considerabilă în cadrul
mediului educativ și social, fiind chestionate cadrele didactice cu privire la folosirea acestora și
frecvența utilizării acestor tehnici.

Rezultatele chestionarului aplicat cadrelor didactice pentru învățământul

preșcolar.

Chestionarul a fost adresat cadrelor didactice din învățământul preșcolar.

La acest chestionar au răspuns 51 de cadre didactice, dintre care 11 (22%) profesori

pentru învățământul preșcolar profesează în mediul rural, iar 40 (80%) profesori profesează în
mediul urban.

37
 Majoritatea respondenților au ca nivel de pregătire studiile universitare (24 dintre
respondenți), pe locul al doilea aflându-se cei cu studii de masterat (15 respondenți), urmând cei
cu studii medii (12 respondenți) și niciun respondent cu studii postuniversitare.

Răspunsurile referitoare la vechimea avută în învățământul preșcolar, se încadrează

majoritar la opțiunea ”până în 3 ani” (21 de răspunsuri), lucru ce sugerează că majoritatea
respondenților sunt la început de drum, cu relativ puțină experiență. Pe locul al doilea se află
profesorii cu o vastă experiență, de peste 10 ani (20 respondenți), iar pe locul al treilea avem 10
profesori cu experiență aflată între 3 și 10 ani.

38
 Cei mai mulți dintre respondenți au ca ultim grad didactic obținut definitivatul (28
respondenți), urmând cei cu gradul I (12 respondenți) și cei cu gradul II (11 respondenți).

La întrebarea numărul 1. din chestionar, și anume ”În ce măsură considerați stima de

sine importantă?”, răspunsurile sunt 98% cele dorite, în sensul că un număr de 50 de profesori au
bifat că stima de sine este importantă ”într-o foarte mare măsură”, și numai 1 profesor consideră
că aceasta este importantă ”într-o oarecare măsură”. Avem 0 răspunsuri pentru opțiunea ”într-o
mică măsură”.

Faptul că majoritatea profesorilor pentru învățământ preșcolar sunt conștienți de

importanța stimei de sine, reprezintă un punct de plecare într-o manieră optimistă și speranța
implementării și dezvoltării conceptului de educație pozitivă.

39
 La întrebarea ”Considerați că profesorul poate influența stima de sine a preșcolarilor?”,
100% din răspunsuri au fost afirmative, procent care denotă că profesorii sunt conștienți de
impactul pe care îl au în viața preșcolarilor.

Pentru 2% din cadrele didactice este foarte greu să țină cont de stima de sine în
realizarea activităților didactice. Poate fi într-adevăr provocator ca într-o activitate de 20-30 de
minute să validezi emoțiile și sentimentele fiecărui copil, să ții cont de dorințele tuturor, și în
același timp să explici cu calm sarcina didactică. Poate unii dintre preșcolari nu doresc să lucreze
în acel moment, aici intervenind tactul pedagogic care trebuie să rezolve situația într-o manieră
potrivită și pe înțelesul copilului.

37,3% din cadrele didactice consideră că este puțin greu, iar 60,8% susțin că nu este
deloc greu să ții cont de stima de sine în realizarea activităților didactice.

40
 Toate cadrele didactice participante la chestionar consideră că este util în creșterea
stimei de sine oferirea unui feedback pozitiv și corect. În această situație, accentul cade pe
cuvântul ”corect”, astfel încât feedback-ul trebuie să fie unul realist, să ajute la creșterea unei
stimei de sine sănătoase, ci nu la formarea unei imagini care nu corespunde cu realitatea. Așadar,
feedback-ul va fi pozitiv când va fi cazul, dar corect întotdeauna.

La întrebarea numărul 6, 64,7% dintre respondenți sunt de părere că așteptările realiste

pot afecta nivelul stimei de sine, iar 35,3 % consideră că acestea nu afectează nivelul stimei de
sine.

41
 La întrebarea numărul 7, 82,4% dintre respondenți utilizează formulele de încurajare
foarte des, și 19,6 % le utilizează des, ceea ce este satisfăcător, însă la următoarea întrebarea, cea
cu numărul 8, avem un procent destul de mare pentru ”uneori” (13,7%). Rezultatele
încurajatoare de la numărul 7 sunt contrastate de cele de la numărul 8. Numai un procent de 45,1
% dintre profesori nu folosesc deloc formulele menționate la numărul 8; 2% folosesc aceste
formule foarte des, tot 2% folosesc des, 7,8% rar și 31,4% foarte rar.

42
 În graficul de mai sus, putem observa faptul că profesorii sunt conștienți de faptul că
formulele de la punctele 7 și 8 afectează stima de sine. De la conștientizare până la o aplicare
corespunzătoare nu mai este mult.

94,1% din cadrele didactice sunt familiarizate cu modalitățile de creștere a stimei de

sine, pe când 5,9% au răspuns negativ.

43
 98% din cadrele didactice sunt de părere că stima de sine influențează demersul
academic, pe când doar un cadru didactic (2%) consideră că demersul academic nu este
influențat de acest factor.

La întrebarea numărul 12, cu răspuns deschis, ”Cum definiți stima de sine?”, majoritatea
răspunsurilor au fost sub forma ”stima de sine reprezintă iubirea și respectul pe care le avem față
de noi înșine”. Pe al doilea loc, cele mai întâlnite răspunsuri sunt: ”Stima de sine reprezintă
încrederea în propriile calități, încrederea în propria persoană, modul în care ne percepem”. Au
fost și răspunsuri mai complexe precum ”Stima de sine este prerogativa gândirii noastre interne
de a se adapta oricărei situații de viață, de a face față cu succes oricăror provocări, de a lua
decizii asumate, și de a acționa în echilibru cu propriile noastre cugetări, nu ale altora.”,
”Modalitatea în care individul se consideră pe sine în funcție de activitatea pe care o realizează și
față de care primește un feedback”, ”Stima de sine se referă la modul în care ne percepem
propriile noastre caracteristici fizice, emoționale, cognitive, sociale și spirituale.”, ”Încrederea în
dreptul nostru de a fi fericiți, sentimentul de a fi demn, valoros, îndreptățit de a ne afirma nevoile
şi dorințele şi de a ne bucura de roadele eforturilor noastre”, ”Cum ne simţim în pielea noastră?
Cum ne apreciem? Care sunt factorii care influenţează aceste evaluări? Consecinţele unei stime
de sine ridicate sau scăzute provin, deci, din maniera în care oamenii se raportează la
evenimentele cotidiene. Cercetările arată că indivizii cu un nivel ridicat al stimei de sine sunt
mai satisfăcuţi de viaţa lor.”

44
 100% dintre respondenți consideră că părinții au un rol major în creșterea stimei de sine
a preșcolarilor.

Cel mai bine învățăm prin puterea exemplului, așadar toți respondenții consideră utilă
diseminarea unor exemple de bune practici pentru creșterea stimei de sine.

Concluzii
Prin urmare se confirmă Ipoteza 1 prin care se presupune că un nivel de stimă de sine
scăzut generează consecințe nedorite asupra copiilor de vârstă preşcolară, lucru observat prin
metodele folosite pentru recoltarea datelor.

45
 Se confirmă Ipoteza 2 prin care se presupune că implementarea unui program care să
utilizeze tehnicile de creștere a stimei de sine cu cele ale educației socio-morale ajută copiii
preșcolari să capete încredere în forțele proprii și să prezinte o evoluție considerabilă în cadrul
mediului educativ și social.

Bibliografie
Crețu, T., Pedagogia Copilului-Program universitar de formare a profesorilor pentru
învățământul primar adresat cadrelor didactice din mediul rural, 2005
Crețu, T., Pedagogia Copilului, Modulele I, II, III, Universitatea din București,
Facultatea de Psihologie și Științele Educației, 2008
Piaget, J., Inhelder, B., Psihologia Copilului, Editura Cartier, București, 2005
Șchiopu, U., Piscoi, V., Psihologia generală și a copilului, 1982, Editura didactică și
pedagogică, București
Verza, E., Verza F. E., Psihologia vârstelor, 2000, Pro Humanitate, București

46
 Vrăsmaș, E., Educația timpurie, 2014, Arlequin, București
Macarie A., Constantin T, Iliescu M, Fodorea A, Prepeliţă G. (2008). Stima de sine -
intre normalitate şi trăsătură accentuată, Psihologie si societate: noutăţi in psihologia aplicată,
Editura Performantica, Iasi,
Branden, N., Cei șase stâlpi ai încrederii de sine, Amsta Publishing, 2008
Roehrig, C., Ajută-ți copilul să-și dezvolte încrederea în sine, Litera, București, 2020
Ceauşu, V. (1983).Autocunoaştere şi creaţie. Bucureşti: Editura Militară
Modrea, M. (2006).Imagine de sine şi personalitate în adolescenţă. Focşani: Editura
Aliter

Iluț. P., (2001). Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de

psihosociologie, București: Polirom
Rosenberg, Morris. 1989. Society and the Adolescent Self-Image. Revised edition.
Middletown, CT: Wesleyan University Press
Pașca. M. D., (2004). Povestea terapeutică, București: Ardealul
Stan. L., (2016) Educația timpurie. Probleme și soluții, București: Polirom
Ministerul Educației Naționale., (2019). Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de
la 3 la 6/7 ani
Ferland, F., (2011). Copilul nostru de zi cu zi- Din leagăn până la școală. București:
Aramis;
Găișteanu. M., Psihologia Copiluluiww
Maurice. J. E., Steven. E. T., Brian. S. F., 2012, Inteligența emoțională în educația
copiilor, București: Curtea Veche

Boca, C. (coord), Bucinschi, M. Dulman, A.(2009). Educatia timpurie si specificul

dezvoltarii copilului prescolar. Modul general pentru personalul gradinitei. Bucuresti, Editura
Educatia 2000+

Stan L. (2016). Educaţia timpurie- Probleme si soluţii. Bucuresti: Editura Polirom

47